Compania americană Dell va lansa luna viitoare pe piaţă două laptopuri “speciale”, proiectate pentru utilizare într-un mediu dificil: Latitude Rugged Extreme. Noile modele sunt construite pentru a rezista la praf, umiditate, lichide vărsate, vibraţii, temperaturi extreme şi alte condiţii dificile în care lucrează utilizatorii din domeniile armată, siguranţă publică, producţie sau intervenţii rapide. Dell Latitude 12 şi 14 Rugged Extreme se conformează cu standarde militare, fiind testate inclusiv în anumite teatre de operaţiuni.
Latitude este o gamă destinată mediului business, iar notebook-urile 12 şi 14 Rugged Extreme nu fac excepţie. Portofoliul Latitude Rugged aduce şi inovaţii precum: ecran lizibil în lumina soarelui; ecran multi-touch rezistiv (L12); andocare comună, indiferent de dimensiune; tastatura cu iluminare RGB; memorie de până la 16GB şi stocare SSD de până la 512GB; Cameră web Full HD; cameră foto de 8MP (pe L12 Rugged); USB 3.0 şi port serial nativ pe toate produsele Rugged Extreme.
În plus, noile modele oferă o autonomie de până la 8,5 ore şi, respectiv, 14 ore şi sunt echipate cu procesoare puternice Intel Core din a 4-a generaţie.
Lansarea globală este programată pentru luna mai, cu preţuri începând de la 3500 dolari (L14), respectiv 3650 dolari (L12).