x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Tech Ştiinţă Video: NASA face publică o filmare a planetei Jupiter în ultra HD

Video: NASA face publică o filmare a planetei Jupiter în ultra HD

Publicat la 15 Oct 2015 14:00 Modificat la 15 Oct 2015 14:00
Video: NASA face publică o filmare a planetei Jupiter în ultra HD
Filmarea, distribuită pe Internet, permite celor interesați să observe detalii care înainte nu erau vizibile, dar și schimbările petrecute la suprafața celei de-a cincea planete de la soare.



Noile imagini obținute de pe cea mai mare planetă din sistemul solar sunt de ajutor și specialiștilor, care vor crea o nouă hartă a planetei. Astfel, pe respectiva hartă vor fi ilustrate schimbările de direcție a vânturilor și furtunilor, dar și mișcările norilor.
 

×