x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Un transplant de cap ar fi fost realizat cu succes la o maimuţă

Un transplant de cap ar fi fost realizat cu succes la o maimuţă

21 Ian 2016   •   16:31
Un transplant de cap ar fi fost realizat cu succes la o maimuţă

Specialişti de la Universitatea medicală din Harbin (China), conduşi de profesorul Xiao Ping Ren, susţin că au realizat cu succes un transplant de cap la o maimuţă, după ce anterior au reuşit să efectueze grefe de cap la şoareci. La operaţie a colaborat neurochirurgul italian Sergio Canavero, care şi-a fixat, în 2013, ambiţiosul obiectiv de a reuşi în doi ani primul transplant de cap la om.

"Este o adevărată victorie pentru omenire", afirmă Sergio Canavero, referindu-se la reuşita din China, citat de 7sur7.be, care preia un articol din Sciences et Avenir. Acest experiment, scrie Sciences et Avenir, ar putea fi crucial pentru persoanele tetraplegice (paralizate de toate membrele).

Potrivit echipei de medici, maimuţa grefată a fost menţinută în viaţă timp de 20 de ore. "Am menţinut maimuţa în viaţă 20 de ore. Obiectivul nostru era să dovedim că putem proteja creierul. Strategia de protecţie a creierului a constat într-o hipotermie şi în stabilirea unei circulaţii sanguine încrucişate între donator şi primitor printr-un sistem de canule", a adăugat profesorul XiaoPing Ren.

Maimuţa nu a fost menţinută în viaţă mai mult "din cauza legilor etice care nu permit păstrarea dincolo de o anumită perioadă a unui animal în aceste condiţii de experimentare", a precizat el.

Potrivit The Independent, oamenii de ştiinţă care au efectuat această procedură au publicat imagini şi videoclipuri, dar detaliile realizării lor nu sunt disponibile pentru a fi supuse analizei comunităţii ştiinţifice. Dar Canavero susţine că va publica detalii despre studiu în reviste de specialitate în următoarele luni.

Nu este prima dată când se realizează o grefă de cap la o maimuţă. Doctorul american Robert White a transplantat capul unei maimuţe pe corpul altei primate în 1970. Iar savantul rus Vladimir Demihov a reuşit în anii '50 operaţia de transplant al unui cap de câine la alt câine, obţinând un câine care trăia cu două capete. Experimentele realizate de aceşti pionieri s-au dovedit vitale pentru progresul tehnicilor de transplant în medicină. Animalele pe care au fost realizate aceste experimente nu au supravieţuit însă foarte mult. Maimuţa lui Robert White, de exemplu, a murit după 9 zile de la transplant, în urma unei reacţii de respingere imunitară.

×
Subiecte în articol: transplant de cap