x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA invită oamenii să își trimită numele spre planeta Marte

NASA invită oamenii să își trimită numele spre planeta Marte

22 Aug 2015   •   17:33
NASA invită oamenii să își trimită numele spre planeta Marte

NASA a invitat publicul să-şi înscrie numele pentru ca acesta să zboare spre planeta Marte la bordul următoarei nave a agenţiei spaţiale americane cu lansarea către Planeta Roşie în anul 2016, informează mashable.com.

Toate numele depuse înainte de 8 septembrie vor fi transportate spre Marte într-un microcip de silicon la bordul sondei InSight, iar un fan al zborurilor cosmice sprijină deja programul.

"Este un mod distractiv de a capta interesul publicului pentru explorarea spaţiului", a declarat pentru 'Mashable' actorul William Shatner, imaginea culturală care îl portretizează pe căpitanul James T. Kirk din serialul 'Star Trek'.

Aceasta nu este prima dată când o misiune NASA poartă nume ale locuitorilor Terrei în zborul său în spaţiu. Nava 'New Horizons', care a zburat recent spre Pluto, fiind lansată în spaţiu în 2006, a purtat cu sine peste 430.000 de nume spre planeta pitică.

În decembrie 2014, 1,38 milioane de nume au zburat în spaţiu cu capsula Orion fără oameni la bord, dar care este primul vehicul spaţial american, după cele din programul Apollo, conceput pentru a transporta astronauţi dincolo de orbita terestră şi, în viitor, pe Marte şi chiar pe un asteroid, scrie mashable.com.

Oamenii de ştiinţă de la NASA văd misiunea sondei Insight pe Marte ca parte a drumului spre această planetă. InSight este proiectat să examineze interiorul planetei Marte pentru a cunoaşte mai multe despre componenţa planetei şi a ajuta cercetătorii de pe Pământ să afle mai multe despre modul în care s-au format planetele stâncoase ale sistemului solar, a spus NASA.

De asemenea, sonda este echipată cu un seismograf pentru măsurarea cutremurelor de pe Marte.

"Următorul nostru pas în călătoria spre Marte este o alta misiune fantastică la suprafaţa planetei", a spus într-o declaraţie Jim Green, director NASA de ştiinţă planetară.

"Prin participarea la această oportunitate de a-ţi trimite numele la bordul InSight spre Planeta Roşie, dovedeşti că eşti parte a acestei călătorii şi al viitorului explorării spaţiale", îndeamnă NASA.

Pentru ca nume ale locuitorilor de pe Terra să plece în această călătorie spre Marte trebuie completat un formular accesabil pe site-ul agenţiei spaţiale americane, menţionează mashable.com.

×