x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Alexandru Mihai Ghigiu, INA: Majoritatea firmelor private fac mai degrabă turism pentru administrația publică decât formare

Alexandru Mihai Ghigiu, INA: Majoritatea firmelor private fac mai degrabă turism pentru administrația publică decât formare

de Anastasia Paul    |    09 Dec 2022   •   16:00
Alexandru Mihai Ghigiu, INA: Majoritatea firmelor private fac mai degrabă turism pentru administrația publică decât formare
Sursa foto: antena3CNN

Majoritatea firmelor private fac mai degrabă turism pentru administrația publică decât formare, spune Alexandru Mihai Ghigiu, președintele Institutului Național de Administrație (INA),  la Conferinta Nationala “Mai puțini birocrați, mai puține hârtii, maximă eficiență / Implementarea cu succes în administrația Municipiului Buzău a metodei Kaizen de management al îmbunătățirii continue”, organizată de Antena3CNN și cotidianul Jurnalul.

"Înainte de a vorbi de o formare cu adevărat eficientă, de calitate, avem nevoie de 3 precondiții. Avem nevoie de încredere între cetățean și administrație. De prea multe ori administrația birocratizează procese pentru că nu are încredere în cetățeni. Și invers, cetățenii care nu au încredere în administrație, că este un prost administrator, că oricum degeaba plătec impozite, că impozitele lor nu se duc pe servicii de calitate. Avem nevoie de date de la nivelul întregului sistem. Majoritatea colegilor care lucrează în administrație, de foarte multe ori iau decizii pe bază de feeling. Al treilea comentariu se referă la cooperare. De prea multe ori instituțiile statului vin cu idei bune dar pe care vor să le feudalizeze. Noi știm, noi facem singuri, noi nu-i implicăm pe ceilalți că poate ies ceilalți mai bine și noi ne pierdem poziția sau rolul în administrație", explică reprezentantul INA.

Acesta spune că formarea profesională a funcționarilor publici este slabă.

"Fără soluții la aceste trei precondiții este foarte greu să vorbim despre formare. Confirm că formarea astăzi, în România, este slabă. De ce? Pentru că cea mai mare parte a celor care oferă servicii  de formare nu sunt supravegheați, nu există niciun fel de acreditare. Oricine poate să-și facă mâine un ONG, o firmă și să înceapă să facă cursuri pentru administrație, fără niciun alftel de procedeu. Cred că astăzi INA în peisajul de formare continuă să fie principalul furnizor de servicii de formare de calitate dar se confruntă cu o serie de piedici pe care însuși statul i le pune în momentul în care îl obligă să respecte toate procedurile unei instituții publice și să concureze ca o firmă privată, care nu are nicio regulă, care își urmărește interesul financiar și care, în mare parte, preferă să facă turism", precizează Mihai Ghigiu.

Institutului Național de Administrație i se pun piedici în formarea de calitate. 

"Atâta timp cât statul printr-o instituție a sa are acest rol, INA, îi pune mai degrabă piedici în procesul de formare de calitate decât îl ajută. INA este la marginea administrației, Oricât ne-am chinui să facem programe de calitate, foarte puțini funcționari vin la aceste programe. Doar aceia care își doresc să dobândească o serie de competențe. Restul preferă să facă turism, orice altceva decât formare de calitate. Majoritatea structurilor private fac mai degrabă turism pentru administrația publică decât formare", conchide acesta. 

 

×