x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ministrul Nagy tempereaza externalizarea Postei

Ministrul Nagy tempereaza externalizarea Postei

29 Oct 2005   •   00:00
Ministrul Nagy tempereaza externalizarea Postei

Dupa o perioada de trei zile de tacere, ministrul Comunicatiilor a facut ieri o serie de precizari referitoare la restructurarea Postei. La data de 25 octombrie, Dan Mihai Toader, directorul acestei companii, anunta ca va externaliza o parte a activitatilor inainte de privatizare.

Unul dintre motivele externalizarii este faptul ca personalul Postei trebuie redus cu 5%-10% (maximum 3.500 de oameni) pana la sfarsitul anului. Zsolt Nagy spune ca trebuie mai intai selectat consultantul si apoi facuta reducerea de personal.

SOARTA ANGAJATILOR. "In ceea ce priveste posibilitatea reducerii numarului de angajati, acest lucru a fost convenit in luna aprilie a acestui an, in urma grevei declansate la Posta Romana. Modul in care va avea loc aceasta reducere de personal va fi propus de consultantul care va fi selectat pentru procesul de restructurare, iar deciziile finale vor fi luate de Consiliul de Administratie, luand in considerare si factori precum planul de afaceri, analizele efectuate si rapoartele ce vor fi furnizate", a declarat ieri Nagy.

Referitor la externalizare, Nagy spune: "Eventualele parteneriate care vor fi create vor presupune mai ales externalizarea acelor servicii care nu constituie activitatea de baza a Postei, fiind doar activitati conexe. Aceste externalizari se pot dovedi benefice atat pentru viitorul companiei, cat si pentru cel al angajatilor acesteia".

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a demarat procesul de selectare a consultantilor financiari pentru privatizarea si restructurarea Postei Romane. Pana la data de 12 octombrie 2005, ora 17:00, termenul-limita stabilit, au fost depuse 23 de scrisori de interes din partea firmelor si bancilor de investitii.

×
Subiecte în articol: IT