53 de invenţii româneşti au luat parte la a 37-a ediţie a Salonului Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi, eveniment organiza la Geneva, la începutul lui aprilie. România a obţinut 26 medalii de aur şi Marele Premiu al Salonului de Inventică, 24 de medalii de argint şi 5 medalii de bronz.
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a organizat ieri o festivitate de înmânare a medaliilor obţinute de inventatorii români la al 37-lea Salon Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva (eveniment desfăşurat în perioada 1-5 aprilie 2009). Participanţii la festivitate au avut ocazia să afle amănunte despre cele 55 de invenţii româneşti prezente în Elveţia.
MARELE CÂŞTIGĂTOR
Marele Premiu al Salonului de Inventică a fost acordat unei firme din România pentru un sistem mobil de scanare cu raze gamma a camioanelor, containerelor şi vagoanelor. Reuşita românilor trebuie cu atât mai mult apreciată cu cât ei au fost aleşi dintr-un număr impresionant de invenţii prezentate la evenimentul din Elveţia - au fost aproximativ o mie de invenţii provenite din 45 de ţări.
Instalaţia câştigătoare a Marelui Premiu, un produs sută la sută românesc, poartă numele Roboscan 1M şi este primul sistem de scanare din lume operat de la distanţă de către un singur operator neexpus la radiaţii ionizante. Producătorii robotului - firma românească SC MB Telecom Ltd. SRL. - spun că nu este nevoie nici de desigilare, nici de deschidere a containerelor şi autovehiculelor supuse controlului cu ajutorul Roboscan 1M. Braţul robotizat are greutatea optimizată, este foarte mobil şi poate scana în cele mai bune condiţii orice tip de autovehicul sau container. Într-un interviu pe care Constantin Sima, directorul executiv al firmei româneşti, l-a acordat publicaţiei online HotNews.ro, acesta declară că nu există riscuri de contaminare în cazul scanării camioanelor care transportă alimente: „Folosim o sursă de cobalt 60, iar radiaţia ei nu are efecte permanente asupra alimentelor". În acelaşi interviu, reprezentantul MB Telecom a mai spus că „un camion poate fi scanat de Roboscan în 30 de secunde, dar tehnologia nu permite identificarea substanţelor, ci oferă o imagine radiografiată care este analizată de laboratorul vamal".
Din perspectiva caracteristicilor sale, această invenţie românească corespunde exigenţelor aplicaţiilor militare, putând fi transportată cu avionul şi operat de la distanţă dintr-un centru mobil de comandă, chiar şi în cele mai ostile medii, în condiţii de siguranţă maximă pentru operator. În prezentarea invenţiei mai scrie că toate sistemele mobile de scanare cu raze gamma existente au o sursă de radiaţii care este purtată de un braţ metalic solidar cu autoşasiul, aceasta fiind de altfel şi soluţia aplicată la Roboscan. „De asemenea, toate sistemele mobile de scanare cunoscute au cabina operatorilor montată pe autoşasiu, expunând personalul operator la riscuri de iradiere profesională şi accidentală (peste limita de 1000 de uS /an, stabilită de Legea 111/1996), riscuri eliminate în cazul Roboscan, prin instalarea cabinei operatorului pe o unitate mobilă, remorcabilă, care în timpul scanării este plasată în afara zonei de excludere şi controlează toate procesele de la distanţă, prin unde radio. O altă caracteristică limitativă a sistemelor cunoscute constă în faptul că ele au nevoie de un şofer care să conducă unitatea de scanare, necesitate eliminată în soluţia propusă prin implementarea unui subsistem de control automat al direcţiei şi vitezei de deplasare în perimetrul de lucru. Alte dezavantaje ale sistemelor cunoscute constau în faptul că sunt greoaie, fiind instalate pe autoşasie de capacitate mare, cu până la patru axe, necesare pentru a suporta greutatea componentelor şi a contragreutăţilor de compensare a momentului de răsturnare generat de braţul cu sursa de radiaţie, care trebuie susţinută la o distanţă laterală de minimum 4 metri faţă de aria detectoarelor. Roboscan are greutatea optimizată sub 7,5 tone având acces fără resticţii pe orice categorie de drum public, realizând şi o economie importantă de resurse".
Inventatorii Roboscan spun că sistemul creat de ei poate rezolva mai multe probleme de ordin tehnic prin realizarea unei metode şi a unui sistem de control neintrusiv, care elimină total riscul de expunere profesională la radiaţii a operatorilor, prin scoaterea postului de lucru al operatorului (centrul de control) în afara zonei de excludere şi eliminând necesitatea unui şofer şi supervizor extern, prin comanda de la distanţă şi automatizarea tuturor proceselor desfăşurate în zona cu risc de radiaţii şi zona limitrofă.
AVANTAJELE ROBOSCAN
MB Telecom se mândreşte cu respectiva creaţie, care prezintă o serie impresionantă de avantaje:
- eliminarea riscului de iradiere profesionala a operatorilor, precum şi de iradiere accidentală a posibililor intruşi în zona de scanare;
- reducerea echipajului necesar pentru operare de la minim 3 membri pe schimb la 1 pe schimb;
- mobilitate, flexibilitate şi manevrabilitate crescută;
- operare complet robotizată;
- productivitate crescută;
- posibilitatea modificării vitezei de scanare în timpul scanării pentru a oferi cel mai bun raport de penetrare/număr de vehicule scanate;
- control precis al vitezei şi al direcţiei;
- reducerea semnificativă a greutăţii totale a sistemului cu efecte pozitive în reducerea momentului de răsturnare şi a forţelor de torsiune din şasiu, astfel masa totală a sistemului va fi de 5 tone, fiind cel mai uşor sistem de acest tip din lume.
- trasabilitatea operaţiilor realizate la un moment de timp ulterior, prin implementarea unui sistem de tip „cutie neagră" ce înregistrează automat toate comenziile, răspunsurile şi parametrii sistemului, precum şi toate mesajele generate automat de sistem;
- geometria imaginii îmbunătăţită, rezultată din optimizarea formei braţului detectorilor;
- diagnoză, service şi configurare de la distanţa prin conexiune pe internet.
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA
În ziua în care au fost anunţate premiile Salonului, Taji David, preşedintele juriului a declarat, pentru Mediafax, că ideea şi proiectul românesc Roboscan i-au încântat pe toţi cei 81 de colegi ai săi, care au desemnat România câştigătoare cu unanimitate de voturi, după un proces de deliberare care a durat aproximativ cinci ore. Deşi în primele zile ale Salonului, marea favorită era considerată o invenţie din Spania, la finalul celor cinci zile, rezultatul a fost altul. Această schimbare de situaţie a fost declanşată de rectorul Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, profesor doctor inginer Radu Munteanu, singurul membru român din juriul internaţional, care a propus şi susţinut acordarea marelui premiu pentru invenţia românească Roboscan.
„Această înaltă distincţie este obţinută pentru prima dată de un inventator român - în acest caz o societate comercială - în istoria de 37 de ani a Salonului", a declarat preşedintele companiei MB Telecom, Mircea Tudor.
CENTRALIZATOR
Medalii şi premii obţinute de inventatorii români la al 37-lea Salon Internaţional al Invenţiilor, Tehnicilor şi Produselor Noi de la Geneva în perioada 1-5 aprilie 2009 (în total au fost prezentate 53 de invenţii în standul organizat sub egida MEdCI-ANCS şi două invenţii prezentate în stand propriu, care au beneficiat de susţinerea delegaţilor MEdCI-ANCS)
MEDALII DE AUR
Metodă şi sistem de separare/purificare a hidrogenului bazate pe sorbţii ciclice rapide la temperatură variabilă - autori David Elena şi Ştefănescu Ioan (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Criogenie şi Tehnologii Izotopice Râmnicu Vâlcea)
Instalaţie şi procedeu de schimb ionic în câmp magnetic - autori Creţescu Igor, Soreanu Gabriela, Petruc Maria, Macoveanu Matei (Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi)
Procedeu şi instalaţie pentru creşterea energiei de combustie produsă de un gaz natural combustibil - autori Aurel Enache, Liviu Luca (persoane fizice) - Premiul AGEPI din Republica Moldova
Echipament pentru prelucrarea prin electroeroziune asistată de ultrasunete a microfantelor - autori Ghiculescu Liviu Daniel, Marinescu Niculae Ion, Nanu Alexandru Sergiu (Universitatea Politehnica din Bucureşti)
Procedeu şi instalaţie de procesare termică, nedistructivă a laptelui - autori Turcin Valer, Pauna Ion, Pencioiu Paul, Lanyi Szabolcs, Beata Abraham, Nikolic Vasilie, Anca Veronica, Flore Liliana, Toma Alexandrina, Măgureanu Emilia (ICPE SA)
Dispozitiv de protecţie la scurtcircuit şi supratensiune pentru receptori de energie electrică - autori Ogrutan Petre Lucian, Munteanu Radu Ioan, Suciu Liviu (SC ICPE-Bistriţa SA)
Teacă de nefrostomie - autor Cauni Victor Mihail (persoană fizică)
Instalaţie de debitare prin eroziune electrică cu rupere de contact, cu obiect de transfer bandă metalică - autori Bucur Viorel, Nanu Dan, Ţîţu Aurel Mihail, Oprean Constantin (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu)
Procedeu de obţinere a complexului calciu-bor-fructoză - autori Scorei Ion Romulus, Stănescu Constantin, Doru Friedman Andreas (Natural Research)
Compoziţie şi procedeu pentru tratarea ţiţeiurilor - autori Slemcu Nicolae, Vasiliu Mircea, Ioan Răzvan, Toanchină Cristian Dragoş (MEDIA PROINVENT S.R.L.)
Utilizarea porfirinei tetrasulfonate în fabricarea unui agent fotosensibilizator pentru terapia dermatologică - autori Ion Rodica-Mariana, Neagu Monica Teodora, Constantin Carolina, Boda Daniel (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie Bucureşti) - Premiul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din Rusia
Material magnetostrictiv policristalin în diferite forme masive şi procedeu de obţinere a acestuia - autori Lupu Nicoleta, Valeanu Mihaela-Cristina, Chiriac Horia (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iaşi)
Procedeu biotehnologic de obţinere a polihidroxialcanoatilor - autori Eremia Mihaela, Cercel Maria, Moscovici Mişu, Cornea Petruţa, Lupescu Irina, Savoiu Gabriela, Spiridon Maria, Cojanu Angela, Dobra Mihaela, Niculescu Floarea (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică)
Procedeu de obţinere a tuburilor poroase prin rulare cu strat elastic a tablelor sinterizate - autori Vida-Simiti Ioan, Ciupan Cornel (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) - Premiul Incubatorului de Invenţii Vladislav Fadeev din Rusia
Regulator automat de viteză numeric electrohidrulic pentru hidroagregate - autori Vasiliu Nicolae, Călinoiu Constantin (Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea Energetică - Centrul de Cercetări energetice şi de Protecţia Mediului)
Metodă şi dispozitiv de control în timp real al roboţilor prin proiecţie virtuală - autori Luige Vlădăreanu, Lucian M. Velea, Radu Munteanu, Curaj Adrian, Cononovici Sergiu, Sireteanu Tudor, Căpitanu Lucian, Mihai S. Munteanu (Institutul de Mecanica Solidelor al Academiei Române)
Procedeu de dezinfecţie a obiectelor de patrimoniu - autori Ioanid Emil Ghiocel, Ioanid Aurelia (Institutul de Chimie Macromoleculară Petru Poni Iaşi) - Premiul Asociaţiei Malaieziene pentru Ştiinţă şi Cercetare
Metodă pentru dezvoltarea unor senzori stocastici bazaţi pe porfirine şi pastă de diamant sau grafit, utilizaţi la determinarea acidului ascorbic la nivel molecular - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată Timişoara şi Institutul de Chimie al Academiei Române - Premiul Special ARCA al Uniunii Inventatorilor din Croaţia
Nano-acoperiri ecologice fotocatalitice - autori Mihai Prundianu, Florena Ciobanu, Rădiţa Gardu, Alexandra Pica (SC ICAA SA)
Învelitori textile modulare pentru protecţia plantelor şi mulcire - autori Maria Dan, Emilia Visileanu, Ana-Maria Mocioiu, Hortensia-Clara Rădulescu, Radu Rădulescu, Dumitru Anica, Neagu Elena - INCDTP, Viorica Luchian Lagunovschi - USAMV Bucureşti, Aurel Varzari - SC NATROM PROD IMPEX SRL - Bucureşti (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie)
Mecanism percutant şi roropercutant electric - autori Szabo Adam, Hadar Anton, Negreanu Sorin Radu, Szabo Ştefan, Marin Dumitru, Bud Mircea (S.C. CYROM INVESTMENTS S.R.L., Universitatea Politehnica din Bucureşti)
Mecanism mecatronic pentru verificarea perpendicularităţii - autori Popan Gheorghe, Sorea Sorin, Creţu Cornel (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării Bucureşti)
Metodă şi echipament pentru prelevarea în regim dinamic a profilului longitudinal al arterelor rutiere - autori Stoica Axente, Savastru Dan, Miclos Sorin, Rusu Mădălin Ion (Institutul Naţional de Cercetare- ezvoltare pentru Optoelectronică - INOE 2000)
Pluviometru avertizor - autori Giurma Ion, Antohi Constantin-Marin, Crăciun Ioan, Giurma-Handley Catrinel-Raluca (Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iasi)
MEDALII DE ARGINT
Matriţă pentru microinjectare - autori Iclanzan Tudor Alexandru, Stan Daniel Voicu, Seiculescu Valentin, Tulcan Aurel şi Cosma Cristian (Universitatea Politehnica Timişoara)
Procedeu şi bioproduse din Salvia Nemorosa pe bază de compuşi bioactivi cu aplicaţii cosmetice, farmaceutice şi alimentare - autori Butnariu Monica, Sărăţeanu Veronica, Samfira Ionel, Jianu Ionel Călin, Tonea Elena, Palicica Radu - Dimitrie, Cheţ Cornelia (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, Departamentul de Ştiinţe Exacte)
Procedeu biotehnologic de obţinere a biomasei fungice de lentinula edodes cu proprietăţi imunomodulatoare, antitumorale şi antiinfecţioase - autor Petre Marian (
Universitatea din Piteşti)
Instalaţie pentru iluminarea ambientului cu fascicul variabil de radiaţie vizibilă - autori Antohi Constantin-Marin, Giurma Ion, Crăciun Ioan (Societatea Inventatorilor din România)
Filtru supraaspirant inversat - autor Birtok Băneasa Corneliu (persoană fizică)
Dispozitiv de atenuare continuă a radiaţiei laser pentru biomicroscop oftalmologic - autori Săvăstru Dan, Miclos Sorin, Tautan Marina, Rusu I. Mădălin, Savu Valeriu (Institutul Naţional de C-D pentru Optoelectronică - INOE 2000)
Echipament tehnic pentru aplicat inoculanţi microbieni - autori Manea Dragoş, Gângu Vergil, Marin Eugen, Cojocaru Iosif, Popescu Marian, Szabolcs Lanyi (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Utilaje destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare)
Aparat pentru învăţare şi testarea blocajului în jocul de volei - autori Larionescu Alexandru Bogdan, Moroşan Larionescu, Virgil Adrian (Universitatea Ştefan cel Mare Suceava)
Casa Energy++ - autor Török Arpad (persoană fizică)
Turbină eoliană intubată cu ax vertical - autori Ionescu Mircea Dan, Silivestru Valentin, Savu George (COMOTI Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare)
Structură 3D pentru parapantă şi tehnologie de realizare - autori Mihai Carmen, Săliştean Adrian, Niculescu Claudia, Carac Sabina, Răduca Petre (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie)
Sistem mecatronic inteligent de mare precizie pentru măsurarea microdeplasărilor liniare - DIGITRIL - autori Gheorghe Gheorghe, Paul Beca, Neculai Mocanu, Paul Ancuţa, Olaru Mircea, Iulian Ilie, Sorea Sorin (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării)
Maşini electrice cu magneţi permanenţi în aranjamente speciale - autori Mihăiescu Gh. Mihai, Ilie Cristinel, Gavrilă Horia, Vasile Iulian, Kappel Wilhelm (INCDIE ICPE-CA)
Mecanism de acţionare a uşilor pliante - autor Meluşel Valentin (persoană fizică)
Contor de gaz cu sistem integrat de analiză a compoziţiei şi puterii calorice - autori Debeli Mihai, Sandu Andrei Victor, Sandu Ion (Forumul Inventatorilor Români)
Instalaţie modulată pentru obţinerea produselor apicole ecologice şi dezvoltarea albinelor - autori Hopartean Corneliu; Vlăduţ Gabriel Cătălin, Enuica Constantin; Călugariţă Cristea (SC ECOCER DEZ SRL Craiova)
Inductor de maşină electrică heteropolară, cu magneţi permanenţi - autori Popescu Mihail, Cistelecan Mihail Vasile, Niţiguş Victor (SC Institutul de Cercetări pentru Maşini Electrice Bucureşti)
Procedeu de obţinere a unui biofumigant pentru sol - autori Oancea Florin, Velea Sanda, Popescu Mariana, Lupu Carmen (Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor)
Procedeu de purificare avansată a apelor încărcate cu metale grele toxice - autori Ulmanu Mihaela, Velea Teodor (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare)
Sistem de tăiere cu jet de apă - autori Ciupan Cornel, Morar Liviu Galiş Mircea Pop Aurel ( Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca)
Procedeu ecologic de obţinere a unui lac utilizabil la obţinerea de materiale electroizolante termorezistente - autori Bidulescu George Dan, Popa Ionel (ICPE SA)
Nanocompozit ceramic avansat pentru reparaţii osoase şi procedeu de obţinere a acestuia - autori Grigore Florentina, Gavriliu Ştefania, Lungu Magdalena (INCDIE ICPE-CA)
Substanţă biologic activă pentru stimularea memoriei omului - autor Ciuhrii Mircea (Centrul Ştiinţific Aplicativ Insect Farm)
Procedeu integrat de ultrafiltrare-ultrasonare pentru epurarea apelor uzate - autori Teodosiu Carmen, Manea Liliana Rozemarie, Bărjoveanu George, Bertea Andrei Petru, Muştereţ Corina Petronela, Căilean Daniela (Universitatea technică Gheorghe Asachi din Iaşi)
MEDALII DE BRONZ
Încălzitor electric cu „aripioare" radiante - autor Ursu Benoni (persoană fizică reprezentată de S.C. IPA CIFATT Craiova)
Instalaţie pentru captarea şi reţinerea noxelor la sudarea electrică în spaţii închise - autori Voicu Victor, Badea Daniel (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Alexandru Darabonţ)
Motor supraalimentar şi sistem de propulsie hibrid derivat - autor Liviu Giurca (IDEA Institut Romania)
Sistem de iluminare şi personalizare muzicală a meniurilor - autori Debeli Mihai, Sandu Andrei Victor, Sandu Ion (Forumul Inventatorilor Români)
Compoziţie anticorozivă rezistentă la solicitări complexe - autori Cioroianu Gabriela, Cioroianu Lelian, Damian Gabriela-Silvia, Tudose Andrada (Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice - ICEMENERG Bucureşti)
INVENŢII PREZENTATE ÎN STANDURI PROPRII, DAR REPREZENTATE DE DELEGAŢII MEDCI-ANCS:
Dispozitiv pentru recuperarea din paraplegie (POLIKINETTE) - autori Chirazi Marin, Anton Ionuţ, Neculăeş Marius (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi)
ROBOSCAN (ROBOtic SCANner pentru radiografierea total automatizată a camioanelor şi containerelor) - autori Mircea TUDOR şi alţii (MB Telecom S.R.L.) - Marele premiu al salonului
Citește pe Antena3.ro