Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este o carte nemaivăzută, in ale cărei "pagini" sunt conservate, in condiţii excepţionale, imagini ale vieţii de acum 35 de milioane de ani. Cunoscănd prea puţine lucruri despre minunile acestui ţinut pe care-l calcă in fiecare zi in picioare, localnicii au botezat locul cu un nume ciudat, adunat parcă de pe o hartă medievală turcească: "Mărlăuz".
Este o carte nemaivăzută, in ale cărei "pagini" sunt conservate, in condiţii excepţionale, imagini ale vieţii de acum 35 de milioane de ani. Cunoscănd prea puţine lucruri despre minunile acestui ţinut pe care-l calcă in fiecare zi in picioare, localnicii au botezat locul cu un nume ciudat, adunat parcă de pe o hartă medievală turcească: "Mărlăuz".
Savanţii ştiu de peste un secol că acolo se ascunde o adevărată comoară paleontologică. Cercetările efectuate de specialişti au arătat că intreaga zonă este o "capsulă a timpului", care conservă "mumiile" unor peşti străvechi ce au trăit aici căndva, in Oligocen. Adică intr-o perioadă in care o bună parte din teritoriul Europei actuale era acoperită de apele unei mări străvechi.
AMĂRĂŞTENII. In "Secţiunea a III-a" a Legii nr. 5/06.03.2000, "Mărlăuzulâ este inclus printre "Zonele de interes naţional", nominalizat ca rezervaţie paleontologică. Practic, asta nu inseamnă insă decăt o literă moartă de lege, care nu impresionează atorităţile şi cu atăt mai puţin pe oamenii care trăiesc acolo. Localitatea care include acest sit paleontologic in fruntariile sale are două "centre de greutate". "In Vale", la şosea, este satul propriu-zis, cu biserica, cărciuma şi "buticurile" lui. Fără a fi bogaţi, oamenii de aici duc totuşi o viaţă oarecum inlesnită. In schimb, sus, intr-un cătun separat, sunt cei "Din Deal". Mult mai năcăjiţi, aceştia trăiesc pe sponci, innodănd ajutorul de şomaj de pe o zi pe alta. Iar pentru că doar transportul auto pănă la şcoală costă lunar aproape un milion, copiii "Din Deal" se cam opresc pe la opt-nouă clase. De fapt, sărăcia e doar un pretext, pentru că flăcăiandrii, cu minţile anesteziate de manele, nici nu prea cred că şcoala le-ar putea folosi la ceva. Distracţia maximă pe care şi-o oferă este "să ajungă pe pagina intăi". Adică să tragă o beţie ţeapănă sămbătă seara, aventură ce devine cu adevărat pasionantă abia atunci cănd se lasă cu vreo cafteală de pomină. In rest⦠nimic. Oricum ar fi, majoritatea localnicilor care trec cu vacile la păscut, habar n-au peste ce calcă, şi strivesc indiferenţi efigiile unor peşti care au trăit căndva, intr-un timp in care omul era doar un vis din mintea lui Dumnezeu.
MAREA DIN VaRFUL DEALULUI. Acest ţinut este un loc special, cu o frumuseţe ciudată, venită parcă dintr-o lume abia ieşită dintr-un cataclism planetar. O lume in care viaţa stă să erupă din nou, iar copacii sunt incă mici şi piperniciţi. Printre ei, "Mărlăuzul" se iţeşte ca o chelie monstruoasă care-şi face loc prin chica unui căpcăun bătrăn, lovit de calviţie. Privită de aproape, stăncăria de acolo ia forma unor ziduri sumbre, de cetate urieşească. In unele locuri, roca este gri-cenuşie. In altele este negricioasă şi degajă un vag iz de petrol. Geologii cunosc aceste roci deosebite sub numele de şisturi. Cele gri sunt "disodile", iar cele negricioase "menilite". Indiferent de culoare, ambele provin din mălul depus căndva pe fundul unui bazin maritim ancestral, botezat de savanţi "Marea Tethis". Peste tot, piatra de aici are o caracteristică specială, deosebită de majoritatea celorlalte minerale: pare un top imens de hărtie, ale cărui file, ridicate cu grijă, se deschid asemeni unei cărţi. O carte spectaculoasă in care cu puţin noroc, găseşti nişte "poze" clare, ce descriu viaţa care pulsa căndva in apele acelei mări străvechi. Concret, straniile ilustraţii sunt urmele unor peşti extrem de bine conservaţi. Atăt de bine incăt, dacă priveşti cu atenţie, poţi să le identifici solzii ori cele mai fine oscioare. Unii dintre ei seamănă cu scrumbiile şi sardelele din zilele noastre ori cu peştii numiţi "ace de mare". Alţii, mai ciudaţi, sunt peşti de mare adăncime care aveau "fotofori", organe specializate care luminau căndva in bezna din adăncuri. Tot acolo se mai găsesc şi fosilele de peşti turtiţi, strămoşi ai calcanilor actuali, care, la fel ca urmaşii lor din zilele noastre, aveau ambii ochi plasaţi de aceeiaşi parte a corpului. Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai ciudate, pe lăngă "amprentele" peştilor de mare, in paginile cărţii de piatră de la "Mărlăuz" se găsesc şi urmele unor plante. Este vorba despre frunze fosilizate de salcie, fag, stejar şi castan, precum şi mănunchiuri de frunze aciculare de conifere, in speţă, de pin. Alături de ele, apar şi frunze de dafin, magnolie sau arbore de scorţişoară, plante exotice care acum trăiesc in zone cu climă        ⡠⡠caldă. Alături de aceste "amprente" vegetale, care vorbesc despre un uscat străvechi, incă neidentificat, la "Mărlăuz" s-au mai găsit şi căteva pene de pasăre fosilizate. Tot acolo, printre paginile "cărţii de piatră" pe lăngă aceste vestigii, s-au mai descoperit şi căteva oase ale unor păsări care insă n-au putut fi identificate, precum şi vertebrele unor mamifere de uscat, de talie mică. Acestea din urmă provin din cadavrele unor animale care au trăit intr-un ţinut, probabil continental, al cărui contur nu a fost delimitat incă pe hărţile geologice. După moartea lor, corpurile acelor animale au ajuns, cine ştie cum pe fundul fostului bazin maritim. O asemenea "carte de piatră" mai există in ţara noastră doar in burta dealurilor care străjuiesc oraşul Piatra-Neamţ. Dar acolo pachetele de şisturi ies rareori la lumină şi zac strivite sub zeci de metri de piatră obişnuită.
SUFOCAŢI IN HIDROGEN SULFURAT. Acad. prof. dr Theodor Neagu, paleontolog la Universitatea Bucureşti, ne-a relatat că "Mărlăuzul" a fost identificat ca zonă de interes ştiinţific pe la sfărşitul secolului XlX, cănd savantul Gregoriu Ştefănescu l-a inscris in prima hartă geologică a Romăniei. Apoi, in secolul XX, Mircea Paucă a studiat peştii de aici timp de căteva decenii. Specialist cu o vastă experienţă paleontologică, academicianul Neagu ne-a detaliat situaţia de la "Mărlăuz" in vorbe simple, aşa⦠pe inţelesul omului de pe stradă. "Porţiunea din Marea Tethys aflată căndva aici prezenta un fenomen similar celui de pe fundul actual al Mării Negre: cauze fizico-chimice, dar şi de relief local au blocat curenţii verticali, iar apa nu s-a mai putut reinprospăta, permiţănd astfel acumularea hidrogenului sulfurat. Un gaz deosebit de otrăvitor, care a ucis peştii care coborau sub limita toxică. Motiv pentru care majoritatea celor găsiţi au gurile larg deschise şi branhiile dilatate".
CUSTODELE NEA LICa. Strict teoretic, legislaţia actuală prevede că ariile naturale protejate trebuie să aibă un custode. Adică un om calificat care se implică in ocrotirea şi conservarea rezervaţiei. Deşi este o "zonă de interes naţional", la "Mărlăuz" nu există nici un fel de custode. Singurul care a indeplinit căndva această funcţie este Pantelimon Fleşaru. Alintat de localnici "Nea Lică", omul pare acum, la aproape 88 de ani, un soi de spiriduş al locului, bătrăn şi sfătos. Pe la inceputul anilor '30, cănd paleontologul Paucă venea aici in fiecare vară, era un copilandru curios care-l insoţea pe savant in explorările sale. Şi astfel a ajuns să cunoască "Mărlăuzul" ca pe propria bătătură. Dăruit de Domnul cu un penel măiastru, Fleşaru a devenit mai tărziu pictor de biserici, artist adevărat. A fost şi pe front, in Rusia, de unde s-a intors cu bine: "O fi avut Dumnezeu vreun plan cu mine: războiul a fost greu, dar am scăpat neatins". Prin anii '50 a fost arestat politic, dar a ieşit cu bine şi de acolo. Intr-o viaţă lungă şi activă a pictat de unul singur 20 de biserici şi a colaborat cu alţi confraţi la innobilarea altor 100. In paralel a fost şi ghid-custode la "Mărlăuz". La un moment dat, pentru asta primea chiar şi nişte bani de la muzeu. Asta pănă cănd s-a găsit un consătean care
l-a reclamat la Miliţie că are căştiguri necuvenite. Acum, după căteva decenii, Nea Lică povesteşte cu haz acea intămplare de pomină. "A venit un maior de la Miliţia Economică şi, nici una, nici alta, mi-a zis să-i predau cheile de la rezervaţie. Ce chei, băi frate? L-am chemat sus pe Mărlăuz
să-mi arate el ce chei să-i dau. Cănd am ajuns pe coclauri a rămas ăla cu gura căscată. Proşti, bă! Era maior de la Economic, dar prost. O fi crezut că rezervaţia e, aşa, un fel de magazie pe care o inchizi cu cheia şi o păzeşti noaptea să nu-ţi fure hoţii gestiunea". Acum, Nea Lică a imbătrănit, are coxartroză şi nu mai poate să urce pe coclauri. Alt custode? Cine să-l numească? Autorităţile locale, care probabil că nici măcar n-au habar de "peştii din Ologocen"?
Seara coboară molcom peste Muscel. Imbrăcate in mireasmă de lapte crud şi de iarbă rumegată, vacile se intorc singure acasă. Jos, "In Vale", s-a pornit "povarna", care aruncă in aer damf de ţuică stoarsă pe foc din inima prunelor. "In Deal", presaţi intre filele unei cărţi nămaivăzute, peştii de piatră din "Mărlăuz" dorm somn de veci. Şi, neclintiţi de o veşnicie, visează probabil la valurile unei mări inexistente, care a secat de mult. De căteva zeci de milioane de ani.
Oligocen
Savanţii impart istoria Pămăntului in "Ere", "Perioade" şi "Epoci", subdiviziuni care se intind pe multe milioane de ani. Concret, Oligocenul este o "Epocă" a "Perioadei Terţiare" care face parte din "Era" Cainozoică. Strict cronologic, privind inapoi pe scara timpului, Oligocenul acoperă intervalul cuprins intre 33,7-23,8 milioane de ani. La răndul său, el se imparte in două "Vărste". Este vorba despre Rupelian: 33,7-28,5 milioane de ani şi Chattian: 28,5-23,8 milioane de ani. In acest moment, savanţii apreciază că peştii fosilizaţi, presaţi intre "paginile" cărţii de piatră de la Mărlăuz au trăit la inceputul Rupelianului şi au in jur de 30 de milioane de ani.
