Indisolubila unitate dintre politica internă şi cea internaţională – trăsătură specifică a politicii partidului şi statului nostru – şi-a găsit o convingătoare ilustrare în recentul Comunicat al şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în cadrul căreia au fost dezbătute atât Raportul privind îndeplinirea planului naţional unic de dezvoltare economico-socială a României pe 1988, cât şi Raportul şi Propunerile privind participarea ţării noastre la reuniunea general-europeană de la Viena şi la sesiunea Conferinţei pentru dezarmare care şi-a reluat acum lucrările la Geneva.
Şi într-un domeniu şi în celălalt, acelaşi tablou al unor laborioase activităţi constructive, al unor stăruitoare eforturi pentru înflorirea patriei într-un continent al păcii – şi într-un caz şi în celălalt, acelaşi factor comun: umanismul profund, sinteză superioară dintre grija pentru destinele propriului popor şi preocuparea pentru destinele de libertate şi progres ale tuturor naţiunilor globului.
În numele umanismului, delegaţia României la Conferinţa de la Viena a acţionat perseverent pentru a se ajunge la înţelegeri cât mai bune asupra edificării securităţii şi întăririi cooperării europene, pentru făurirea unei Europe unite, a păcii şi colaborării. Comitetul Politic Executiv a apreciat că în documentul final al reuniunii au fost înscrise prevederi cu caracter pozitiv, deşi, din păcate, sunt reflectate insuficient un şir de probleme fundamentale ale drepturilor omului, determinante pentru asigurarea unor condiţii de viaţă demne, civilizate. Mai mult, în document au fost inserate poziţii în contradicţie cu Actul final de la Helsinki, în legătură cu acestea fiind bine cunoscute rezervele legitime formulate de România.
Edificarea securităţii, având ca parte integrantă drepturile omului, nu este însă un proces finit, definitiv încheiat – şi tocmai în lumina acestui fapt se cuvine subliniată hotărârea formulată de Comitetul Politic Executiv ca România să-şi intensifice eforturile, să desfăşoare noi iniţiative şi să întreprindă noi acţiuni, conlucrând strâns cu celelalte state europene în scopul promovării ţelurilor securităţii. Se conturează astfel tabloul unor vaste activităţi, deosebit de necesare în condiţii când se intensifică drama celor 60 de milioane de şomeri din ţările OECD, suferinţele milioanelor de persoane fără locuinţă din Europa Occidentală şi SUA, inaccesibilitatea învăţământului şi asistenţei sanitare pentru cetăţenii cu venituri modeste, adâncirea paroxistică a decalajelor dintre săraci şi bogaţi.
Militând cu înaltă responsabilitate pentru afirmarea drepturilor ineluctabile ale omului, România socialistă, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, subliniază neabătut că la baza tuturor acestora există un drept cu adevărat esenţial şi decisiv, şi anume, dreptul oamenilor, al popoarelor la viaţă, dreptul la pace.
Apare astfel evidentă legătura intrinsecă, organică dintre activitatea ţării noastre la reuniunea de la Viena şi participarea la Conferinţa pentru dezarmare de la Geneva. În concepţia României, a conducătorului partidului şi statului nostru, a înfăptui măsuri de dezarmare nu înseamnă a face popoarelor o favoare sau un cadou, ci este un imperativ şi o îndatorire majoră. Dacă dreptul fundamental al omului este dreptul la viaţă, care poate fi asigurat numai prin lichidarea armelor care ameninţă existenţa speţei umane, rezultă că dreptul la dezarmare este unul din drepturile supreme şi inalienabile ale tuturor oamenilor.
Pe această linie, Comitetul Politic Executiv a cerut ca delegaţia română la Conferinţa de la Geneva să adopte o poziţie fermă şi să militeze activ pentru realizarea concomitentă a dezarmării nucleare şi chimice, pentru lichidarea tuturor armelor de exterminare în masă. Este un obiectiv de o însemnătate cu atât mai mare cu cât realităţile prezentului nu sunt câtuşi de puţin liniştitoare: nu se pot crea popoarelor iluzii false, euforice şi demobilizatoare atât timp cât, în pofida acordului limitat privind un tip restrâns de rachete, cursa înarmărilor totale – nucleare, chimice, convenţionale – continuă frenetic pe fundalul unei situaţii internaţionale grave, tensionate şi contradictorii. La fel se încearcă izolarea artificială a dezarmării chimice de cea nucleară, ca şi cum pentru omenire ar fi benefică acceptarea vreunei opţiuni din această alternativă, ca şi cum moartea atomică ar fi preferabilă celei chimice sau invers. La fel, în domeniul armelor convenţionale se caută aşa-zise asimetrii în privinţa diverselor tipuri sau categorii de arme, minimalizându-se pericolul unora şi exagerându-se al celorlalte în care adversarul are superioritate.
Iată de ce, aşa cum a subliniat în repetate rânduri tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aşa cum precizează riguros mandatul încredinţat de Comitetul Politic Executiv delegaţiei române la Conferinţa de la Geneva, măsurile de dezarmare trebuie privite într-o viziune globală, ca părţi componente ale unui tot unitar, ale unui ansamblu de acţiuni în toate domeniile capabile să elibereze efectiv şi total omenirea de spectrul holocaustului final. În baza acestor considerente, România pledează pentru lichidarea concomitentă atât a armelor nucleare, cât şi a celor chimice şi care să fie însoţită de reducerea substanţială a armamentelor convenţionale. Securitatea reală în Europa şi oriunde în lume nu poate fi realizată prin nici un fel de arme de descurajare, ci numai prin eliminarea, egală şi corectă, a tuturor armelor.
Acesta este adevărul pentru care militează ferm România socialistă, în numele intereselor întregii umanităţi cu convingerea că a trăi într-o lume fără arme şi războaie reprezintă "dreptul drepturilor" tuturor popoarelor.
România literară, nr. 6/1989
Citește pe Antena3.ro