x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Aventurile lui Harap Alb, gratis pentru clienţi Orange

Aventurile lui Harap Alb, gratis pentru clienţi Orange

de Alexandru Radescu    |    26 Mar 2014   •   19:39
 Aventurile lui Harap Alb, gratis pentru clienţi Orange

Revista “Harap Alb continuă” este disponibilă gratuit pentru clienţii Orange Young (cu vârste cuprinse între 14 şi 26 de ani), prin intermediul aplicaţiei Super Erou.

În timp ce primul număr al revistei poate fi descărcat gratuit din App Store sau Play Store de către oricine, următoarele patru numere ale Harap Alb continuă sunt gratuite doar pentru clienţii Orange Young.

Lansată în iunie 2013, aplicaţia Super Erou este disponibilă pentru iPad, iPhone şi dispozitivele cu sistem de operare Android, oferindu-le fanilor legendarului erou posibilitatea de a fi la curent cu aventurile acestuia, dar şi de a avea acces la mai multe titluri de bandă desenată, printre care „Revista Comics”, „Toate pânzele sus”, „DIM - Sarabanda în Golful Aden”, „Mila23”, „Elabuga” sau „Poveste despre eu”.

Aplicaţia Super Erou este dezvoltată de Zitec.

 

 

×