Trei muzee europene - din Roma, Amsterdam şi Sarajevo - şi unul din oraşul egiptean Alexandria găzduiesc, începând de marţi, expoziţii virtuale coordonate intitulate 'Cheile Romei', care prezintă tezaure ascunse ale Imperiului Roman şi au fost realizate în cadrul proiectului V-MUST.NET, finanţat cu 4,45 de milioane de euro de către Uniunea Europeană, anunţă un comunicat de presă al Comisiei Europene. Evenimentul se înscrie între manifestările organizate în 2014 pentru a marca 2.000 de ani de la moartea împăratului Augustus, fondatorul Imperiului Roman.
Expoziţia - http://www.keys2rome.eu/ - este rezultatul cooperării de patru ani a unor istorici, arhitecţi, arheologi şi experţi în informatică şi deschiderea ei simultan în patru oraşe este o premieră şi, totodată, 'o mare provocare', a declarat Sofia Pescarin, de la Consiliul Naţional de Cercetări din Italia, coordonatoarea reţelei transnaţionale a muzeelor virtuale (V-MUST.net).
Cele patru muzee participante sunt Forumul Imperial din Roma, Muzeul Naţional din Sarajevo, Muzeul Allard Pierson din Amsterdam şi Biblioteca din Alexandria. Cu ajutorul tehnologiei digitale, vizitatorii pot descoperi colecţiile acestor instituţii de cultură prin intermediul unor filme cu imagini de sinteză, a unor instalaţii de interacţiune naturală, a unor programe multimedia şi a unor aplicaţii mobile.
Vizita îi are ca ghizi pe Gaius şi Marcus, un neguţător bătrân şi nepotul acestuia, cetăţeni romani din perioada de după căderea Imperiului Roman, care prezintă secretele familiei lor prin obiecte ale strămoşilor lor. 'Cheile Romei' dau acces la poveştile din spatele obiectelor. Vizitatorii pot participa în acest mod la un fel de 'goană după comori pentru a găsi respectivele obiecte în muzeu cu ajutorul unei aplicaţii mobile numite Matrix, care asigură legătura între obiectele din cele patru muzee', a explicat Sofia Pescarin.
La Roma, o hartă oferă posibilitatea efectuării unei plimbări care - graţie unor holograme - dă senzaţia deplasării în oraşul de acum 2.000 de ani. Personaje din timpul Împăratului Augustus prind viaţă şi explică unele evenimente istorice la care au fost martore în timpul existenţei lor.
În muzeul olandez, 'sunt expuse şi comparate obiecte romane din trei părţi ale Imperiului Roman: Egiptul, Mediterana şi ţările din jur', a detaliat directorul Muzeului Allard Pierson din Amsterdam, Wim Hupperetz, unde expoziţia pune accentul pe aspecte ale vieţii d zi cu zi precum alimentaţia, casele, religia, comerţul, ritualurile şi modul de petrecere a timpului liber.
Salutând acest eveniment, vicepremierul Comisiei Europene Neelie Kroes, comisar pentru agenda digitală, a sublinat că 'noile tehnologii nu se limitează la a păstra şi împărtăşi patrimoniul, ci ajută şi la deschiderea culturii către toţi'.
Mai multe amanunte pe www.3dots.ro
Programul V-MUST.NET a fost realizat în baza celui de-al 7-lea program-cadru al UE pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică din perioada de programare 2007-2013