x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Telecomunicatii - Aplicatia face telefonul

Telecomunicatii - Aplicatia face telefonul

de Alexandru Radescu    |    22 Oct 2005   •   00:00
Telecomunicatii - Aplicatia face telefonul

Aplicatiile software destinate celularelor vor deveni mai importante decat terminalul in sine.

Aplicatiile software destinate celularelor vor deveni mai importante decat terminalul in sine. Asa promit dezvoltatorii de programe si operatorii de telefonie mobila.

In momentul de fata, directiile de dezvoltare in industria telefoniei mobile par sa fie conturate pe doua rute: business si entertainment. Ramane de vazut cum se vor imparti "atributiile" jucatorilor de pe piata: operatori, producatori de terminale, dezvoltatori de aplicatii, in conditiile in care telefonia 3G a conectat mai puternic celularul si la televiziune, si la Internet. "Make it simple !", suna apelul vice-presedintelui Orange, Yves Maitre, catre dezvoltatori, lansat in cadrul conferintelor Orange Code Camp, care au avut loc la inceputul acestei saptamani in Franta. "Este nevoie de lucru in echipa pentru cei implicati in industrie, de interoperabilitate", a adaugat vicepresedintele Orange.

Si pentru ca telefonul mobil cumuleaza tot mai multe functii, in jocul cu multe miliarde de euro, profit, intra si industria cinematografica.

"Cel mai bun exemplu pentru viitorul download-ului pe telefonul mobil il reprezinta parteneriatul dintre Orange si studiourile Lucasfilm", a declarat Patrick Rouvillois, vicepresedinte Orange pe probleme de marketing, prezent la eveniment. Peste 30% din totalul clipurilor video descarcate de clientii Orange sunt cele inspirate din "Razboiul Stelelor: Revenge of the Sith", a aratat oficialul Orange.

SECURITATE. Un alt subiect de discutii l-a reprezentat securitatea in domeniul telefoniei mobile. Potrivit unui raport F-Secure, pana la sfarsitul lunii septembrie fu-sesera descoperite 87 de programe malware pentru celulare. Si aici se va contura in curand o industrie, cu protectie pentru retea si pentru terminale, dar la fel de importanta fiind si educarea utilizatorilor.

CONFERINTE. La Opio, in sudul Frantei, s-a desfasurat timp de trei zile Orange Code Camp, o reuniune la care au participat peste 400 de invitati din industria telefoniei mobile. Au fost prezenti dezvoltatori de aplicatii software, producatori de jocuri video si de terminale, reprezentanti ai unor companii precum Orange, Nokia, Symbian, Sony Ericsson, Microsoft, UIQ sau In-Fusio.

VIITORUL OPEN-PLATFORM
Solutiile Open-platform reprezinta viitorul, un exemplu in acest sens reprezentandu-l recent anuntatul Sony Ericsson P990, care beneficiaza de UIQ 3. Este vorba de o Platforma deschisa, integrata si testata in sistemul de operare Symbian, ultima versiune (v9.1). Principalul avantaj al platformei este ca mai multe telefoane mobile, diferite ca functii si apartinand diversilor producatori, pot functiona pe baza unui program scris intr-o singura linie de coduri. Ce inseamna asta? In loc sa creeze de la zero un soft nou pentru fiecare model de telefon al fiecarui producator, programatorii pot utiliza aceeasi linie de coduri pentru mai multe modele de produse, ceea ce face noile aplicatii disponibile pe piata mai repede si unui numar mai mare de oameni.

×
Subiecte în articol: IT orange