Tabloul "Turnul Babel" al pictorului Pieter Brueghel cel Bătrân poate fi privit îndeaproape pe internet, începând de azi, graţie unei colaborări a muzeului Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, cu Google Art Project şi Festivalul Noi Orizonturi al Universităţii din Rotterdam, informează EFE.
Săptămâna aceasta o echipă tehnică a Google a realizat o înregistrare "gigapixeli" a tabloului care va permite vizitatorilor să se apropie la maximum de imagine pentru a privi îndeaproape detaliile, a relevat muzeul olandez într-un comunicat citat de Agerpres.
În prezent există 112 opere disponibile pe Google Art Project care aparţin Muzeului din Rotterdam şi care se pot contempla prin această platformă de internet. Între acestea se numără tablouri ale artistului Peter Paul Rubens, precum "Venus şi Adonis", sau opera lui Francisco José de Goya, "Modo de volar".
Tehnologia Google permite apropierea de o operă, într-un mod care nu este posibil ochiului, a informat muzeul.
Este o oportunitate pentru a îmbina tehnica picturii unor artişti rafinaţi, precum Pieter Brueghel cel Bătrân, cu tehnologia şi de a o pune la dispoziţia întregului public cu un singur click care permite mărirea imaginii, conchide muzeul.