Gastro-politichii: Răsfţaţii turişti olandezi

Cele mai deosebite flori sunt aduse tocmai din Olanda. Aşa se întâmpla şi acum aproape 20 de ani, atunci când aranjamente florale luxuriante împodobeau sălile cu ocazia ceremoniilor. De ele se bucurau şi norocoşii turişti străini găzduiţi la hotelurile de lux din Bucureşti.

Cu toate acestea, nici florile autohtone nu erau de lepădat, serele comuniste livrând cantităţi impresio­nante de flori, căci, nu-i aşa?, produsele româneşti erau mărturiile apogeului de dezvoltare la care ajunsese ţara noastră pe drumul ei către socialismul luminat. Poate că românii nu întâlniseră încă olandezi în carne şi oase, dar sigur au văzut, măcar o dată, chiar şi numai la televizor, un buchet elegant de flori considerate, atunci, exotice.

Se pare că olandezilor le plăcea să călătorească în România. La restaurante serveau preparate româneşti, dar şi bucate pregătite special pentru ei, ca de pe meleagurile natale. Astfel, "Ghidul orientativ – pre­fe­rinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Turismului, dedică bucătăriei olandeze un spaţiu generos, cuprinzând 14 meniuri diferenţiate în funcţie de sezon şi vârsta turiştilor. Ei bine, olandezii sunt gurmanzi, obişnuind să ia masa de mai multe ori pe zi (un adevărat răsfăţ)!. Între mese, se beau ceaiuri aromate, prilej prielnic momentelor de relaxare în compania prietenilor. "O caracteristică a preferinţelor culinare a olandezilor este aceea că brânzeturile sunt alimente care însoţesc toate preparatele şi se consumă la orice oră din zi, înainte sau după servirea mesei." Încercaţi să vă imaginaţi acest tablou fabulos în care pe mesele din bucătăriile româneşti poposesc platouri cu brânzeturi proaspete, în cantităţi impresionante, cât să ajungă la toată lumea. Şi asta nu doar o dată. Zi de zi, lună de lună, an de an… Incredibil! Olandezii aveau parte de această trataţie în fiecare zi. De altfel, autorii Ghidului respectă această indicaţie, fiecare meniu având în alcătuirea sa diverse sortimente de brânză sau preparate pe bază de brânză. Camembert, brânză Olanda, caşcaval, brânză topită, Schweitzer – toate servite cu mere. Pateuri cu brânză şi carne, budincă de macaroane gratinate, salată cu brânză olandeză, tartă cu şuncă şi caşcaval, roşii umplute cu pastă de brânză dulce sunt alte preparate indicate să fie servite.

O a doua caracteristică a mâncărurilor olandeze este reprezentată de abundenţa de condimente, din această perspectivă, bucătăria olandeză fiind poate una dintre cele mai aromate. Ar trebui să-i credem pe cuvânt, deoarece, ca o ciudăţenie, nici una dintre reţetele prezentate spre exemplificare nu conţine alt condiment în afară de banalul piper. De ce să fi recurs autorii Ghidului la această austeritate în ceea ce priveşte aromele? Să fi fost de vină oare vânzătorii din magazine, care ascundeau deliberat produsele din galantare? Sau clienţii mult prea lacomi care doreau să cumpere tot magazinul alimentar şi nu doar o punguţă cu foi de dafin, spre exemplu. Ni-i şi imaginăm pe românii de rând golind rafturile de condimente, pe care să le folosească la pregătit… iahnie de fasole sau orez cu urzici…, câtă vreme nu găseai multe alte ingrediente «decente» şi absolut necesare, precum carnea, de exemplu!

Din Ghidul cu pricina mai aflăm că bucătarii olandezi obişnuiesc să folosească foarte mult untul şi smântâna, sosurile dulci, acrişoare, dar şi ţelina proaspătă. De asemenea, multe dintre foietaje au umpluturi pe bază de legume, servite, evident, doar cu sosuri albe.

Micul dejun este unul consistent, pentru ca olandezii să pornească apoi în pas vioi în călătoria lor pe plaiurile româneşti, pline de capodopere ale naturii, dar şi ale ştiinţei şi tehnicii, deopotrivă. Aşadar, pe mese erau nelipsite cănile cu lapte dulce, cafea sau cacao cu lapte. Alături, boluri cu dulceaţă, unt şi chifle. Urmau la rând preparate pe bază de ouă, dintre cele mai variate (ouă moi "Olandeze", ouă la pahar, ochiuri cu ficăţei sote, omletă cu ceapă verde, omletă cu cartofi "Parmantier"), nelipsita brânză (mai puţin telemeaua, considerată de olandezi mult prea sărată pentru gustul lor, preferând în schimb brânza dulce de vacă sau urda).

Supele, ciorbele şi consommeurile servite la dejun erau obligatoriu mai dulci decât ciorbele româneşti neaoşe. Ele puteau fi acrite cel mult cu roşii şi numai la solicitare. La felul doi se serveau preparate din peşte, servite cu sos alb din abundenţă, precum peşte alb oceanic cu unt, file de peşte "Orly", scrumbii la grătar cu sos "Maître d'hotel", crap "provensal", file de şalău rasol cu legume, marinată cu peşte oceanic, crap cu vin roşu. Cât despre fripturi, turiştii olandezi puteau savura biftec "hamburg" cu ou, legume asortate şi salată verde; antricot de vită cu legume şi sos de smântână; co­tlet de legume "Valdostana" cu salată de cartofi, sote beauf "Stroganof" şi cartofi cu unt.

Cina era dedicată "preparatelor reci compuse din carne, ouă, brânză, legume, paste făinoase, zarzavaturi, creme, supe, consommeuri. Preparatele la grătar se în­soţesc cu legume şi salate. Se vor servi brânzeturi, fructe, dulciuri de bucătărie, compoturi, foietaje cu fructe, creme diplomat". Cu alte cuvinte, cremă de ciuperci, bu­dincă de orez cu pere, supă cu orez rece, consomme cu roşii, cremă de ţelină şi de spanac, legume sote cu muşchi de vită şi creier, carote cu smântână, ciuperci umplute cu carne şi sos de smântână, ruladă din cartofi şi costiţă afumată. Iată, spre exemplu, cum se pregăteşte o supă de ţelină în adevăratul stil olandez (reţetă descrisă în "Ghidul orientativ – Preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Turismului). Pentru 10 porţii, a câte 300 de grame, bucătarii români aveau nevoie de 0,500 kg ţelină, 0,150 kg ceapă, 0,050 kg unt, 0,050 kg făină, 2,500 litri supă de oase, 0,050 kg albuş de ouă (două bucăţi), 0,150 kg smântână acrită, 0,100 kg caşcaval, 0,100 kg lămâie şi 0,030 kg sare. Urmează indicaţiile de preparare, pe înţelesul tuturor. "Ceapa curăţată şi spălată se taie mărunt şi se înăbuşă în unt. Se adaugă făina, iar după amestecare se toarnă puţin câte puţin supa de oase fierbinte, amestecând continuu (fără a forma aglomerări). Se dă în clocot şi se fierbe 10 minute, apoi se ia de pe foc. Gălbenuşurile se freacă cu smântână şi se subţiază cu puţină supă. În lezonul format se trece supa în fir subţire amestecând cu un tel. Se adaugă ţelina tăiată mărunt, fiartă într-un litru de supă (din cantitatea de 2,500 litri). Se asezonează gustul cu sare şi zeamă de lămâie. Se serveşte fierbinte."