x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

9 iunie 1989

0
09 Iun 2009 - 00:00

● Monica Lovinescu ● Sanda Stolojan ● Victor Felea ● C. Trandafir ● Mircea Zaciu



În Libération de ieri, declaraţia lui Gabriel Andreescu. Azi, pe Canal 5 (al Televiziunii), un interviu al lui, de o neînchipuită îndrăzneală. (A fost ares­tat şi după Braşov, acum recidivează... Mai rar) Din cinci-şase ore de interviu şi reportaj, cât au filmat gazetarii de la Canalul 5, nu li s-au dat decât zece minute de antenă. Montaj fastidios, la care a asistat şi Maria Mailat, de faţă pentru tradu­cere.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 183


Preşedintele Bush a telefonat la Beijing şefului Guvernului chinez. Nu era nimeni la capătul celălalt al fi­rului. Nimeni nu dorea să-i vorbească. Ieri, Bush a hotărât să auto­rizeze transmiterea unei emisiuni speciale de informaţii, destinată posturilor de radio receptate de armata chineză. În această emisiune, Statele Unite explicau trupelor chineze motivul pentru care America a condamnat represiunea studenţilor revoltaţi care se luptau pentru democraţie. În America s-a ştiut că emisiunea şi-a atins scopul, că a fost auzită perfect în cazărmile chineze.
Astăzi, nu propaganda comunistă beneficiază de mijloacele de comunicaţie, ci democraţia de tip occidental, pentru că a fost în stare să asigure maselor avântul economic şi că lucrul acesta se ştie peste tot.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 299-300


Ne-a părăsit definitiv Ana Bel­deanu, dactilografă şi secretară la "Tribuna". Avea numai 53 de ani. A fost o femeie vitală, în ciuda mala­diilor cronice de care suferise în ultimii ani. Voluntară şi egoistă, a ştiut totuşi să se facă apreciată de cei din preajmă prin felul ei mereu serviabil şi atent, fapt ce a ajutat-o să-şi creeze numeroasele relaţii profitabile. Şi-a îngrijit sănătatea cu o ad­mi­ra­bilă tenacitate, fără să se descurajeze nici în clipele cele mai dificile. În vremea din urmă însă lucrurile s-au complicat şi s-au înrăutăţit până la punctul în care n-a mai putut fi salvată. Şi astfel, "doamna Ana" a trebuit să pă­ră­sească această viaţă pe care a iubit-o cu instincte puternice şi nedomolite. Odihnească-se în pace.
Gândurile mele au trecut întreaga zi de la o "constelaţie" de interese şi eva­ziuni la alta, iar acum, când e ora 21:00 şi aş dori să notez ceva aici, nu mai simt nici o dorinţă să le rememorez.
Reţin din România literară (nr. 23) cronica lui Mircea Iorgulescu la volumul "Piramida împă­du­rită" de Ion Mircea. Există aici o excelentă situare a poetului în contextul istorico-literar actual. De relevat şi darul criticului de a prezenta succint şi limpede noutatea şi valoarea acestor poeme. Mircea Iorgulescu ar putea scrie oricând o bună istorie a literaturii contemporane. Posedă în acest sens toate virtuţile necesare.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Bucureşti, Editura Albatros, 2000, p. 727-728


Mare explozie în Urali, accident groaznic de tren în Rusia, explozie la Proviţa. În "Piaţa Celestă" din Pekin intră tancurile şi trupele armate lansează gaze, trag cu automatele, străpung cu baio­netele. Tragedie. Aceste represalii terifiante consternează lumea. Nu şi pe români, care tot într-o veselie o duc. Nu se mai găsesc nici gheare şi gâturi de pui morţi, nici peşte congelat, nici copiţele şi oase: "Când rostim cuvântul PACE de pe plai de Mioriţă,/ Cel dintâi îl duce-n lume Fiul ţării mult iubit,/ Ceauşescu, Om al Păcii, pentru-sa păcii biruinţă,/ Cunoscut pe-ntreg pământul şi asemenea preţuit? (V.C.). Îngrozitor! Îngrozitor!.. No­roc de cele două filme pe care le urmărim la video, la familia Mirică. Eu cu Diana rezistăm, Victoire adoarme repede, deşi am­bele producţii sunt poliţiste, bum-bum, trosc-pleosc şi cu gagici care abia aşteaptă să se dezbrace de tot... Mami cochetează cu moş Ene, legănată de vise, Diana, absolut inocentă din punct de vedere politic, nu mă deranjează la Radio. Bayreuth 1989, aşteptăm Inelul Nibelungilor, Lohengrin, Parsifal, TanhAuser.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra


Depus actele. Audienţă. Şeful servi­ciului, binevoitor ("nici o clipă nu m-am gândit...?), încât aproa­pe că simt o uşurare, iar apoi o cumplită ruşine. Drept cine sunt luat? Drept cine mă iau eu însumi, umilindu-mă?
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 450
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de