Vânătoarea şi muzica

În Almanahul "Vânătorul şi pes­ca­rul sportiv" din 1989 puteam citi un articol numit "Vânătoarea şi muzica", prilej cu care cititorul era informat cu privire la piesele muzicale clasice în care era tratat subiectul vâ­nă­torii.

Au­torul Mihail Cociu scria: "Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, tema vânătorii s-a impus atenţiei artiştilor, fie ei pictori, poeţi, muzicieni sau cineaşti". Oprindu-se la muzică, re­por­terul aminteşte de corul vâ­nă­to­ri­lor din opera "Freischutz" de Karl Maria Von Weber. Autorul acestei piese afirma: "Vânătoarea reprezintă una din cele două teme majore ale acestei opere romantice (...). Timbrul, instrumentaţia pentru viaţa pădurii şi a vânătorilor era uşor de găsit: mi le-au oferit cornii. Greutatea a constat numai în a găsi noi melodii pentru corni, melodii care să fie simple şi în stil popular". Iată care este şi subiectul operei: Un bătrân vânător de pe domeniile unui principe doreşte să-şi lase atribuţiile în seama destoi­nicului vânător Max şi să-i încre­din­ţeze totodată mâna fiicei sale (Agha­te). Prin­ci­pe­le îşi dă încuviinţarea, dar există un vechi obicei ca fiecare nou-numit să fie obligat să treacă o grea probă de vâ­nă­toare. Un alt ucenic, şiret şi lipsit de scrupule, Kaspar, a pus şi el ochii pe fată, dar este pe jumătate vândut ne­curatului. Max, cu toate că este un ţintaş fără pereche, greşeşte în ultima vreme toate ţintele înainte de concurs şi cade din această pricină în disperare. Este convins până la urmă de Kaspar să toarne nişte aşa-numite gloan­ţe fermecate, dintre care şase îşi ating negreşit ţinta, în timp ce al şaptelea aparţine diavolului. Acesta urmează să atingă biata fată din pricina căreia a căzut în disperare. Dar la concursul de vână­toare totul se termină cu bine.

"Wilhelm Tell" de Gioacchino Rossini este o altă operă a cărei acţiune se petrece într-un cadru vânătoresc, în munţii Elveţiei. Este ultima operă a lui Rossini, compusă în 1829. Atmosfera pastorală şi vânătorească este evocată de compozitor tot prin intermediul instrumentelor de suflat: oboaie, flaute şi mai ales corni. Despre această operă Al.I. Odobescu afirma: "Ce mi­nu­nată inter­pr­e­t­­a­ţiu­ne a vieţii vână­to­reşti este în adevăr această măiastră me­lopee, odă scrisă în acea limbă fără rost, ale cărei sunete modulate prefiră în inima omului, mai lesne decât orice cu­vinte, şi dorul şi veselia". Mihail Cociu afrima că atmosfera pastorală şi vânătorească a operei ro­ssi­nie­ne este evocată încă din uvertură, care, caz unic în istoria operei, este structurată în patru părţi distincte, asemenea unei simfonii. Partea a treia, Andante pastorale, reprezintă un adevărat cor orchestral în care oboaiele, flautele şi cornii creează o atmosferă transparentă şi plină de parfum de cetini a pădurilor de brazi.

Motivul vânătorii apare şi în alte genuri muzicale: "Simfonia nr. 73" din Re major de Joseph Haydn, ce a fost numită "Vânătoarea", deaorece fina­lul evocă o cavalcadă vânătorească. Uneori tema vânătorii este evocată mai puţin sau deloc de corni, ci de efecte instrumentale de percuţie ce imită focurile trase cu arma de vânătoare. Aşa procedează, de pildă, Johann Strauss în polca sa rapidă numită "La vânătoare", sau Albert Lorzing în uvertura operei comice "Braconierul", o altă lucrare muzicală cu subiect din lumea vânătorilor.

Şi după atât timp petrecut la vânătoare, să ne delectăm cu un co­tlet de mistreţ cu sos de vin, reţetă culeasă din Almanahul Gospodinei, editat de Revista Steaua, în 1982. Avem nevoie de un kg de cotlet de mistreţ, 75 g făină, 125 ml ulei, 100 g morcovi, 100 g ţelină, 100 g ceapă, 20 g ustu­roi, 50 g bulion, 100 ml vin, un g piper şi sare. Cotletul, după ce a fost marinat, se taie în porţii, se condimentează cu piper şi sare, se trece prin făină şi se prăjeşte în ulei. În uleiul rămas se căleşte zarzavatul de supă ras pe răztoare, ceapa tocată şi usturoiul tăiat feliuţe. Se adaugă restul de făină, se stinge cu bulion desfăcut în apă şi se lasă să fiarbă 30 de minute. Se pasează sosul peste cotlete, se adaugă vinul, se potriveşte de sare şi piper şi se continuă fierberea până ce cot­le­te­le sunt moi.