x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Noi, clasa muncitoare

Noi, clasa muncitoare

26 Feb 2009   •   00:00

Realizarea Programului de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism este organic legată de participarea eroică, revoluţionară angajată a clasei muncitoare în deplină alianţă şi colaborare cu toate clasele şi categoriile sociale pentru înfăptuirea măreţelor obiective economico-sociale prezente şi de perspectivă care vor conduce la ridicarea pe o treaptă calitativ superioară a bunăstării materiale şi spirituale a întregului popor, ţelul suprem al politicii partidului şi statului nostru.



"După cum a demonstrat cu putere viaţa – adevăratul judecător – accentua secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în magistrala expunere prezentată la marele forum democratic naţional din noiembrie 1988 – clasa muncitoare şi-a îndeplinit şi îşi îndeplineşte cu cinste rolul de clasă socială conducătoare a întregii societăţi."

Profundele prefaceri, cu deosebire calitative, care caractrerizează perioada de după Congresul al
IX-lea al partidului, perioadă pe care cu aleasă stimă şi mândrie patriotică o numim Epoca Nicolae Ceauşescu evidenţiază forţa şi capacitatea clasei muncitoare, a contribuţiei sale determinante, stră­lu­cit orientată pentru progres şi modernizare de marele nostru conducător, secretarul general al partidului, preşedintele republicii.

Fac parte dintr-un puternic detaşament muncitoresc. Întreprinderea de Maşini Unelte şi Agregate din Bucureşti, cu rol deosebit pentru dezvoltarea construcţiei de maşini, ca furnizor de utilaje necesare realizării programelor prioritare ale economiei naţionale şi pentru diversificarea exportului. Pot să afirm cu mândrie că, în cei peste 18 ani de activitate în întreprindere, toate marile realizări obţinute de acest harnic colectiv au fost şi continuă să reprezinte un răspuns la însufleţitoarele îndemnuri formulate în repetate rânduri de secretarul nostru general, de a aplica în producţie cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii din domeniul maşinilor unelte. Ele demonstrează evoluţia continuu ascendentă a nivelului de cunoaştere şi creaţie a minunatei noastre clase muncitoare, capabilă astăzi să abordeze cele mai deosebite şi complexe cereri de ofertă ale beneficiarilor interni şi externi. Ele sunt rezultatul strădaniei cu care muncitorii, inginerii şi tehnicienii au abordat de la an la an sarcinile pe care ei înşişi şi le-au asumat în calitate de proprietari, producători şi beneficiari responsbili faţă de avuţia încredinţată de popor, pentru înnoirea şi modernizarea fabricaţiei şi produselor, pentru introducerea în producţie a unor tehnologii de mare randament, încadrarea cu stricteţe în consumurile materiale şi energetice şi reducerea continuă a acestora şi pentru ridicarea calităţii produselor, contribuind astfel la creşterea eficienţei întregii activităţi a întreprinderii.

Sunt reprezentative în acest sens, în programul de fabricaţie al IMUAB, strungurile carusel cu comandă program, maşinile de alezat şi frezat cu afişaje de cote, agregatele specializate şi liniile de transfer, maşinile de rectificat şi maşinile de găurit de înaltă precizie, şuruburile cu bile, maşini cu parametri tehnico-calitativi comparabili cu ai unor produse similare de vârf fabricate pe plan mondial.
Coordonez activitatea unui atelier de prelucrări mecanice grele, care asigură piesele de structură pentru maşinile de rectificat universale şi speciale, maşinile de găurit şi rectificat în coordonate şi maşinile de rectificat caneluri, produse noi şi mo­dernizate, de mare tehnicitate, care în cadrul secţiei ocupă peste 80% din totalul producţiei.

La fabricarea acestor maşini, atât ca muncitor şi, în prezent, ca maistru – şef de atelier – am avut întotdeauna în vedere că asemenea obiective se pot reali­za numai cu oameni deosebiţi, care participă cu dăruire şi fermitate revoluţionară la îndeplinirea sarcinilor care le revin, având în acelaşi timp satisfacţia deplină a unor împliniri alături de strungari ca Vasile Ion şi Marin Ion, frezorii Popa Nae şi Voicu Gheorghe, rectificatorii Vlad N. şi Călin Gh. cu care am rezolvat o multitudine de probleme legate de complexitatea şi diversitatea fabricaţiei. Desigur că în activitatea de zi cu zi ne-am confruntat şi cu o serie de greutăţi, o serie de lipsuri sau neajunsuri atât în activitatea mea, cât şi a colectivului pe care îl coordonez, dar în momentele mai grele, aşa cum este specific stilului de lucru al clasei muncitoare, am acţionat cu atenţie şi răspundere, cu intransigenţă revoluţionară, pentru ca prin măsuri tehnice organizatorice să le depăşim şi să livrăm mai bine în viitor.

Aş putea exemplifica aici apariţia unor locuri înguste la anumite utilaje pentru care am propus variante tehnologice de prelucrare pe alte maşini, modernizarea unor scule, dispozitive şi maşini.

La recenta analiză cu maiştrii din întreprindere am propus şi s-a realizat un program de folosire intensivă a maşinilor cu comenzi numerice. Prin îmbunătăţirea programării lucrărilor am contribuit la scurtarea ciclului de fabricaţie a unor produse. În activitatea zilnică cu funcţiile de lucru, am în vedere o bună organizare a fiecărui loc de muncă, asigurarea documentaţiei şi a semifabricatelor, realizarea unor lucrări de bună calitate, perfecţionarea şi mo­dernizarea producţiei în general. Pentru aceasta acordăm o mare atenţie ridicării pregătirii profesionale a întregului personal muncitor, în mod deosebit a proaspeţilor absolvenţi ai liceelor şi şco­lilor profesionale coordonate de întreprindere, cât şi pentru formarea de noi specialişti pentru maşinile de mare productivitate şi cu comandă numerică.

Realizarea tuturor programelor pe care le-am adoptat în recenta adunare generală a oamenilor muncii, la nivelul secţiei, o vom asigura prin instaurarea pe fiecare loc de muncă a unui climat de ordine şi disciplină prin creşterea responsabilităţii faţă de activitatea prestată, pentru folosirea eficientă a fondului de timp, utilizarea intensivă a capacităţilor de producţie, ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor.

Ca secretar al comitetului de partid la fabrica de maşini de rectificat şi ca membru al Comitetului Oamenilor Muncii, am acţionat şi acţionez pentru ca toţi oamenii muncii pe are îi reprezint să cunoască hotărârile de partid şi de stat, deciziile luate de organul colectiv de conducere, sprijinind în mod deosebit ducerea lor la îndeplinire, inclusiv prin prezentarea propunerilor şi iniţiativelor munci­to­reşti care contribuie la creşteri de productivitate, sporuri de producţie, îmbunătăţirea calităţii, cât şi pentru rezolvarea unor probleme sociale privind asigurarea celor mai optime condiţii de viaţă şi muncă în întreprindere pentru întregul personal muncitor.

Am considerat şi consider ca o datorie a unui comunist revoluţionar de a avea o atitudine intransigentă faţă de lipsuri, de a fi un exemplu personal şi a determina pe toţi colaboratorii cu care lucrez să dea dovadă de conştiinciozitate şi disciplină în înfăptuirea sarcinilor de plan, în transpunerea în viaţă a politicii interne şi externe a partidului şi sta­tului nostru.

Împreună cu colectivul muncitoresc din care fac parte sunt angajat pentru ducerea la îndeplinire a angajamentului asumat în întrecerea socialistă, astfel ca să întâmpinăm cu realizări deosebite în producţie marea noastră sărbătoare naţională de la 23 August şi Congresul al XIV-lea al partidului.
Gheorghe Iscru - Flacăra, nr. 8/1989

×
Subiecte în articol: masini maşinile articolul zilei