JACHETA HIGH-TECH. In curand, articolele vestimentare ar putea sa ne conecteze la lumea digitala din jurul nostru. In laboratorul de realitate virtuala (MIROLab) de la Geneva, proiectul Intermedia si-a propus "croirea" jachetei multimedia. Aceasta va putea memora date despre muzica preferata, programul zilei sau itinerariu, informatii care vor putea fi descarcate ulterior in dispozitive precum radioul masinii sau dispozitivul GPS. Va disparea astfel grija gestionarii echipamentelor. Si la sfarsitul zilei jacheta poate fi... spalata.
RETRAGERE ACUMULATORI. Compania japoneza Hitachi va retrage de pe piata 16.000 de acumulatori produsi de Sony pentru laptopuri. Masura nu va avea un efect semnificativ asupra veniturilor companiei. Decizii similare au fost luate de curand de Toshiba, cu 830.000 de acumulatori, si Fujitsu, cu 287.000. Dell si Apple au retras deja sase milioane de baterii, iar IBM si Lenovo au anuntat o retragere de 500.000. Bateriile in cauza prezinta riscul supraincalzirii, pot produce scurtcircuite si pot lua foc. (Mihai Manole)
"CIOCOLATA ALBA". LG a lansat si varianta White a modelului Chocolate. Tot in slide, SV590 are o grosime de 14,9 mm, un display QVGA LCD de 2 inch, MP3 player si o memorie interna de 512 MB. In trei luni de la lansarea pe piata din Romania, varianta Chocolate s-a vandut in 6.000 de unitati, iar la nivel mondial s-au depasit trei milioane de unitati. (Alexandru Radescu)
CAMERA SAMSUNG. Samsung a lansat SLR-ul digital GX-10. Dispozitivul are o seriei de trasaturi utile pentru fotografii de
teren, precum si un senzor de 10.2 megapixeli. Cu o rata de 3 frame-uri pe secunda poti fi sigur ca surprinzi toata actiunea, mai ales ca setarile tale preferate pot fi selectate rapid. Camera va fi disponibila de luna aceasta si va fi insotita de cinci lentile, zoom larg si ultra larg, oferind flexibilitate fotografiilor. GX-10 nu are inca un pret stabilit. (Mihai Manole)