x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

FACS, o "Cântare (a României) între studenţi"

0
Autor: Cristinel C. Popa 31 Mar 2009 - 00:00
FACS, o


"Magistrală a devenirii studen­ţimii române." Aşa numeau autorităţile comuniste Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti (FACS). Una dintre etapele pe ţară s-a desfăşurat în martie la Iaşi. A urmat în aprilie la Craiova şi în alte centre universitare.



Organizată cu fast, un adevărat spectacol de sunet şi lumini, "şueta" stu­denţească era una destul de costisitoare. Existau etape de calificări, la nivelul fiecărei facultăţi, universităţi, după care se fixa (pentru martie şi aprilie) câte un centru universitar pentru fiecare "breaslă" a artiştilor: muzică corală, formaţii vocal-instrumentale, de muzică populară, trupe de satiră şi umor şi aşa mai departe.

Plecarea în locaţia cu pricina se făcea cu trenul, aglomeraţie de neîn­chipuit, cazarea în cămine, la îngrămădeală, mâncare la cantină, îmbulzeală în oraşul cu pricina în tramvaie, în sălile unde se dădeau spectacolele. Însă studenţii erau şi pe atunci dornici să se întâlnească între ei, era un prilej de împlinire profesională, dar şi de distracţie. Mai trăgeau câte un chef în cămin sau la restaurant, după câte un concurs. Iar partea bună consta în faptul că era o manifestare destul de liberă, politrucii nu prea îşi băgau nasul.

Însă existau destule inconveniente, spectacolele erau vizionate înainte, un cuvânt nepotrivit într-o piesă corală, chiar şi onorantul (pe atunci) cuvânt "tovarăşa", într-un context nepotrivit, era scos "pe făraş" din cântecul cu pricina. Dacă nu se potrivea cu celelalte versuri, cu clima şi ambientul. De asemenea, exista destul lichelism, mulţi studenţi amatori de carieră rapidă făceau compromisuri şi participau cu zel la o secţiune aparte: cântece patriotice, ode închinate iubitului conducător, geniul Car­paţilor, Nicolae Ceauşescu, şi academician doctorului inginer Elena, savantul de renume mondial.

De aceea, constituiau o palidă consolare  şopârlele aruncate în schechiurile amuzante ale formaţiilor Divertis, Ars Amatoria, Seringa şi altele. Până la urmă rămânea, pe lângă mica îndoctrinare, bucuria întâlnirilor, conta trăirea studenţească, în ciuda înjurăturii pe sub mână, pe la colţ de sală. Profesorul Nicolae Gâscă de la Universitatea de Arte "G. Enescu" din Iaşi a participat în martie, la Iaşi, mai întâi în calitate de membru în juriu, dar şi ca spectator, apoi, în aprilie, în aceea de "competitor", ca dirijor de formaţie corală la etapa de la Craiova a FACS-ului din aprilie.

Conducea atunci, ca şi astăzi, Corul "Cantores Amicitiae" al Universităţii de Arte ieşene. Îşi aminteşte de studenţii săi silitori şi la  interpretarea de cântece patriotice, dar foarte buni profesionişti mai ales în competiţia propriu-zisă, profesionistă, în care demonstrau calităţi de interpreţi corali, respectiv de dirijor, ai unor cântece deosebite, unele compuse chiar de studenţi. Dintre cei cu "muzica patriotică" îşi aminteşte chiar de cea care a luat Premiul întâi la această secţiune specială şi care cânta şi în corul domniei-sale, pe alţii îi cunoştea la fel de bine fiind studenţi la Universitate.

Unii dintre cei cu Premiul I la secţiunea politico-patriotică, ca să-i zicem aşa, sunt astăzi directori de filarmonică, de instituţii serioase, dacă nu s-au realizat deja peste hotare. Profesorului Gâscă i-a rămas întipărit în memorie un FACS din anii '80, care coincidea cu Paştile. Studenţii participanţi au mers la Înviere şi apoi au petrecut cu colegii în cămin.

Până la urmă, găselniţa găselniţei în ce priveşte FACS-ul consta în faptul că dintr-un heirupism specific epocii se încerca să se demonstreze că un student ambiţios, dacă era comunist, şi dacă era comunist fireşte că, implicit, era caracterizat de o mare-mare ambiţie, ei bine, se încerca să se demonstreze că un student parcurs de un mare avânt revoluţionar dacă se apuca cu seriozitate de muzică putea foarte bine să-i ajungă, dacă nu cumva chiar şi să-i întreacă, pe cei de la Conservator, de exemplu.

Era o amăgire pe care o sesizau cu toţii, de un amatorism comunist grobian, dar specific calapodului, caracteristicilor socialiste, însă existau şi destui "neaveniţi", cu un IQ ceva mai scăzut, care chiar credeau în acest lucru. Dar aceştia erau cei care reuşeau în "viaţa comunistă" doar prin faptul că se pricepeau foarte tare la socialism ştiinţific. Nişte lichele, cum este de părere şi profesorul Gâscă. Dar să vedem povestea FACS-ului de la Iaşi văzut prin ochii studenţilor de atunci, dar şi ai profesorului Nicolae Gâscă, lector în acele vremuri la Conservator, care chiar în aprilie 1989 a luat Premiul întâi la creaţii corale, la Craiova. Dar a participat şi la FACS-ul ieşean în martie.

Divertis
"După câte îmi amintesc, Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti a început în 1955 şi toate manifestările din Iaşi se desfăşurau în Aula Institutului Agronomic, la vremea respectivă recent construită. Era foarte greu de ajuns acolo, că tramvaiele erau arhipline şi sala era arhiplină. În anii '55-'60 era anual, apoi din doi în doi ani. În 1989 a fost ediţia a 18-a, perioada era martie-aprilie şi se desfăşura în diverse centre universitare pe tipuri de formaţie, în aprilie eu am fost cu formaţiile corale, apoi au urmat formaţiile de teatru, cele de muzică uşoară.

Nu se putea desfăşura într-un singur centru universitar, pentru că era o multitudine de studenţi şi era dificilă problema cazării. Eram lector la Conservator şi am participat cu formaţia pe care o conduc şi acum, «Cantores Amicitiae», la Festivalul de la Craiova. La Iaşi a fost, parcă, Festivalul de muzică uşoară şi al formaţiilor umoristice. Erau combinate. Şi manifestări de muzică uşoară distincte, dar şi grupuri. În Iaşi exista la acea vreme formaţia umoristică «Seringa», care era condusă de profesorul Vancea, "Divertisul", de asemenea, era în mare vogă, «Ars Amatoria», o altă formaţie de divertisment locală, celebră în epocă.

La FACS participau toate genurile, muzica era împărţită pe două compartimente - uşoară şi populară, cu formaţia de dansuri, formaţii umoristice ş.a.m.d. Mergeam şi în calitate de spectator. Numai că formaţiile de amatori erau pe un compartiment, iar cele de la Conservator atât la concurs de profesionişti, cât şi de amatori. Acestea pentru amatori aveau loc în festivalul mare, al României, unde participau şi neprofesioniştii din domeniu.

Pe lângă formaţiile de la conservatoare existau formaţii corale, cum e cea a Universităţii din Craiova, coruri-formaţii ale Conservatorului din Iaşi, Bucureşti şi Cluj. În 1989 a participat şi corul de la Universitatea din Craiova, formaţie care era nu din studenţi de la muzică. Repertoriul nu era unul impus, dar se impunea un anumit minutaj, iar fiecare dirijor îşi alegea ce repertoriu dorea. În 1989 (m-am uitat şi am găsit piesele!) am interpretat «Poeme» de Spătărelu, pe versuri de Ion Pillat, «Eminescu», de Cristian Mischievici, pe versuri de Nichita Stănescu, «Ana lui Manole», de Dan Buciu, nimic patriotard. Era o confruntare de forţe, am luat locul I, dar şi locurile doi şi trei însemnau prestigiu.  

La vremea respectivă erau 28 de studenţi în cor, pentru că şi cifra de şcolarizare era foarte mică. Nu-mi amintesc vreun autor interzis, însă o anumită doză de lichelism a existat dintotdeauna şi unii oameni, care voiau să se pună bine cu persoanele aflate în fruntea judeţului, de exemplu, sau de la conducerea centrală, se aplecau şi spre aceste cântece patriotarde, nu patriotice.

Cazări peste Cazări

FACS-uril erau utile. Era o atmosferă de sărbătoare, de cunoaştere între studenţi, într-ale artei, socializau, rămâ­neau prieteni, dincolo de faptul că făceau şi altceva, erau cheltuieli mari suportate de Ministerul Învăţământului." Pentru cei care veneau din provincie se acorda o reducere pe tren. "Mai existau la fiecare Casă de Cultură a Studenţilor din centrele mari, la Bu­cu­reşti, la Iaşi şi Cluj câte un autocar care era destinat pentru invitaţii de la festival. Iar cazările se făceau în căminele studenţeşti. Era o chestiune mai dificilă pentru cei care organizau pentru că studenţii trebuiau să fie înghesuiţi în camere. Toate cazările erau făcute în cămine sau în internatele pentru elevi. Se căuta în aşa fel, încât festivalul să aibă loc tocmai în perioada vacanţei de primăvară a elevilor, iar elevii erau în vacanţă. Masa se servea la cantinele studen­ţeşti, iar cheltuielile erau destul de mari.

La folclor participau din fiecare centru universitar măcar câte o formaţie, dacă nu două. Existau astfel organizate la nivel de facultate, rectorat şi apoi de centru universitar şi de aici mai departe.
Bucurie

"Lumea era îmbrăcată frumos, era o atmosferă festivă, se înmulţea numă­rul studenţilor care defilau prin campus, fete frumoase, băieţi chipeşi, studenţi care umblau în costume populare pe stradă. Până şi la cantina studenţească era o atmosferă de săr­bă­toare. De asemenea, mâncarea era una mult mai bună din punct de ve­dere calitativ, şi nu numai din acest mo­tiv studenţii erau bucuroşi de festival", îşi aminteşte Mădălina Popa, stu­dentă în anul I în acea vreme. Boboc.    
Citeşte mai multe despre:   special,   iasi,   muzica,   studenţi

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de