x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Lux în jurul lumii Marrakech, dincolo de mirodenii, praf şi Medina (I)

Marrakech, dincolo de mirodenii, praf şi Medina (I)

de Daiana Anghel    |    11 Apr 2013   •   08:42
Marrakech, dincolo de mirodenii, praf şi Medina (I)

Până să ajung la Marrakech şi să mă îndrăgostesc iremediabil de această nestemată a Marocului, am auzit tot felul de păreri: ba că e mizerie, ba că e sărăcie, ba chiar că e kitch peste tot. Am căutat şi pe internet informaţii despre această destinaţie, dar pe site-urile de profil am găsit doar poze şi poveşti despre Medina, mirodenii şi activităţi turistice organizate de ghid. Ei bine, eu am descoperit o cu totul altă lume, mâncăruri fine, clădiri opulente de un lux rafinat, parfumul esenţei de portocală prezent peste tot, grădini parcă rupte din Rai, un stil foarte bine conservat şi spre  surprinderea mea, chiar boutique-uri de lux ca Louis Vuitton  sau CASADEI… Am intrat pe un tărâm de poveste pe care ar fi păcat să-l comprim în câteva rânduri pentru că fiecare hotel, restaurant, lounge şi club în parte, merită atenţie specială.

Aşadar, am să încep cu hotelul La Mamounia, a cărui poveste, la fel ca “O mie ş-una de nopţi”, poate să înceapă cu “A fost o dată ca niciodată…”. În secolul al XVIII-lea, un Sultan îi oferă cadou fiului său, Mamoun, un teritoriu de mare întindere, lipit de zidurile Marrakechului, cu vedere spre piscurile înzăpezite ale munţilor Atlas. La începutul anilor  '20, câteva secole mai târziu, locul a fost transformat într-un luxos palat de reputaţie mondială, unde veneau să se întâlnească personalităţi de pe întreg mapamondul. Printre oaspeţii de seamă ai palatului s-au numărat Winston Churchill, R. Hayworth, scriitoarea Collette şi Alfred Hitchcock.
În zilele noastre, La Mamounia a trecut printr-o restaurare ce a durat 3 ani sub comanda talentatului Jaques Garcia, care a ştiut să reunească spiritul palatului de pe vremuri cu stilul său personal şi frumuseţea artizanatului marocan. Grandoarea fostului palat este completată şi de superbele grădini pline de copaci de toate felurile, în care persistă miresmele de portocal şi iasomie, şi de Chef Don Alonso care a primit două stele Michelin.
Cu un palmares bogat de titluri “Best Hotel”, “Best Resort”, “Best Hotel & Spa” primite de-a lungul anilor, La Mamounia îmbină perfect valorile tradiţionale cu tot ce e mai bun din vremurile noastre.

Al doilea hotel în preferinţele mele este Royal Mansour, un boutique-hotel deschis în 2010, care te poartă în mirajul luxului oriental. Timp de trei ani şi jumătate, 1200 de meşteri au lucrat pentru a ridica această bijuterie de hotel, care aparţine Regelui Mohammed IV. Au fost folosite 40 de tipuri diferite de marmură, mozaicuri, inserţii de filigran şi balustrade de fier forjat pentru decorarea celor 53 de riaduri.
Royal Mansour dispune de SPA, baruri, trei restaurante, galerie de artă, librărie, sală de fitness, piscină interioară şi exterioară, majordom personal şi club pentru copii. Este situat pe Rue Abou Abbas El Sebti, la doar 15 minute de aeroportul Marrakech Menarasi este locul perfect pentru a descoperi ce poţi primi atunci când timpul şi banii nu sunt subiect.

Cel mai bun hammam este la DAR RHIZLANE & SPA. Aceasta este o vilă luxoasă cu 13 apartamente, un mini-palat cu piscină în curtea interioară şi o grădină superbă, amplasat în Quartier de l’Hivernage, aproape de cele mai bune restaurante, magazine şi cluburi, fiind perfect pentru cei care vor să experimenteze şi viaţa de noapte, senzaţională de altfel, a Marrakechului. Ce m-a impresionat însă, în afară de designul luxos, oriental, a fost Hammamul. Am avut senzaţia că m-am întors în timp, în vechiul Marrakech. Timp de trei ore am experimentat răsfăţul de care aveau parte sultanele pe vremuri şi nu cred că am avut vreodată pielea la fel de moale şi catifelată. După baia din Hammam, am făcut un masaj cu ulei pur de argan, amestecat cu esenţă naturală de portocal, o combinaţie care mi-a parfumat pielea cu o mireasmă discretă şi senzuală ce a durat toată ziua.

Ar mai fi mult de scris despre minunatele locuri din Marrakech, pentru multe cuvintele sunt de prisos… Dar am ales să scriu despre locurile cele mai frumoase care într-adevăr merită să fie etichetate ca luxoase. Aşadar, săptămâna viitoare am să continui cu restaurantele marocane în care am mâncat cel mai bun miel şi multe alte mâncăruri senzaţionale. Până atunci, vă aştept şi pe www.luxlounge.ro, să descoperiţi locuri şi lucruri exclusiviste.



×
Subiecte în articol: marrakech maroc