x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget e-Cartea abonaţilor

e-Cartea abonaţilor

de Alexandru Radescu    |    17 Iul 2007   •   00:00
e-Cartea abonaţilor

Abonaţii serviciilor de telefonie fixă sau mobilă vor putea figura intr-un registru comun al abonaţilor, indiferent de furnizorul cu care au contract.

Abonaţii serviciilor de telefonie fixă sau mobilă vor putea figura intr-un registru comun al abonaţilor, indiferent de furnizorul cu care au contract.


Autoritatea Naţională de Reglementare in Comunicaţii va desemna un furnizor care va avea obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor de telefonie fixă şi mobilă un registru al abonaţilor şi un serviciu de informaţii privind abonaţii. Informaţiile privind abonaţii vor include numerele de telefon şi "anumite date de identificare ale abonaţilor tuturor furnizorilor de servicii de telefonie destinate publicului". Potrivit unei decizii a Comisiei Europene, in acest domeniu, "datele elementare" vor cuprinde numele, adresa şi numărul de telefon ale abonaţilor, acestea fiind "suficiente pentru identificarea fiecărui abonat". Abonaţii vor avea dreptul de a decide, in mod gratuit, asupra includerii numerelor de telefon şi a datelor lor de identificare in registrele abonaţilor. Totodată, aceste date vor putea fi verificate, rectificate sau eliminate la cererea abonaţilor, in mod gratuit.

CONDIŢII. Proiectul ANRCTI va fi supus consultării publice pănă la data de 16 august, după care se vor analiza observaţiile şi propunerile trimise. Pasul următor il reprezintă dezbaterea in Consiliul Consultativ care va hotări şi data la care se va organiza licitaţia pentru desemnarea furnizorului de serviciu universal care va dezvolta noul registru al abonaţilor. Din partea Orange, urmează să se facă o evaluare a implicaţiilor din punct de vedere financiar, tehnic urmănd ca decizia participării la licitaţie să fie luată ulterior.

"Costurile pe care le implică un astfel de proiect depind şi pot varia in funcţie de forma finală care va fi adoptată", au arătat reprezentanţii Vodafone. La sfărşitul lui 2006, in Romănia erau 3.860.367 de abonaţi telefonie fixă şi peste 17 milioane de utilizatori de telefonie mobilă.

×
Subiecte în articol: IT