"Ceauşescu mi-a organizat un accident de maşină!"

Aceasta a fost declaraţia lui Ion Gheor­ghe Maurer, întărită ulterior de martori. Când Ceauşescu a început să aplice metode dictatoriale, Maurer încercase să se împotrivească. Căutase, zadarnic, şi susţinători. Iar dintre iniţiatorii "scrisorii celor 6" nu-l căutase nimeni.


VERSIUNEA LUI MAURER
Ceauşescu venise la putere cu "ai săi". I-a introdus şi în Consiliul de Miniştri, deba­rasându-se treptat de foştii ilegalişti. Când voia să-şi impună o anume poziţie, trecea peste premierul Maurer, "indicând" direct ministrului de resort ce avea de făcut. Premierul s-a pomenit astfel în fruntea unui guvern de miniştri subordonaţi direct secretarului general.   

Ce-aţi făcut atunci când prerogativele funcţiei dvs. fuseseră astfel anihilate? - l-am întrebat. "I-am spus lui Ceauşescu că-mi dau demisia", a fost răspunsul lui. Dar Ceauşescu nu voia, căci popularitatea şi prestigiul lui Maurer ar fi impietat imaginii sale de democrat. Voia să-şi  păstreze premierul, dar fără să-l lase să guverneze. "Şi pentru că lucrurile nu puteau să iasă cum le plănuise el, din cauza mea, mi-a orga­nizat un accident de maşină", mi-a povestit Ion Gheorghe Mau­rer.

Se întâmplase în 1972, când se-ntorcea de la o vânătoare, pe drumul dintre Co­vasna şi Sf. Gheorghe. "În acea maşină cu mine era Karol Kiraly, prim-secretar al judeţului, şi-a continuat el relatarea. El stătea în spate, alături de un securist, iar eu, în faţă, lângă şofer. Kiraly şi-a muşcat atunci limba. Şo­ferul meu şi-a rupt piciorul. Mie, ciocnirea ma­şinilor mi-a spart bazinul, şoldul meu drept mi-a ajuns la umăr...

Mi-au făcut 13 operaţii şi am stat câteva luni în spital până să mă pun pe picioare. Când m-am făcut bine, doctorii şi cunoscuţii îmi spuneau că ei nu mai crezuseră că scap cu viaţă. (...) Am fost lovit de un camion care iniţial staţiona pe şosea, în spatele unui automobil, de asemenea staţionat. Eu aveam, în faţă, doi antemergători.

După ce-au trecut cele două maşini ce erau escorta mea, când urma maşina în care eram, camionul ce staţiona pe partea opusă a pornit în viteză din spatele maşinii, direct în mine. A cotit, a depăşit automobilul sta­ţionat şi m-a lovit. Din faţă şi la­teral, exact în locul unde eram eu. La repezeală, şoferul acelui camion a primit o condamnare de un an închisoare.

După ce m-am făcut bine, am vrut din nou să plec de la preşedinţia Consiliului de Miniştri, dar Ceauşescu mi-a spus să rămân. Ştiam că acum mă poate pensiona oricând, pe motiv de boală. Acel accident servea bine ca pretext al dispariţiei mele de pe scena politică pentru Occident. Iar dacă s-ar fi întâmplat să mor, pentru Ceauşescu ar fi fost şi mai uşor să-mi justifice absenţa."


VERSIUNE DE MARTOR
Inginerul silvic Lucian Dincă fu­sese organizatorul vânătorii pentru Maurer şi Kiralyi. În cartea  "Vâ­nători cu Ceauşescu şi nomenclatura" publicată la Editura Tipomur din Tg. Mureş în 1994, a descris cele petrecute astfel: "Maşina serviciului de circulaţie a miliţiei din Sf. Gheor­ghe se afla în fruntea coloanei, fiind distanţată la circa 1-2 km de res­tul maşinilor (...). Urma o maşină a circulaţiei din Bucureşti - un BMW - în care se aflau două persoane din garda Preşedintelui (Maurer, n.n.), aşezate pe bancheta din spate. Această maşină era la circa 300-400 de metri în faţa Jeep-ului, maşină de teren americană, de 320 cai putere. Maurer stătea pe bancheta din faţă, ca de obicei, cu geamul coborât, având ca partener pe primul secretar Kiraly Karol (...). Noi eram la circa 50-60 de metri în urma Jeep-ului (...).

Maşina circulaţiei din Bucureşti trecuse de punctul superior al pantei şi ieşise din câmpul nostru vizual. Pe botul pantei, în direcţia opusă circulaţiei noastre, se afla parcat, în afara şoselei, un autoturism mic, marca Trabant, care se oprise reglementar la somaţia Miliţiei antemergătoare. Jeepul prezidenţial se afla la jumătatea pantei (în urcare), noi urmându-l îndea­proape. Deodată, brusc, apare un camion, care după ce izbeşte Trabantul, spulberându-l, practic, în bucăţele, de nu i s-a mai găsit nici numărul, virează puternic în stânga, intrând în plin în maşina din faţa noastră. Deşi impactul a fost deosebit de puternic, jeep-ul nu a putut fi dezmembrat.

Din fericire, maşina fiind robustă, ea a fost împinsă şi masată în malul drept al şoselei (...). Cu faţa însângerată, căzut peste bord şi scaun se afla preşedintele Maurer, care gemea de durere. Era totuşi conştient. Printre gemete, am descifrat şi o remarcă amară: «M-a omorât nenorocitul!» (...). Preşedintele a ajuns pe mâini bune. De fapt, el a fost cel care a dispus: «Să mă duceţi la doctorul Liviu Chişiu, la Sf. Gheorghe». Kiraly la izbitură şi-a muşcat limba. Întrucât nu putea vorbi, mi-a scris pe o hârtie: «Du-te la partid şi raportează evenimentul secretarului general!». Ceea ce am şi făcut.

Formând nu­mărul telefonului guvernamental, am solicitat legătura cu Cabinetul 1. După ce mi-am făcut pre­zentarea de rigoare, am fost interogat asupra obiectului comunicării pe care am relatat-o pe scurt. După o scurtă pauză, în care şeful de cabinet a făcut legătura solicitată, am auzit în receptor, pe un ton dur şi ame­ninţător, intervenţia lui Ceau­şescu: «Ce-aţi făcut, ne­no­ro­ciţilor? Las' că vin eu acolo şi vă destitui!». Se înţelege că nu am putut părăsi se­diul, deoarece au fost necesare răspunsuri la diferite solicitări centrale: ale Ministerului de In­terne, ale şefului cabinetului preşedintelui, ale ministrului Sănătăţii, Burghelea, ş.a. (...).

A doua zi, la prima oră a ate­rizat pe stadionul municipal elicopterul prezidenţial. Ancheta a fost condusă direct de Ceauşescu (...). Maurer a decis: «Eu nu plec din Sf. Gheorghe» (...). După circa două săp­tămâni au început pregătirile pentru transportarea lui în Capitală. Cu toate că ar fi fost mai comod, Mau­rer nu a acceptat să fie transportat cu elicopterul (...). Anchetarea cazului a continuat până la elucidarea sa.

Versiunea oficială pe care am aflat-o, direct de la anchetatori, a fost următoarea: un şofer din Bacău, având alături pe soţia sa, efectua cu camionul un transport de produse. Parcursese un drum lung şi obositor, când a fost atenţionat de soţie că, trecând pe lângă o maşină a Miliţiei, aceasta semnalizase ceva. Şi-a continuat mersul, scoţând capul pe geam, tocmai în clipa în care o altă maşină a circulaţiei făcea semne disperate. În acea fracţiune de secundă a lovit cu camionul Trabantul ce staţiona şi speriat a tras instinctiv volanul în direcţia opusă, izbind la­teral Jeep-ul prezidenţial (...). La tribunal am aflat că fuseseră pretinse daune în valoare de circa 10.000 de lei pentru reparaţii de Ministerul de Interne (proprietarul Jeep-ului). Sen­tinţa pronunţată a constat dintr-un an şi jumătate de detenţie" (pentru şoferul camionului, n.n.).

În esenţă, martorul afirmă că evenimentul fusese pur şi simplu accidental. Aceasta i-a fost şi depo­ziţia în proces.
Relatarea sa, făcută după moartea lui Ceauşescu, lasă semne deschise de întrebare. Cine-a fost şoferul care comisese accidentul? Dar pasagerii Trabantului care - oprit regulamentar la somaţia Miliţiei ş a fost pulve­rizat de coliziune, încât "nu i s-a mai găsit nici numărul"? De ce un singur an de închisoare primise şoferul  din vina căruia toţi pasagerii Trabantului erau morţi într-o vreme dură ca a lui Ceauşescu?
FRONDĂ FĂRĂ SUSŢINĂTORI
Gheorghiu-Dej spusese despre Petru Groza, apoi despre Maurer că fac figură de "burghez rătăcit în mişcarea comunistă".  

Personalitatea lui Maurer nu era însă alcătuită din aluatul docil al aleşilor de după instaurarea regimului care-şi atingeau interesele luptându-se pentru partitura solistului din corul lăudătorilor. Îi susţinuse pe militanţii de extremă stângă din România cu riscul de-a fi şi el închis. Petrecuse, de altfel, vreo doi ani şi jumătate în lagărul din Târgu-Jiu. Evadase de pe frontul de Est, riscând tribunalul de război. Travestit în uniformă de ofiţer german, riscase moartea în organizarea evadării lui Dej din vara lui august 1944.

Curajul, spiritul de aventură şi plăcerea riscului erau în sâmburele genetic al alcătuirii sale. Astfel că resemnarea n-a survenit imediat accidentului. "După ce m-am restabilit, am continuat să rămân în conducerea de partid, deşi eram convins că linia politică a lui Ceauşescu era greşită, mi-a relatat el. Dar eu speram să pot lupta din interiorul partidului, ca partidul să se opună acestei linii. De aceea am şi rămas după accidentul din '72, până în '74. Timp în care am luat contact cu o serie de oameni din conducere, încercând să stau de vorbă despre politica nenorocită pe care-o face Ceauşescu. Îmi dădeau dreptate, dar mai departe nu mergea nimeni.

În '73, la Cluj, am ţinut o cuvântare în care mi-am spus părerea despre greşelile lui Ceau­şescu, mai ales în legătură cu industrializarea forţată ce se făcea în acea perioadă, lipsa de democraţie şi concepţia ce-o are despre partidul comunist. Expu­nerea avea titlul «Mai bine mai puţin, dar mai bine». Mă inspirasem din lucrările lui Lenin ca să nu fiu combătut că mă abat de la doctrină, dar în ea arătam abaterile lui Ceauşescu. Îmi puneam speranţa că în acel oraş ardelenesc se vor găsi mulţi care să fie receptivi, deoarece ardelenii sunt oameni mai civilizaţi decât în alte zone ale ţării. Dar nu s-a ridicat nimeni. Singurul semn ce l-am primit în urma cuvântării mele a fost că nu mi-au publicat dis­cursul. El a apărut numai în gazeta de Cluj şi n-am aflat nici astăzi cum se face că acolo a fost publicat. (...) M-am convins că actele mele sunt fără finalitate şi în '74 am demisio­nat. (...) Public, o pensionare."


CRIME ŞI DISIDENŢI
Nimeni nu a venit după aceea la Maurer să exprime intenţia unei acţiuni de înlăturare a lui Ceau­şescu. În legătură cu "scri­soarea celor 6", a afirmat: "Nici unul dintre semnatarii scrisorii nu a luat legătura cu mine. Nici unul nu a venit pe la mine. Nici unul". De înţeles, de vreme ce iniţiatorul ei, Gheorghe Apostol, îl ura de moarte pe Maurer pentru alegerea lui Ceauşescu.  

"Pe toate le-am văzut şi am stat de vorbă cu mulţi oameni, şi-a încheiat fostul premier relatarea. Oameni care să-mi declare deschis că am dreptate am găsit, dar nu prea mulţi. N-am găsit însă nici unul care să vrea să acţioneze. Fiecare şi-a văzut de treabă cu gândul că, dacă-şi vede de-ale lui, nu-l lasă nimeni să moară de foame. Rabdă şi stă la locul lui."

A făcut şi el la fel. A profitat cinic de unicitatea statutului de rentier de lux al statului român, conferit de Ceauşescu. Dintre bucuriile vieţii, s-a delectat în reşedinţe somptuoase şi recepţii diplomatice, a gustat plăcerile vânătorii şi artelor, s-a lăsat frecventat de oameni de cultură, sportivi şi artişti. Se amuza copios făcând remarci imposibil de reprodus în rapoartele Securităţii. Istorisea bancuri cu Ceauşescu, cu orice prilej, "tovarăşilor cu responsabilităţi".  

Dar să fi fost acel cumplit accident o crimă nereuşită pusă la cale de Ceauşescu? Martorii au negat. Deşi printre "foşti", nu e singur cazul lui Maurer pasibil de susceptibilităţi. Când n-au mai fost "disciplinaţi", Apostol şi Patilineţ au suferit şi ei accidente. Enigme sunt încă sinuciderile lui Chivu Stoica şi a doctorului Schecter, care-i îngrijea pe Ceauşeşti.
Moartea ca preţ al puterii stătea în firea lui Ceauşescu. El a ordonat să se tragă şi în răzvrătiţii din '89.  

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca