x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cablul cu care îți poți încărca toate gadget-urile

Cablul cu care îți poți încărca toate gadget-urile

23 Mai 2016   •   19:20
Cablul cu care îți poți încărca toate gadget-urile

O companie americană lansează cablul USB universal, care poate fi folosit pentru toate gadget-urile. Telefoane, tablete, boxe, căști și multe altele pot fi încărcate cu un singur cablu. BiCable va fi vândut și în varianta „pentru dormitor”, care va avea 3 metri lungime, astfel încât să poți sta liniștit cu telefonul în pat chiar dacă îl încarci, fără să mai tragi de cablul mult prea scurt. Pentru 22 dolari, primiți un BiCable simplu și încă unul de 3 metri.

×