Primele dovezi ale folosirii machiajului datează din prima dinastie a Egiptului, ai cărei faraoni au fost înmormîntaţi alături de recipiente cu unguente, care mai tîrziu aveau să fie parfumate
Primele dovezi ale folosirii machiajului datează din prima dinastie a Egiptului (3.100-2.907 î.Hr.), ai cărei faraoni au fost înmormîntaţi alături de recipiente cu unguente, care mai tîrziu aveau să fie parfumate. Femeile egiptene obişnuiau să îşi împodobească ochii prin aplicarea unei dungi negre pe pleoapa superioară, a uneia verde-închis pe cea inferioară şi prin înnegrirea genelor. Mărturii ale folosirii unor substanţe pentru pictarea feţei apar şi în Vechiul Testament şi se presupune că evreii au învăţat tehnica aplicării machiajului de la egipteni. Filozoful roman Plautus scria: "O femeie fără vopsea e ca mîncarea fără sare". Aşa că aplicarea machiajului a devenit aproape o sarcină zilnică, de care femeia nu se mai putea desprinde.
EVOLUŢIE. Trusele
de machiaj s-au schimbat de-a lungul timpului, s-a trecut de la vopselele
naturale, extrase din plante, la cele chimice, iar în ziua de astăzi unii încearcă
să se reîntoarcă la natură şi să reînvie vechile obiceiuri de folosire a
plantelor. Japonezii însă încearcă să ducă arta machiajului la un alt nivel,
demn de secolul al XXI-lea. Compania Matsushita încearcă introducerea pe piaţă
a unei tehnici care se foloseşte în prezent la imprimarea cu tuş a hîrtiei şi
care ar putea fi folosită la aplicarea machiajului pe piele. Compania a produs
deja un dispozitiv manual, alimentat cu baterii, care conţine un cartuş cu
machiaj lichid. Dar cum va funcţiona un astfel de instrument? Mecanismul
ionizează lichidul şi formează un cîmp electric prin intermediul căruia substanţa
este împinsă cu putere printr-o duză. Rezultă astfel un spray de machiaj care
poate fi închis sau deschis prin simpla apăsare a unui buton. Dacă această
metodă nu va funcţiona în totalitate, cercetătorii companiei s-au gîndit şi la
setarea unui program prin care machiajul poate fi picurat pe piele.
Ne îndreptăm cu siguranţă spre o eră, în care totul va fi electronic. Roboţii încep să semene din ce în ce mai mult cu oamenii, iar lucrurile care puteau fi făcute manual, într-un mod simplu, vor deveni imposibil de realizat fără apăsarea unui buton. Machiajul permanent este o tehnică abordată astăzi din ce în ce mai mult. În curînd însă probabil, şi acesta va putea fi realizat în mod electronic, dar nu va prezenta nici o problemă, întrucît s-a inventat aparatul care şterge tatuajele.
TATUAJUL. Veche
de aproximativ 8.000 de ani, tatuarea a apărut probabil din greşeală. Dacă o
rană este atinsă cu cenuşă şi funingine, după vindecare se poată observa o urmă
permanentă rămasă sub piele. De-a lungul timpului, tatuajele au fost aplicate
fie în scopuri religioase, fie în scopuri terapeutice (se credea că aplicarea
acestora vindeca artrita). Pentru mult timp, tatuajele au fost asociate cu
marinarii şi delincvenţii. Tatuajele făcute în închisoare imprimau pe trupurile
prizonierilor ceea ce îşi doreau mai mult: simboluri ale autonomiei şi ale
identităţii. Găştile aveau şi ele tatuaje specifice, care trebuiau purtate de
toţi membrii grupului pentru a-şi demonstra angajamentele luate. Pe lîngă
tatuajele cu semnificaţii puternice, astăzi multe sînt imprimate pentru simpla înfrumuseţare
a corpului. Dar ce faci atunci cînd ţi se pare că un tatuaj nu te mai reprezintă?
Prin tatuare se introduce un lichid sub primul strat de piele, urmînd un anumit tipar. În India, de exemplu, cerneala folosită este un amestec de apă cu particule de carbon. După introducerea soluţiei, cu ajutorul unui ac, apa se împrăştie în ţesuturile înconjurătoare, iar particulele de carbon rămîn sub piele construind modele complexe. Deşi necesită multă atenţie şi răbdare, imprimarea unui tatuaj este cea mai simplă parte. Ceea ce devine cu adevărat complicat este înlăturarea lui. În prezent există diverse tehnici de ştergere a tatuajelor, care includ însă răzuirea lor sau îndepărtarea pe cale chirurgicală. O altă metodă este tratamentul cu laser, însă toate implică un număr mare de complicaţii şi riscuri, printre care gradul ridicat de infecţii şi posibilitatea formării unor cicatrici severe. O echipă de medici condusă de Michael Chancellor, profesor de urologie la Universitatea din Pittsburg, Statele Unite, vine în întîmpinarea acestei probleme cu o metodă non-invazivă. Tehnica se bazează pe un proces numit cavitaţie, în care unda de sunet reduce presiunea unui lichid pînă în punctul în care se formează mici bule de gaz. În momentul în care presiunea se ridică, bulele de gaz se prăbuşesc violent, generînd presiuni imense, dar pe o scară mică. Chancellor este de părere că ultrasunetele pot fi folosite pentru crearea acestui proces sub suprafaţa de piele tatuată, astfel încît bulele care se prăbuşesc pot distruge pigmentul folosit la tatuare fără deteriorarea ţesutului. Această tehnică poate înlătura cu succes şi în siguranţă, dacă nu toţi pigmenţii de sub zona tatuată, măcar o proporţie importantă, reducînd astfel riscurile la înlăturarea restului pigmenţilor prin modalităţile tradiţionale.