x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă JO, amănate din cauza poluării?

JO, amănate din cauza poluării?

01 Noi 2007   •   00:00

Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, a declarat săptămăna trecută că autorităţile chineze nu pot asigura un aer curat sportivilor care vor participa, anul viitor, la JO.

Jocurile Olimpice din China s-ar putea amăna. Nu, nu este o glumă. La o zi după ce un responsabil al Comitetului Olimpic Internaţional a anunţat că poluarea ar putea da de furcă organizatorilor JO, locuitorii Beijingului au fost sfătuiţi să stea in case pentru că deasupra oraşului s-a format un nor gros de fum. Vinerea trecută, omul de ştiinţă Sun Jisong le-a spus oamenilor să evite ieşirea pe străzi sau, in cel mai rău caz, să poarte măşti pe faţă dacă au drumuri de făcut. In aceeaşi zi, marile autostrăzi din jurul Capitalei, unul dintre cele mai poluate oraşe din lume, au fost inchise din cauza vizibilităţii extrem de reduse, iar zborurile de pe aeroportul internaţional din nordul oraşului au fost perturbate. Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, a declarat săptămăna trecută că autorităţile chineze nu pot asigura un aer curat sportivilor care vor participa, anul viitor, la JO. "Este posibil să fim nevoiţi să reprogramăm evenimentul", a spus Rogge.

E mai ieftin pentru fermieri să-şi sacrifice oile

Fermierii scoţieni au făcut un compromis. Deoarece costurile pentru intreţinerea crescătoriilor de oi sunt extrem de ridicate, fermierii din Scoţia sunt nevoiţi să sacrifice animalele. "Oile mature nu valorează aproape nimic la o licitaţie de animale", spune fermierul Michael Wigan. "Cu toate acestea, costurile la furaje aproape că s-au dublat", se plănge Wigan intr-o serie de articole publicate de cotidianul britanic The Telegraph.

SUA se pregătesc pentru o criză de apă fără precedent

Autorităţile federale americane trag semnalul de alarmă cu privire la incălzirea globală care afectează tot mai mult lumea-ntreagă. Cel puţin 36 de state americane sunt in pericolul de a se confrunta cu o reală criză de apă. Şi asta se va intămplă in următorii aproximativ cinci ani. Deja seceta a lovit greu statul Georgia anul acesta, iar in Florida, edilii ar trebui să găsească o cale să informeze populaţia cu privire la viitoarea criză a apei. Rezervele de apă care aprovizionează oraşul New York se diminuează alarmant. Cauzele care au dus la apariţia acestor probleme sunt numeroase, susţin specialiştii, enumerănd, intre altele, creşterea temperaturilor, seceta, creşterea populaţiei, precum şi dezvoltarea exagerată a oraşelor.

×
Subiecte în articol: eco