x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Adrian Gâdea, președinte CJ Teleorman: „Vrem să înființăm centre de colectare legume și fructe. Din păcate, lipsesc din PNRR aceste investiții”

Adrian Gâdea, președinte CJ Teleorman: „Vrem să înființăm centre de colectare legume și fructe. Din păcate, lipsesc din PNRR aceste investiții”

de Redacția Jurnalul    |    20 Iun 2023   •   16:15
Adrian Gâdea, președinte CJ Teleorman: „Vrem să înființăm centre de colectare legume și fructe. Din păcate, lipsesc din PNRR aceste investiții”

Autoritățile locale vor să înființeze centre de colectare legume și fructe dar nu au fost prevăzuți bani pentru aceste investiții în PNRR, spune Adrian Gâdea, președinte CJ Teleorman, la Conferinţa Naţională „Digitalizarea pietelor model de bune practici in administratia locală”, organizată de cotidianul naţional Jurnalul și Antena 3 CNN, prin platforma România Inteligentă.

"Suntem un județ preponderent agrar, ocupăm locul 5 în ceea ce privește terenul și potențialul său agricol. La nivelul județului avem circa 500.000 de hectare teren arabil, care reprezintă circa 85% din suprafața județului, de aici rezultă caracterul predominant agricol. Mie îmi place să spun că în Teleorman se produc alimente pentru mesele românilor, și nu numai, și dăm pâine țării. 

Pentru a ști de unde provin aceste legume, fructe pe care le găsim în piețe trebuie să facem astfel încât să le avem în piețe, să avem cât mai multe produse autohtone în aceste piețe și pentru o perioadă cât mai lungă de timp. 

Investițiile prin PNRR lipsesc și pentru irigații

Ne gândim la înființarea unor centre de colectare legume și fructe. Aceste spații în care producătorii își pot ține pentru o perioadă mai lungă de timp produsele în condiții normale de temperatură și umiditate reprezintă o problemă. Ne gândim să înființăm la nivelul județului un asemenea centru care să ofere condiții optime. Din păcate lipsesc din PNRR aceste investiții, așa cum au lipsit și partea legată de irigații. Nu putem să facem agricultură performantă fără un sistem de irigații performant, fără a oferi condiții corespunzătoare fermierilor. Și nu mă refer doar la cei care produc legume și fructe, mă refer și la producătorii de culturi mari.

Producătorii vor fi din ce în ce mai puțini, bătrâni și obosiți

În parteneriat cu o unitate administrativ-teritorială mă gândesc să înființăm un asemenea centru pentru că producătorii au de suferit ca urmare a plecării tinerilor din familiile lor către zona urbană, fie că au plecat la studii sau la muncă în străinătate. În perioada următoare acești producători vor fi din ce în ce mai puțini, mai bătrâni și mai obosiți, și vor fi nevoiți să renunțe la aceste culturi iar prezența lor în piețe va fi din ce în ce în ce mai grea, mergând chiar până la  dispariție. 

Piețele, fără cei care vin să-și vândă  aceste legume și fructe, și fără fluxul de cumpărători vor fi în situația să încaseze venituri din ce în ce mai mici, ceea ce va duce la o redimensionare a activității și chiar la dispariția acestor piețe. Cumpărătorii vor fi în situația să nu mai găsească produse autohtone în piețele noastre sau să le găsească din ce în ce mai rar iar producătorii, că ne refeerim la cei mici, mari, mijlocii, fără materia primă necesară pentru producerea alimentelor vor suferi din ce în ce mai multe constrângeri, presiuni. Și de aici până la colaps nu mai este decât un pas.  

Din păcate așa se pierde tradiția,  se pierd locuri de muncă, se închid afaceri, piețe, așa dispare gustul copilăriei noastre", explică președintele CJ Teleorman. 

 

×