x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Crâşmăriţa cea frumoasă

0
26 Oct 2009 - 00:00
S-ar putea ca Hanul Ancuţei să fi fost o replică la petrecerea tinerilor dascăli în crâşma unde servea fata vornicului din Rădăşeni, proaspăt măritată cu un "văduv bătrân". Deşi în ţinut sunt hanuri destule, iar libaţiile cu vinul de Odobeşti făceau parte din ritualul obştesc.

La Sadoveanu, spre deosebire de tonul direct al lui Creangă, apare tehnica homerică a substituirii (Homer, topit în mânia lui Ahile). Fă­când un pas înapoi, autorul Ancuţei dă şi el rând pe rând cuvântul câte unui conviv, identificându-se cu biografia acestuia, ascunzându-se în spatele lui. Efectul e de polifonie. Naraţia se ţese pe voci, sub ele auzindu-se, în răstimpuri, ca un vuiet distinct, isonul autorului... Dacă am asemui Hanul cu un tablou, el ar fi unul elebru, din galeria flamandă. O pânză grea de viaţă, cu gestica unui maestru vitalist, cu fizionomii ro­buste aşezate în perspectiva să­nă­toasă a unei încăperi solide stră­bătute de grinzi groase de lemn şi plină de roadele existenţei, de specii somptuoase de păsări vânate atâr­nând în prim-plan, precum şi de ca­ra­fe înalte de vin de Rin sau Mosela...

În crâşma noastră din Rădăşeni, atmosfera nu-i seniorală; în schimb, ca spirit, e tare năbădăioasă. Vom vedea. Odaia e simplă, curată, şi are pe jos grămezi mai mici ori mai mari de produse ţărăneşti:

"Într-un colţ... câteva merţe de fasole; în altul, o movilă de mere domneşti şi pere de Rădăşeni care trăiesc până pe după Paşti; în al patrulea, mazere şi mob, despărţite prin o scândură lată, iară alăture, nişte bostani turceşti; într-o putină, pere uscate şi dulci ca smochinele; mai încolo, un teanc de chile de cânepă şi de in; pe-o grindă, câteva călepe de tort şi lânuri boite fel de fel pentru scoarţe şi lăicere, apoi câlţi, buci şi alte lucruri..."

Crâşma emană mireasma acestei diversităţi aspre de producte rurale. Dacă îl mai punem în decor şi pe moş Bodrângă, pe care-l cunoaştem... Şi pe popa Buligă, desigur, zis Ciucălău, care îşi atârnă în brâu poalele anti­riului, îşi aruncă potcapul cât colo şi începe să joace şi el cu toţi ceilalţi "de-i pălălăiau pletele".

Cea dintâi mişcare a crâşmăriţei frumoase, ştiind cu cine are de-a face, e una de izolare. Un chef de po­mi­nă se duce cufereală, şi ea proce­dează cu multă, multă feminitate...

"Şi cum ne aflam noi în această binecuvântată casă, crâşmăriţa iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lu­mânarea şi, cât ai bate din palme, ni s-a şi înfăţoşat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobeşti; şi turnând prin pahare, săreau stropii de vin de-o şchioapă în sus, de tare ce era..."

Gâtlan îi întinde un pahar de vin, să guste ea mai întâi, nu cumva să fi pus ceva... Prima provocare! Ea ia paharul, se apleacă, urează, gustă "râzăndu-i ochii", albă, zdravănă, activă, cere iertare, mai sunt şi alţi muşterii, băeţii n-o lasă, îi taie calea, o roagă să ciocnească pe rând cu fiecare, profitând de fâstâceala ei şi sărutând-o cu foc. Na! Că s-a speriat puiculiţa, au alungat-o fără să vrea, ca proştii... Dar nu e decât o retragere înşelătoare, tactica muierească a refuzului, spre a înteţi şi mai mult dorinţa; pentru că, în timp ce moş Bodrângă, molfăind nişte pere urcate, zice tare că aşa e tineretul ista, "aveţi dreptate băieţi, acum vi-i vremea", ea, revenind cu plăcinte şi c-o găină friptă, prinde din sbor vorba şi reînnoadă pe loc firul: "Şi cum zici, moşule..." dovadă că era, că rămăsese pe fază, că participa la înfocarea generală. Astuţie feminină. Şi, după ce beau tot, mai cer şi li se mai aduce, mulţumindu-i din nou crâşmăriţei cu sărutări, "până ce se făcea că se mânie şi iar fugea dintre noi. Mai pe urmă, iar ce venea şi iar fugea, căci cam aşa se binde vinul pe unde se vinde... Dar dacă şi ei îi plăcea?"... Confuzia e atât de mare, că prostul de Trăsnea îi trânteşte şi el "un pupoi, fără veste!". Şi noi cu­noaştem acum personajul... Crâş­mă­riţa se supără de-astă dată de-a binelea. Până aici! Se legănase ea un timp între respect şi ispită, ca ne­vastă tinerică de văduvoi bătrân, dar nici aşa, să te pupe un tont!

Moş Bodrângă, ignorat până în acest moment, prinde curaj şi începe să cânte din fluier. "Noi, atunci, să nu ne întărâtăm la joc? Şi aşa o fierbeam de tare, de nu ne ajungea casa, şi dam chiorâş prin fasole, prin mazere şi bob, şi sămânţă de cânepă se făcea oloi, pârâind sub tălpile noastre".

Petrecerea se încheie cam după miezul nopţii. Se întorc cu toţii la gazda lor, nea Pavel ciubtarul.

Ai fi zis, în toată această vreme, că-şi pierduseră de tot capul, că nu mai erau capabili de vreun gând practic. Toţi reintrau încărcaţi de prăzi...

Autorul, cu sânul plin de pere uscate şi c-un bortan mare, - e drept că pe acesta crâşmăriţa i-l dăruise. Unul "furluase" mere domneşti, altul pere de Rădăşeni, moş Bodrângă "paşlise o grămadă de buci pentru aţâţat focul, Trăsnea sămânţă de cânepă..." Oşlobanu, care avea ciu­botele croite "dintr-o vacă şi talpele din alta", se culcă încălţat în pat, ridică picioarele în tavan şi ce să vezi?... din cismele cu tureatca lungă începe să curgă, ... "să nu spun minciuni, ... peste o dimerlie de fasole".
Numai Mogorogea nu luase nimic. Cinstit, ca ta-su. Şi Gâtlan, care se mulţumise cu sărutarea furată crâşmăriţei.
"Mare mângâiere pentru un băiat străin, în ziua de lăsatul secului!..."
Constantin Ţoiu - România literară, nr. 43/1989
Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de