Pentru următoarele săptămâni, ZOOM vă propune un adevărat regal documentar, cu seria “Cuceritorilor”, realizată de Discovery Channel.
Cu el a început visul de expansiune al popoarelor care au trăit în antichitate în Bazinul Mediteranean. Născut în Macedonia, avându-l pe Filip tată, o altă figură legendară a vechilor greci, Alexandru avea să domnească în scurta sa viaţă peste cel mai vast împeriu, care se întindea din Europa până în Asia.
A fost educat încă de mic în spiritul războinic, dur şi cazon al lui Filip. Însă Filip este conştient de faptul că un adevărat conducător trebuie să fie priceput şi în arta conducerii poporului său, nu numai în mânuirea armelor. Ca atare, profesorul lui Alexandru a fost nimeni altcineva decât marele filozof grec Aristotel, din Atena. El i-a ţinut lecţii de politică, de strategie şi de logică. Iar învăţăturile sale şi-au pus amprenta asupra fiului lui Filip, Alexandru fiind considerat primul mare strateg militar al istoriei umane.
INSPIRAŢIE. Principele macedonean, cu înfăţişarea sa total atipică pentru un locuitor al acelor tărâmuri (avea părul blond), şi-a petrecut adolescenţa citind Iliada şi inspirându-şi idealurile din poemul lui Homer. Victoria lui Ahile împotriva lui Hector, însă nu acompaniată de un comportament barbar faţă leşul celui care a fost înfrânt, l-a făcut pe Alexandru să înţeleagă că cruzimea inutilă aduce ură şi duce la căderea unui conducător. Pentru tânărul rege macedonean, care va guverna un imperiu în care oraşele greceşti vor fi unificate pentru prima oară, Ahile devine un model de urmat, un erou care îl va inspira. Însă reversul medaliei este că orgoliul lui Alexandru va creşte din ce în ce mai mult.
PERŞII. Proporţiile teritoriale între Grecia reunită sub conducerea macedoneană şi Imperiul Perşilor sunt copleşitor în favoarea celor din urmă. Însă pentru Alexandru acest fapt nu este decât o provocare menită să-i satisfacă dorinţa de putere. Astfel începe una dintre cele mai spectaculoase confruntări ale Antichităţii. Iar mai multe detalii veţi afla săptămâna viitoare, pe DVD-ul Discovery “Cuceritorii: Alexandru cel Mare”.