x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Comisia Europeană va modifica directiva reţinerii datelor din telecomunicaţii

Comisia Europeană va modifica directiva reţinerii datelor din telecomunicaţii

de Alexandru Radescu    |    18 Apr 2011   •   18:59

Potrivit Comisiei Europene, controversata Directivă privind reţinerea datelor din telecomunicaţii “nu garantează în sine faptul că stocarea, descărcarea şi utilizarea datelor respectă pe deplin dreptul la viaţă privată şi la protecţia datelor cu caracter personal”.

Conform raportului de evaluare realizat de CE, majoritatea statelor membre sunt de părere că normele UE privind păstrarea datelor de către operatori (pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 2 ani) sunt în continuare “necesare pentru aplicarea legii, pentru protejarea victimelor şi pentru sistemele de justiţie penală. Utilizarea datelor legate de numere de telefon, adrese IP sau identificatori de telefoane mobile drept instrumente de cercetare penală au dus la condamnări ale făptaşilor şi la achitări ale persoanelor nevinovate”.

Deşi nu există exemple concrete de încălcări grave ale dreptului la viaţă privată, riscurile de periclitare a securităţii datelor vor persista dacă nu sunt instituite garanţii suplimentare. Prin urmare, Comisia va avea în vedere instituirea unor reglementări mai stricte în ceea ce priveşte stocarea, accesarea şi utilizarea datelor păstrate.

Comisia va pregăti o propunere de modificare a directivei si in următoarele luni, va organiza consultări cu autorităţile de aplicare a legii, cu sistemul judiciar, cu autorităţile de protecţie a datelor, cu sectorul industrial şi cu societatea civilă cu privire la opţiunile pentru viitorul cadru juridic. Rezultatele consultării vor sta la baza unei analize de impact pentru viitoarea propunere.

×