Oastea cerului

Vara anului 1783 a marcat momentul de graţie în care omul, scăpat de gravitaţia terestră, a reuşit să se ridice pentru prima dată de pe Pămînt şi să privească lumea dintr-o perspectivă accesibilă doar păsărilor. Pînă atunci, zborul fusese doar un vis ce îmbrăcase, adeseori, haina mitologiei.

Vara anului 1783 a marcat momentul de graţie în care omul, scăpat de gravitaţia terestră, a reuşit să se ridice pentru prima dată de pe Pămînt şi să privească lumea dintr-o perspectivă accesibilă doar păsărilor. Pînă atunci, zborul fusese doar un vis ce îmbrăcase, adeseori, haina mitologiei. Şi, de ce nu, a legendei Meşterului Manole, care îl copiase, strict autohton, pe anticul Icar. Mai aproape de zilele noastre au apărut proiectele izvorîte din mintea genialului Leonardo. Mituri sau viziuni ce-şi depăşeau cu mult timpul, toate acestea propuneau copierea naturii, adică zborul cu nişte aripi mobile, ca ale păsărilor. Visele milenare au fost pînă la urmă contrazise de soluţia tehnică utilizată în primul zbor uman: un balon propulsat de aer cald. Iar pe la sfîrşitul sec. al XlX-lea, majoritatea specialiştilor credeau că viitorul zborului aparţine aparatelor mai uşoare ca aerul. Există o anectdotă care sune că, atunci cînd toată “lumea bună” a ştiinţei este convinsă de imposibilitatea unei descoperiri sau invenţii, aceasta este făcută totuşi de un “ignorant” care pur şi simplu nu ştie că acel lucru este imposibil. Cam aşa a fost şi cu zborul. Într-o perioadă în care cercurile academice susţineau cu tărie că zborul cu aparate mai grele decît aerul încalcă legile fizicii, s-au găsit nişte încăpăţînaţi care n-au dat prea multe parale pe aceste convingeri oficiale. La început, ei au imaginat un fel de planoare lansate de pe rampe speciale ori de pe vîrful unor dealuri. Apoi a apărut dorinţa de a decola prin mijloace proprii. Iar pasul următor a constat în montarea unor motoare care asigurau autonomia. Primul care a reuşit să se desprindă de la sol cu un astfel de vehicul a fost inginerul român Traian Vuia. Din păcate, pentru omologarea acestei reuşite trebuiau îndeplinite nişte formalităţi pe care le-am putea numi “birocratice”. Formalităţi pe care le-a ignorat, iar asta l-a costat recunoaşterea poziţiei de deschizător de drumuri. Ulterior, în doar cîţiva ani, aviaţia s-a dezvolt, iar primul război mondial a extins cîmpurile de bătălie pînă în ceruri. Iar Oastea Română n-a făcut excepţie. Inteligenţa inginerilor şi eroismul piloţilor ne-ar fi putut plasa în poziţia de lideri ai domeniului. N-a fost să fie aşa. Lipsa de viziune a unor politicieni, dar şi anumite interese economice oculte ne-au scos din “jocul European”.. Bineînţeles că ar fi putut fi şi altfel. Din păcate, după cum se ştie, istoria se face pe baza a ceea ce s-a  întîmplat, nu pe ceea ce s-ar fi putut întîmpla dacă…