x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Crapul circar a sărit din şacoşă

0
Autor: Veronica Bectas 12 Sep 2009 - 00:00
Peşte! Peşte!! Peşte!!! Peşte proaspăt, viu chiar! Crap viu se vindea la o Alimentara de pe Calea Şerban Vodă, colţ cu Str. Viilor. Asta era informaţia pe care o primise mama de la o vecină. Nici n-a stat pe gânduri şi a plecat rapid, nu înainte de a-mi da un telefon prin care-mi spunea că-mi ţine rând. Cum am terminat programul am şi plecat către ea.

Am ajuns. Problema era să o găsesc pe mama în stufoasa coadă, dar încep să o caut din coada cozii, având ca reper minunea-i de pălărie model "Cuşma lui Mihai Viteazul". Greu de găsit, mai ales pentru că mama era mică de statură şi coada era formată din rânduri de câte cinci persoane. Am descoperit-o uimitor de aproape de uşa magazinului. M-a văzut şi a strigat victorioasă către un cetăţean care a reacţionat atât de brusc, încât am ajuns imediat lângă mama. Nimeni n-a scos o vorbă, de unde am înţeles că mama le împuiase capul suficient despre apariţia mea. Curând am intrat în magazin. 20, doar atâţia oameni încăpeau odată. Uşa s-a închis şi noi, fericiţii, pe rând, alegeam peştii. Mama a luat unul, mare şi vioi, pe care l-a băgat în sacoşă. Eu am luat doi, după ce l-am rugat pe vânzător să-i trosnească la cap cu greutatea de la cântar, pentru că nu puteam să-i omor eu acasă.

Vesele, nevoie mare, am făcut stânga împrejur şi ne-am proţăpit în staţia de tramvai, aşteptându-l pe 11, cel care avea să ne ducă până la BIG. Se lăsa bine înserarea. După cinci minute de dârdâit fericit, a apărut şi tramvaiul. Ne-am urcat la clasa a doua, pentru că nu se făcea să umplem cu miros de peşte clasa întâi! În spate era liber, aşa că mama a pus sacoşa jos, pentru că abia o târa. Am pus-o şi eu pe a mea şi ne-am apucat de vorbit una-alta.

După două staţii, vagonul, prost luminat, aproape s-a golit, mai erau doar câţiva călători, şi aceia aşezaţi pe scaunele îngheţate. În momentul în care s-au închis uşile, simt o zvâcnitură la picioare şi o văd pe mama că se apleacă brusc. Se ridică iar şi face un pas în faţă. O femeie care şedea pe scaun cu faţa către interiorul vagonului vede ceva că vine spre ea, fără să desluşească bine ce e, şi începe să strige: "Săriiiiţi! Vine ceva!" şi ridică picioarele, ghemuindu-se pe scaun. Un bărbat care era cu spatele, când a simţit ceva rostogolindu-se pe lângă picioarele lui, a sărit în sus, iar când mama a ajuns în dreptul lui, aplecată, încercând să prindă acel ceva, a ridicat-o brusc, crezând că i-a venit rău. Mama s-a întors către el şi i-a zis: "Lasă-mă!" şi s-a repezit înainte. "Oleuu!", strigă iar femeia de pe scaunul din faţă, în timp ce mama găbuise, deja, arătarea ce ajunsese acum în partea din faţă a vagonului. Nu mai avea unde să înainteze şi se zbătea acolo ca un disperat. Mama l-a înşfăcat supărată pe el şi l-a îndesat la loc în sacoşă, dar de data asta cu capul în jos! Ca să se înveţe minte! Şi-a aranjat cuşma-pălărie, a lămurit femeia sperioasă că-i doar un biet peşte şi cu sacoşa în mână a venit lângă mine victorioasă.

În tot acest timp, eu, ca orice "copil", mă prăpădeam de râs, uitându-mă la feţele celor de pe scaune, precum şi la femeia ghemuită care nu-şi venea în fire. Mai aveam o staţie şi coboram, iar eu aveam deja dureri de burtă de atâta râs. Mama mi-a zis că "o femeie serioasă nu se hlizeşte din orice!" ca să-mi taie elanul, dar n-a reuşit. Între timp a stabilit preparatele pe care trebuia să le fac eu, precum şi soarta năbădăiosului care-i făcuse pocinogul în tramvai. După ce am coborât am izbucnit din nou în râs, iar mama, care până atunci se abţinuse bine, acum, la adăpostul întunericului de pe stradă, a început să râdă cu poftă de tot tărăboiul. Din când în când, ridica puţin sacoşa şi-i zicea crăpoiului-de­zertor: "Mă, să vezi ce ciorbiţă am să fac din tine! Şi ce saramură! Ce jar ai să mănânci! Nepoliticosule! Ai speriat lumea în tramvai, neciviliza­tule! M-ai făcut de râs în tramvai! Circarule! Nesuferitule!" şi se punea iar pe râs. Uitasem amândouă de coada imensă şi de frigul îndurat. Prada merita sacrificiul.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de