Razboaiele politice s-au mutat si in zona virtuala a internetului. Atunci cand nu fac un site special pentru a se razboi cu anumiti politicieni sau partid, "protestatarii" nu se sfiesc sa atace un site dedicat, sa schimbe prima pagina si sa posteze un mesaj de protest, o amenintare, insulte etc.
Ultimul exemplu de acest gen s-a intamplat in Brazilia, tara aflata in plina campanie electorala. Pentru a treia oara in ultimele zece zile, site-ul presedintelui Braziliei a fost atacat de hackeri. "In unele tari exista razboaie, in altele au loc atacuri teroriste, se produc cutremure, altele sufera de pe urma unor uragane sau tsunami. Iar noi, in Brazilia, il avem pe presedintele Lula." OPOZITIA. Luiz Inacio Lula da Silva (www.pt.org.br), actualul presedinte, va candida pentru un nou mandat la alegerile programate la 1 octombrie. Textul a fost semnat de "Bios Team", care spune ca va vota pentru opozitie si candidatul ei, Geraldo Alckmin. Reprezentanti ai Partidului Muncitorilor (partidul presedintelui Lula) au cerut ISP-ului sa-i identifice pe hackeri pentru a-i da in judecata.Citește pe Antena3.ro