x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Twitter riscă să fie interzis dacă nu respectă regulile privind moderarea în UE

Twitter riscă să fie interzis dacă nu respectă regulile privind moderarea în UE

de Redacția Jurnalul    |    30 Noi 2022   •   22:55
Twitter riscă să fie interzis dacă nu respectă regulile privind moderarea în UE
Sursa foto: Hepta

Uniunea Europeană l-a avertizat pe Elon Musk că Twitter riscă să fie interzis dacă nu va respecta regulile privind moderarea conținutului, a relatat miercuri Financial Times, preluat de Reuters.

Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a lansat avertismentul în timpul unei întâlniri video cu Musk, care ar fi avut loc miercuri, a relatat FT.

Breton i-a spus lui Musk că trebuie să respecte o listă de reguli, inclusiv să renunțe la o abordare „arbitrară” în ceea ce privește repunerea în drepturi a utilizatorilor interziși și să fie de acord cu un „audit independent” al platformei până anul viitor, potrivit raportului.

„Mai este încă foarte mult de lucru, deoarece Twitter va trebui să implementeze politici transparente pentru utilizatori, să consolideze în mod semnificativ moderarea conținutului și să protejeze libertatea de exprimare, să abordeze dezinformarea cu hotărâre și să limiteze publicitatea direcționată", i-a spus Breton lui Musk conform Reuters.

Musk și Breton au convenit că UE va efectua un test la sediul central al Twitter la începutul anului 2023 pentru a evalua dacă Twitter respectă normele UE.

Breton a îndemnat anterior Twitter să respecte normele UE împotriva discursului instigator la ură și a dezinformării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Twitter interzis uniunea europeana