x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

31 Iul 2006   •   00:00
G-AGENDA - Transfer contacte
Un nou serviciu G-Agenda, care ofera utilizatorilor posibilitatea de a transfera contactele din agenda unui telefon mobil in alt terminal a fost lansat de Germanos. Indiferent de unde au achizitionat noul telefon mobil, tipul/marca de telefon sau operatorul ales, utilizatorii au posibilitatea de a transfera toate informatiile stocate in agenda telefonica (numere de telefon, adrese, e-mail-uri, aniversari etc.).

STUDIU - Piata de soft
Piata de aplicatii software pentru afaceri a inregistrat anul trecut o valoare de 45,07 milioane de dolari, in crestere cu 27,4% fata de nivelul de 35,36 de milioane de dolari din 2004, a declarat Laurentiu Popescu, branch manager IDC Romania. "Desi in 2005 piata a continuat sa se consolideze, Romania ramane in urma pietelor central europene, precum Cehia sau Ungaria, dar investitiile continue ale companiilor majore din acest domeniu vor contribui la dezvoltarea pietei", a afirmat Popescu.

CONTRAFACERI - Patru din zece CD-uri sunt piratate
Aproape patru din zece CD-uri cumparate in lume, in 2005, sunt copii ilegale, a indicat intr-un raport Federatia Internationala a Industriei Fonografice, care estimeaza ca profiturile pietei de contrafaceri muzicale s-au ridicat in 2005 la 4,5 miliarde de dolari. Pe 30 de piete din lume, vanzarile de CD-uri ilegale le-au depasit pe cele cu CD-uri legale. Printre acestea se numara Brazilia, China, Indonezia, Mexic, Rusia, Spania. Nou-intrate pe aceasta lista sunt Canada, unde incasarile pe piata legala s-au diminuat cu 33% in perioada 2000-2005, Coreea de Sud, Grecia si Italia.

TEHNOLOGIE - Lansare procesoare
Intel a lansat zece modele de procesoare Core 2 Duo si Core 2 Extreme, proiectate pentru desktopuri, laptopuri si statii de lucru pentru marile companii sau utilizatorii obisnuiti. Procesorul pentru platforme desktop Core 2 Duo (pe baza tehnologiei de fabricare pe 65 de nanometri) inglobeaza 291 de milioane de tranzistori si consuma cu 40% mai putina energie.

×
Subiecte în articol: IT