x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Muncitori cu înaltă calificare

0
Autor: Andreea Sminchise 24 Noi 2009 - 00:00
"În '89 lucram la Uzina Dacia", po­vesteşte Nelu Dumitru. "La noi în fa­brică, de altfel cred că era la fel în toate fabricile şi uzinele, muncitorii erau împărţiţi, după pregătire şi ca­li­ficare, în 6 categorii. Comuniştii au inventat-o şi pe a 7-a. Era o categorie specială. Cei care se încadrau acolo se numeau «muncitori cu înaltă cali­ficare».

De fapt şi de drept, ăştia n-aveau mai mult decât 8 clase. Dar erau oamenii «dedicaţi partidului». Adi­că o gaşcă de informatori. Şi pentru că erau ei atât de dedicaţi, iar fără studii nu-i puteai promova, s-a in­ventat categoria a 7-a. Un muncitor cu înaltă calificare putea să ajungă şi maistru, adică să conducă o echi­pă de oameni, deşi cultura lui, atât aia generală, cât şi aia socială, era sub nivelul mării. Tot felul de nea­veniţi.

Îţi dai seama că ăştia fără studii, care ştiau că altfel nu pot mai mult, erau nişte oportunişti. Ei aveau sen­zaţia că sunt şmecheri dacă au titulatura aia «cu înaltă calificare», dar de fapt erau cel mai uşor de man­i­pu­lat. Erau ca nişte roboţei. Dimineaţa, înainte de muncă, se prezentau la partid, li se băga cartela, seara, la plecare, se prezentau la partid şi des­cărcau cartela cu informaţii. Cine ce a mai zis, cui a zis, în ce context, cine ce rude are şi pe unde, cum se descurcă oamenii... d-astea.

În fabrică, nu-ţi era frică de un inginer sau de un maistru cu studii cum îţi era de câte un înalt calificat din ăsta. Erau înguşti la minte şi nu se putea purta o discuţie cu ei. Fu­seseră îndobitociţi să creadă că fac ei un mare favor partidului şi aveau impresia că în curând cineva le va face o statuie pentru serviciile lor... De-asta nu aveau prieteni, nu se apropia nimeni de ei. Şi socoteau că noi, ceilalţi, îi evităm din invidie... Dacă intrai în gura lor, aveai zile negre. Orice spuneai putea fi interpretat. Şi, o dată ce ajungeau cu o informaţie despre tine la partid, începea teroarea. Dacă nu erai membru de partid, trebuia să dovedeşti că eşti nevinovat şi loial, devenind unul. Şi îţi pierdeai în primul rând tu stima pentru tine. Dacă erai membru de partid, era şi mai rău. Începeau întâi cu «tova­răşul, care este un element negativ, care aşa şi pe dincolo...». Apoi presiuni şi şicane, teroare psihică, controale dese şi la sânge... Până trebuia să-ţi recunoşti vina, să îţi pară rău, să îţi iei angajamente...
În oricare dintre cazuri, cei mai mulţi dintre cei care ajungeau în gura înalţilor calificaţi deveneau, la rândul lor, informatori."
Citeşte mai multe despre:   jurnalul omului simplu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de