x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 15 ianuarie

0
15 Ian 2009 - 00:00

Dejun la Ionescu. Sarmale, ca­taif. Dar Ionescu urmează un regim special. Medicii i-au recomandat să slăbească. Ma­rie-France este peste tot în acelaşi timp, la uşă, la masa de telefon. Marie-France e sufletul şi viaţa casei.



La masă, Io­nes­cu tace, as­cultă cu capul aplecat pe umărul drept. Intervine numai când vine vorba despre piesele sale sau despre ultimele catastrofe (Boeingul Panamului, seismul din Armenia). Era poftită la masă şi o tâ­nără italiancă pe care Ioneştii au cunoscut-o la Rimini, membra unei mişcări de re­naş­tere creştină în Italia, patronată de Papă. De altfel, Ionescu a primit chiar azi, printr-un curier special al Nunţiaturii, o scri­soare de la Papă ca răspuns la scri­soa­rea prin care Ionescu îl ruga să se roage pentru el şi familia lui.
Un pergament frumos cu stema Vaticanului, semnat "Ioannes Paulus II". După dejun, spre ora 15:00, a sosit un ziarist chinez care venea să-i ia un interviu lui Ionescu. Am plecat în timp ce în biroul alăturat întrebările (primare) ale chinezului alternau cu vocea lui Ionescu. Am reţinut ecoul piesei care se jucase şi sentimentul de a fi martoră la iubirea ce uneşte trei fiinţe care sunt una.
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu, Revizuită de Sanda Stolojan, Humanitas, Bucureşti, 290-291


Cacoveanu să-mi aducă întrebările pentru interviu. Acum zice că nu e pentru nr. 2, că primeşte întâi textul lui E. Simion, dar sigur voi intra în 3. Întrebările, multe, dar nu foarte incitante, se tot repetă. Cred că nici eu nu aş avea ceva de spus în plus. Ceva care să "meargă". Mă asigură că e în cele mai bune raporturi cu "cititorul" Stelei, şobolanul de la CCES care face pe cenzorul, deci că aş putea aborda şi chestiunea Dicţionarului... Dumini­că anostă, în rest. La amiază, lungă plimbare, prin soare, de-a lungul parcului încă înzăpezit. Aer uşor primăvăratic. Dar întors, mă apucă o somnolenţă şi o stare rea, care persistă de la începutul acestui an... Regret scrisoarea către C., mai ales după ce, dimineaţă, am vorbit cu ea. Scriu alta. Ştiri radio: semnăm, dar nu aplicăm. Bănuisem această "soluţie" care contravine oricărei legi, oricărei logici sănătoase: căci dacă îţi pui semnătura pe un act în totalitatea lui, cum mai poţi afirma că nu-i vei respecta prevederile, o dată ce le-ai semnat? – Agopian e un mitoman. Nimic adevărat cu "supravieţuirea" lui de peste o lună în pivniţă! "Pravda" dezminte totul. Agopian, el, nu-şi dezminte destinul în ficţiune!
Mircea Zaciu, "Jurnal IV", Editura Albatros, Bucureşti 1998, p. 372


Ziua de naştere a lui Eminescu. În comparaţie cu "heroina", aproape că nici nu se bagă de seamă. Oare 20 dec. 1849 să fie ziua de naştere a lui Eminescu? Vero­nica sigur s-a năs­cut în 1850. Lui Dan Preda i se publică o mare parte din articolul pe care i l-am bătut la maşina de scris: un co­men­tariu, modern, al poeziei "De câte ori, iubito…" Termin articolul meu despre Eminescu… Un film cu Emil Hossu, inginer agro­nom, care vine la ţară şi face minuni, se cam cârâie cu preşedintele (Gheorghe Dinică), dar îi împacă secretarul pe­cere, un om extraordinar de în­ţe­lept (Gheorghe Cozo­rici), care pri­meşte şi el lumină de la primul-se­cretar (Silviu Stăncu­lescu). Am mai văzut caragaţa asta…
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de