7 luni pentru 7 ştiuleţi

Comisarul de poliţie Vasile Victor rememorează o poveste de tristă amintire de la începuturile carierei sale, în perioada prerevoluţionară, când cozile de topor ale partidului croiau dosare penale la comandă, meteahnă care, după cum a avut ocazia să observe comisarul, s-a perpetuat şi după Revoluţie. Un soi de judecată câmpenească ce a avut loc la serele din Dumbrăveni, în toamna lui '89, i-a amintit comisarului procesul de la începutul carierei sale, în urma căruia un om a fost băgat la puşcărie pentru şapte ştiuleţi de porumb care-i fuseseră "plantaţi" în maşină.

"Am intrat în Miliţie având nişte repere clare, nişte re­guli de respectat, căci pe vremea aceea credeam cu tărie în dreptate, în dreptatea aceea curată ca un geam. Nou-venit fiind, am participat pentru prima oară la un proces, eu - plin de abnegaţie şi pătimaş pentru dreptate. Procesele erau atunci cu publicitate lărgită.

Ca să se dea un exemplu, să se transmită teama, instanţele se deplasau din tribunale şi judecătorii în cantinele muncitoreşti, pentru ca procesul să aibă parte de un public numeros, să fie cunoscuţi de-ai inculpaţilor - astfel ca unora să le crape obrazul de ruşine, iar celorlalţi să li se ridice părul măciucă şi să ia aminte. Acest proces de la începutul carierei mele m-a impresionat teribil într-un moment în care voiam să-mi continui studiile, ceea ce ulterior am şi făcut, dar cu ochii larg deschişi.

De data aceasta, procesul s-a ţinut în cantina IMMN Copşa Mică. Era toamnă, perioada premergătoare culesului porumbului. Era judecat un sas din Târnava pentru furtul a şapte ştiuleţi de porumb din lanul CAP-ului. Sas care a şi fost condamnat la şapte luni închisoare, cu executare în penitenciar! Pe mine m-a cutremurat! Şapte luni pentru şapte ştiuleţi! Dar, conform Decretului 306/1981, se incrimina furtul de produse agroalimentare. Eu, crud fiind, am întrebat ce-i cu situaţia asta? Că eu nu înţelegeam astfel dreptatea şi m-am interesat.

Ulterior am aflat de la un securist care era povestea. Sasul voia să plece în Germania, «sus», că aşa ziceau ei pe-atunci. Şi omul ăsta era incomod, pentru că devenise protestatar. El avea dreptul legal să meargă, în schimb, ăştia nu-i dădeau drumul. Avea acolo o grămadă de rude: părinţii, un frate... fapt care-i dădea dreptul să plece, mai ales că era curat, neavând nici un fel de cazier. «N-ai? Las' că-ţi facem noi rost!», cam aşa s-a pus problema în cazul lui. Omul voia să intre în greva foamei, iar aşa ceva nu trebuia să se audă afară, era o pată foarte urâtă pe obrazul PCR şi al RSR. Păi cum? Tocmai aici să se întâmple? Unde partidul se bătea cu pumnu'n piept şi declama ipocrit despre importanţa respectării «drepturilor omului»?! Aşa că partidul, prin organele sale: Miliţie, Procuratură, Securitate... s-a hotărât să-i vâre acestui amărât pumnu'n gură. Şi ăştia, ca şi-acum de fapt, au găsit calea cea mai uşoară: să-i fabrice dosar penal. Astfel nu mai avea dreptul să ceară nimic, cu atât mai puţin ieşirea din ţară. Aşa că miliţianul, procurorul şi judecătorul i-au înscenat ceva...

De la Târnava la Copşa Mică, unde lucra, sasul în cauză mergea zilnic cu bicicleta pe lângă linia ferată. Avea maşină, dar nu-şi permitea omul să meargă cu ea la muncă, mai ales pe penuria aia de benzină. Cu toate astea, într-o zi a plecat cu maşina, pentru că trebuia s-o lase-n service la Mediaş. A lăsat-o şi şi-a continuat drumul cu autobuzul până la Copşa Mică, urmând să-şi re­cu­pereze autoturismul la întoar­cere. Şeful de post din Târnava, care avea ordin să-l urmărească, a aflat că omul şi-a lăsat maşina-n service la Mediaş. Aşa că, împreună cu paznicul unui câmp al CAP Târnava, a intrat în lan şi a rupt şapte ştiuleţi.

Apoi s-a dus la Mediaş şi, cu complicitatea şefului de service, a pus plasa cu ştiuleţi în portbagajul omului, ascunzând-o după roata de re­zer­vă. N-a fost greu deloc. După-amiază, la intrarea în Târnava se in­sti­tuise deja filtru, pentru că între timp se reclamase de către paznic «fur­tul» şi se făcuse şi cer­ce­tarea la fa­ţa locului. Toate maşinile erau op­rite şi verificate. A oprit şi sasul nostru, i-a fost verificată maşina şi i s-a găsit plasa cu ştiuleţi în portbagaj. Ce să spun, că au mers până acolo încât au verificat la faţa locului să vadă dacă se potriveşte ruptura de pe coada ştiuleţilor cu cea de pe cocean?! Poate părea halucinant sau ireal, dar e adevărat.

După mulţi ani, şi şeful de service mi-a confirmat povestea - fusese şantajat şi el, pentru că avea un frate în Germania şi l-au ame­nin­ţat că-i vor face zile frip­te. Acest pro­ces nu mi-a inspirat de­loc în­cre­dere în actul de justiţie. Până şi avo­ca­ta lui l-a acuzat. Nu mi-a venit a crede. Dar el n-a avut atunci ce face, nici măcar nu i s-a dat drep­tul să spu­nă ceva, toate erau îm­potriva lui. «Tu, care zici că eşti cu cru­cea-n sân?! Ce vrei să spui, că ţi-au picat din Cer?». După ce i s-a făcut do­sar pe­nal, n-a mai putut face omul ni­mic - nici o cerere - că avea bu­be-n cap. Atunci parcă am partici­pat la o exe­cuţie publică, dar m-a făcut să des­chid ochii şi să mă feresc cât pot. Săr­manul om nu cerea de­cât să i se spu­nă de ce nu i se dă dreptul să ple­ce. El era muncitor, nevasta lui la fel, aveau patru copii... a avut în­credere şi s-a adresat altor foruri şi a primit un pumn în gură. A fost şi un mesaj pentru ceilalţi saşi: «Aveţi grijă ce cereţi, că s-ar putea să vi se dea...!», pentru că toţi aveau ru­de în Germania. Iar această făcătură, pentru toţi cei care şi-au dat cu sârg obolul, a fost trecută la realizări."