Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Peşte! Peşte!! Peşte!!! Peşte proaspăt, viu chiar! Crap viu se vindea la o Alimentara de pe Calea Şerban Vodă, colţ cu Str. Viilor. Asta era informaţia pe care o primise mama de la o vecină. Nici n-a stat pe gânduri şi a plecat rapid, nu înainte de a-mi da un telefon prin care-mi spunea că-mi ţine rând. Cum am terminat programul am şi plecat către ea.
Am ajuns. Problema era să o găsesc pe mama în stufoasa coadă, dar încep să o caut din coada cozii, având ca reper minunea-i de pălărie model "Cuşma lui Mihai Viteazul". Greu de găsit, mai ales pentru că mama era mică de statură şi coada era formată din rânduri de câte cinci persoane. Am descoperit-o uimitor de aproape de uşa magazinului. M-a văzut şi a strigat victorioasă către un cetăţean care a reacţionat atât de brusc, încât am ajuns imediat lângă mama. Nimeni n-a scos o vorbă, de unde am înţeles că mama le împuiase capul suficient despre apariţia mea. Curând am intrat în magazin. 20, doar atâţia oameni încăpeau odată. Uşa s-a închis şi noi, fericiţii, pe rând, alegeam peştii. Mama a luat unul, mare şi vioi, pe care l-a băgat în sacoşă. Eu am luat doi, după ce l-am rugat pe vânzător să-i trosnească la cap cu greutatea de la cântar, pentru că nu puteam să-i omor eu acasă.
Vesele, nevoie mare, am făcut stânga împrejur şi ne-am proţăpit în staţia de tramvai, aşteptându-l pe 11, cel care avea să ne ducă până la BIG. Se lăsa bine înserarea. După cinci minute de dârdâit fericit, a apărut şi tramvaiul. Ne-am urcat la clasa a doua, pentru că nu se făcea să umplem cu miros de peşte clasa întâi! În spate era liber, aşa că mama a pus sacoşa jos, pentru că abia o târa. Am pus-o şi eu pe a mea şi ne-am apucat de vorbit una-alta.
După două staţii, vagonul, prost luminat, aproape s-a golit, mai erau doar câţiva călători, şi aceia aşezaţi pe scaunele îngheţate. În momentul în care s-au închis uşile, simt o zvâcnitură la picioare şi o văd pe mama că se apleacă brusc. Se ridică iar şi face un pas în faţă. O femeie care şedea pe scaun cu faţa către interiorul vagonului vede ceva că vine spre ea, fără să desluşească bine ce e, şi începe să strige: "Săriiiiţi! Vine ceva!" şi ridică picioarele, ghemuindu-se pe scaun. Un bărbat care era cu spatele, când a simţit ceva rostogolindu-se pe lângă picioarele lui, a sărit în sus, iar când mama a ajuns în dreptul lui, aplecată, încercând să prindă acel ceva, a ridicat-o brusc, crezând că i-a venit rău. Mama s-a întors către el şi i-a zis: "Lasă-mă!" şi s-a repezit înainte. "Oleuu!", strigă iar femeia de pe scaunul din faţă, în timp ce mama găbuise, deja, arătarea ce ajunsese acum în partea din faţă a vagonului. Nu mai avea unde să înainteze şi se zbătea acolo ca un disperat. Mama l-a înşfăcat supărată pe el şi l-a îndesat la loc în sacoşă, dar de data asta cu capul în jos! Ca să se înveţe minte! Şi-a aranjat cuşma-pălărie, a lămurit femeia sperioasă că-i doar un biet peşte şi cu sacoşa în mână a venit lângă mine victorioasă.
În tot acest timp, eu, ca orice "copil", mă prăpădeam de râs, uitându-mă la feţele celor de pe scaune, precum şi la femeia ghemuită care nu-şi venea în fire. Mai aveam o staţie şi coboram, iar eu aveam deja dureri de burtă de atâta râs. Mama mi-a zis că "o femeie serioasă nu se hlizeşte din orice!" ca să-mi taie elanul, dar n-a reuşit. Între timp a stabilit preparatele pe care trebuia să le fac eu, precum şi soarta năbădăiosului care-i făcuse pocinogul în tramvai. După ce am coborât am izbucnit din nou în râs, iar mama, care până atunci se abţinuse bine, acum, la adăpostul întunericului de pe stradă, a început să râdă cu poftă de tot tărăboiul. Din când în când, ridica puţin sacoşa şi-i zicea crăpoiului-dezertor: "Mă, să vezi ce ciorbiţă am să fac din tine! Şi ce saramură! Ce jar ai să mănânci! Nepoliticosule! Ai speriat lumea în tramvai, necivilizatule! M-ai făcut de râs în tramvai! Circarule! Nesuferitule!" şi se punea iar pe râs. Uitasem amândouă de coada imensă şi de frigul îndurat. Prada merita sacrificiul.
Citește pe Antena3.ro
