x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Explozie-gigant în Univers a unei stele de 30 de ori mai mare decât Soarele!.

Explozie-gigant în Univers a unei stele de 30 de ori mai mare decât Soarele!.

25 Mai 2011   •   19:10
Explozie-gigant în Univers a unei stele de 30 de ori mai mare decât Soarele!.

Observatorul spatial NASA, Swift, a captat o explozie de proportii catalogate drept cataclismice, ce a avut loc la 530 de milioane de ani dupa Big Bang.

Starul care a explodat se afla la cea mai mare distanta calculata vreodata intre suprafata Pamantului si un obiect din Univers, iar spotul de lumina pe care l-a emis a parcurs aceasta distanta in, atentie, peste 13 miliarde de ani.

Evenimentul, care va fi dezbatut pe larg in urmatorul numar al Astrophysical Journal, publicatie editata de NASA, este mentionat de catre astronomi sub denumirea GRB, acronimul exploziei de raze gamma.

Antonio Cucchiara, profesor la Universitatea Berkeley (California), a declarat BBC News ca steaua care a explodat avea dimensiuni de 30 de ori mai mari decat ale Soarelui, facand parte din prima generatie de stele ale Universului.

×
Subiecte în articol: big bang explozie cosmica