Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiind copil unic la părinţi, vă imaginaţi că nu prea am fost chinuit în comunism. Nu aveam de stat cu fraţi mai mici, şi de cozi nici nu putea fi vorba.
Aşa că nu-mi amintesc decât de un singur episod când am stat la o coadă adevărată la alimente. De vină a fost pârdalnica de iubire, pentru care ce nu face omul... Mă îndrăgostisem rău de tot de Elena. Stătea la blocul din spate, pe scară cu Mihai, Gabezu, Gianosu şi Guriţă.
Elena era foarte frumoasă, semăna atât la aspect, cât şi în comportament cu Cameron Diaz din "Mary cea cu vino-ncoa'". Avea stil şi şcoală, amuzantă şi provocatoare, când ziceai că ai prins-o, îţi scăpa printre degete. De atâtea ori, până te prindea ea. Şi atunci, bineînţeles, rămâneai cu ochii în soare. Exact cum stăteam eu adesea când jucam tenis de picior. Îmi înflorea faţa uitându-mă la geamul ei pe furiş, pe sub bretonul gen emo pe care îl aveam şi pentru care am avut multe de pătimit la şcoală. Eram singurul fără tunsoare regulamentară din toate clasele a IX-a.
Se mirau unii băieţi că tot voiam eu să joc în partea aia de teren cu soarele în faţă. Într-o zi, când iubirea era în toi, îi arunc mamei din uşă: "Dă-mi bani şi sacoşă, că mă duc la ouă". Mama a făcut ochii mari de uimire: băiatul ei devenise responsabil şi se implica în treburile casnice! Se apropia Paştele şi cozile la ouă erau infernale. Aproape mută, mi-a dat banii şi sacoşa de rafie şi dus am fost.
Alături de Elena şi sora ei Alexandra, coada la ouă părea de-a dreptul un bairam. Erau şi alţi amici din zonă, mai un banc, mai o înghionteală, mai o mână din greşeală pe la fundul fetelor, mai o glumă cu dus-întors, ce să mai ... eram în al nouălea cer. Tocmai când mă hotărâsem să stau din momentul ăla mereu la cozi, hop sare Elena cu rugămintea: "Dane, mă duc şi eu până acasă, vezi şi tu să nu intre nimeni". Şi pac, pac, din gene, plus surâsul care promitea multe. Soră-sa plecase deja, drept care era normal să o ajut pe fată. "Sigur, sigur, nici o problemă!" Orele treceau, ouăle erau tot mai aproape şi fericirea dusă. Lumea se împingea straşnic, se auzea din toate părţile: "Stai dom'ne, că mă dai jos! Alo, alo, cucoană, unde te bagi? Daţi numai câte două (cartoane), să ajungă la toată lumea". Bineînţeles, cel mai tare făceau apel la calm cei care se împingeau mai tare.
A apărut şi Elena, când eram aproape în faţă, a mai durat puţin şi apoi cu cartoanele de ouă în braţe am luat-o spre casă. Maică-mea s-a dumirit repede ce a fost cu accesul meu de responsabilitate şi implicare, dar s-a făcut că nu ştie. Şi, după nişte zile îmi zice: "Te duci la coadă la pui?". "Nţ!". Mă deşteptasem. Înţelesesem că nu face pentru o Elenă, acolo, să te bagi în aşa balamuc. Dacă e doar de distracţie, e altceva. Drept care am invitat-o la film la Griviţa. Când să plecăm, zice că ea nu mai merge, aşa că m-am dus cu băieţii. Ajung în faţă la cinema şi ce să vezi? Elena, frumos îmbrăcată, cu altul, mai mare şi mai arătos, de mână. Dacă nici măcar coada la ouă nu ne apropiase, atunci nu mai era nimic de făcut. Doar să-mi iau ouăle din amintiri şi să mă car acasă. Ceea ce am şi făcut, promiţându-mi că "să moară mă-sa lu' ăla care o mai sta pentru o fată la coadă la orice". Elena s-a căsătorit cu un profesor universitar şi stă în Canada. Ha! Vezi, bă, ăla de la cinema că şi tu ai fost fraier?
Citește pe Antena3.ro
