Grupul japonez de telecomunicatii Softbank a anuntat lansarea versiunii japoneze a comunitatii MySpace prin parteneriat cu grupul News Corp, al magnatului Rupert Murdoch.
Afacerea este detinuta in paritate de Softbank si NewsCorp.
MySpace, platforma a spatiului comunitar virtual care exista din ianuarie 2004 in diferite versiuni in lume, are mai mult de 100 de milioane de inscrisi si este utilizata in special de artisti care vor sa isi publice creatiile pe internet.
Multumita acestui parteneriat, Softbank, care gestioneaza portalul din Japonia, spera sa intareasca locul detinut de grupul sau intre site-urile comunitare nipone, care trec printr-o perioada benefica.
Mixi, prima platforma japoneza din acest sector, totalizeaza mai mult de 6 milioane de abonati.