x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurja, martirul care s-a visat subinginer

0
Autor: Vasile Surcel 25 Sep 2009 - 00:00


Ce este un erou? Dicţionarul ne spune că este "persoana care se distinge prin vitejie şi curaj excep­ţional în războaie sau în împrejurări deosebit de grele". O definiţie ge­ne­roasă care nu include însă şi faptul că, înaintea momentului de graţie în care a căpătat acest rang de onoare, eroul a fost şi el un om. Un om obişnuit, la fel ca oricare dintre noi ceilalţi. Un om care avea o viaţă a lui şi vise pe care spera să şi le realizeze. Un om care probabil că nici nu s-a gândit vreodată că, implicat într-o serie de împrejurări deosebite, îşi va depune viaţa ori sănătatea pe altarul unui  ideal.

Dramaticele eve­nimente din Decembrie 1989 au lăsat în urma lor sute şi mii de ase­menea oameni. Atunci, unii dintre ei au făcut sa­crificiul suprem. Alţii au supra­vieţuit, însă grav răniţi. Toţi la un loc sunt oameni despre care acum, în afara dramei lor, nu mai ştim aproape nimic. Motiv pentru care vom încerca să aflăm cine erau, ce au făcut şi cum au trăit ei cu doar câteva luni înainte de a fi  devenit Eroii Revoluţiei.  

La Revoluţia din Decembrie '89, Clujul a plătit un tribut greu de sânge: acolo, gloanţele ucigaşe, pornite din armele forţelor de represiune, au omorât 26 de oameni şi i-au rănit grav pe alţi 65. Indiferent dacă au urcat la ceruri ori au scăpat cu viaţă, mutilaţi pentru restul zilelor, ei toţi sunt eroii oraşului de pe Someş.

Unul dintre cei morţi este studentul Jurja Dorinel Viorel. Acum, din viaţa lui nu ne-a mai rămas decât un nume scris pe un monument. De fapt, pe o piatră cioplită artistic, de care autorităţile îşi mai aduc aminte doar la zilele festive, când se reped acolo cu buchete de flori şi coroane comemo­rative. De trăit, eroul Jurja nu mai trăieşte cu adevărat decât în sufletul rudelor sale apropiate. Şi mai ales al părinţilor săi.


"N-A APUCAT SĂ TRĂIASCĂ ŞI PENTRU EL"
Familia Jurja locuieşte într-unul din cartierele liniştite ale Clujului. Acum sunt oameni în vârstă, care par a mai trăi doar pentru amintirea fiului ucis la Revoluţie. Mama, ca oricare mamă, i-a păstrat în minte imaginea de copil şi apoi de tânăr care, abia ieşit din adolescenţă, visa să-şi croiască un drum în viaţă.

În schimb, tătăl său revine dramatic mai ales asupra morţii băiatului. Născut la 14 mai 1967, Dorinel era în vara anului 1989 student la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Cluj, secţia serală. Şi, dacă ar fi trăit, peste încă un an urma să devină subinginer. La fa­cul­tate a intrat imediat după ab­solvirea Liceului Industrial de Su­dură. Mama lui îşi aminteşte: "Era un copil bun, învăţa foarte bine.

Şi, când a devenit student, ziua mergea la muncă, iar seara la fa­cul­tate. Zi de zi, ani la rând. A lu­crat ca sudor la Întreprinderea 16 Fe­bruarie, tot acolo unde tatăl său era şi el angajat, la Secţia Forjă". Doar vara, cînd prindea câteva zile libere, se mai ducea pe la bunici, undeva prin judeţul Sălaj. Acolo, la ţară, îi plăcea să muncească la câmp şi trăgea cu coasa la fel ca un localnic care doar asta a făcut toată viaţa lui.

Acum, doamna Jurja regretă nespus că fiul ei nu a apucat să se bucure de viaţă. "Ştiu eu? Poate că am fost un pic prea severă. Mici fiind, nu i-am prea lăsat să umble prin lume, nici pe el, nici pe fratele său, singurul copil care mi-a mai rămas. Iar când au mai crescut nu le-a mai plăcut să-şi piardă timpul aiurea. La discotecă, Do­rinel a fost o singură dată, dar nu i-a plăcut. Mi-a spus că acolo este plin de vagabonzi şi că nu o să se mai ducă niciodată. Şi nici nu s-a mai dus."

În schimb, tânărului Jurja îi plăceau excursiile la munte, unde se ducea împreună cu cei câţiva prieteni apro­piaţi. Dar în vara anului 1989 n-a mai făcut nici asta, fiindcă n-a prea avut timp liber. De fapt nu a mai avut timp chiar imediat după ce a intrat la facultate. "Mergea la muncă şi apoi la facultate. Uneori învăţa până la ora două din noapte. Avea doar 21 de ani şi, când mi l-au ucis, nu apucase încă să trăiască şi pentru el.

A avut o prietenă, dar îmi spunea că are de gând să-şi facă o familie doar după  terminarea fa­cultăţii." Cu doi ani înainte, în 1986, tânărul Jurja a făcut armata timp de nouă luni, ca soldat cu termen redus (TR). "Acolo n-a prea făcut instrucţie, pentru că i-au trimis mai mult pe la munci." În vara lui '89, Dorinel nu şi-a mai luat concediu.

Serviciul, exa­me­nele... vremurile nu erau uşoa­re. Banii nu erau mulţi, dar el câş­tiga atât cât avea nevoie. Doamna Jurja îşi aminteşte că fiul ei nu se îm­păca absolut deloc cu  bătura. "Atâta doar că fuma. L-am sfădit, i-am spus că nu e bine, dar degeaba. A încercat de câteva ori să se lase de tutun, dar nu a reuşit. Se lăsa două-trei săptămâni, dar după aia se apuca din nou. Totuşi, îi sfătuia pe toţi să nu se apuce, că nimeni nu se mai poate lăsa."


"L-AM GĂSIT LA MORGĂ"
Puse una peste alta, tânărul Jurja a fost, după cum vedem, un om obişnuit, la fel ca oricare dintre noi. Un om a cărui viaţă s-a frânt însă brusc înainte de a fi început cu adevărat. Mişcarea de protest din Cluj s-a declanşat la 21 Decembrie 1989 în jurul prânzului. "Noi, cu ale noastre, nu ştiam ce se întâmplase deja la Timişoara. Dar, cu câteva seri mai înainte, Dorinel ne-a povestit câte ceva. Şi apoi mi-a spus: «Mica, eu am ce-mi trebuie, pentru că vă am pe voi. Dar ştii că am colegi care locuiesc la bloc şi nu au nici măcar ce mânca?»."

Cu ochii jucând în lacrimi, doamna Jurja îşi aminteşte întâmplări petrecute parcă ieri. "Pe la şase după-amiază ne-au dat liber de la serviciu. Deja se auzise că s-a tras undeva în oraş. M-am dus la el la muncă, însă colegii lui mi-au spus că nu mai este acolo şi mi-au promis că, dacă apare, ne anunţă ei cumva. Dar până noaptea târziu nu m-a mai anunţat nimeni. Apoi s-a înnoptat, dar băiatul tot n-a apărut. Abia atunci ne-am speriat de-adevăratelea. Nu lipsise niciodată de acasă fără să ne anunţe. Am ştiut că i s-a întîmplat ceva deosebit de grav."

Cel care a plecat să-l caute a fost domnul Jurja. "Mai întâi l-am căutat prin spitale. Nu era nicăieri. Apoi în dimineaţa de 22 decembrie m-am dus la morgă. Acolo l-am găsit. Fusese împuşcat în cap şi în inimă. Să nu-mi spună nimeni că a fost împuşcat de un simplu soldat. Nu se poate! Cel care l-a împuşcat era trăgător de elită.

La morgă era plin de mi­liţieni  mascaţi. Unul dintre ei m-a întrebat ce caut acolo şi  a încercat să-mi pună cătuşele. N-a apucat: eu lucram la forjă, aveam forţă în braţe cât să dobor un bivol. Până la urmă, situaţia s-a calmat şi mi-au dat drumul înăuntru, unde i-am văzut pe toţi: erau culcaţi pe jos, întinşi ca snopii pe câmp. Doctorul Pop mi-a dat buletinul băia­tului meu, dar fără alte explicaţii. Ceva mai târziu am primit şi restul actelor, precum şi banii care-i avea la el, patru sute de lei. Dar nu şi ceasul pe care-l purta la mână.

Cu timpul am aflat pas cu pas cum s-a petrecut nenorocirea. Fiul meu s-a dus în centru împreună cu un coleg. Când au ajuns în Piaţa Li­bertăţii, aceluia i s-a făcut frică şi a plecat. Dorinel a rămas. A fost împuşcat în jurul orei 15:40 la Bi­bliotecă." Pe buletinul de necropsie eliberat pe numele lui Jurja se menţionează sec: "Cadavru de sex masculin, în vârstă de 22 de ani, cu talia de 169 centimetri. Ţesutul adipos slab reprezentat. Rigiditatea cadaverică instalată. Parietal se constată o plagă franjurată, neregulată de 15x15 centimetri. La nivelul rebordului costal stâng, o altă plagă de 22x15 centimetri. Au acţionat două proiectile. Direcţia din posterior-lateral dreapta". Adică exact cum a spus domnul Jurja: împuşcat în cap şi în inimă. "Nu trebuiau să tragă în popor. Trebuiau să aducă pompierii să-i împrăştie sau orice altceva. Nu să-i împuşte ca la război."


VINOVAŢII?
Doamna Jurja este şi acum revoltată pe aceia care i-au ucis fiul: "Dacă aş fi aflat cine este, l-aş fi omorât cu mâna mea". În ceea ce priveşte "Dosarul Cluj", justiţia şi-a spus foarte târziu cuvântul. Târziu şi poate incomplet. Principalii inculpaţi trimişi în judecată au fost Ioachim Moga, prim-secretarul Comitetului Judeţean Cluj al PCR, gral col. Iulian Topliceanu, fost comandant al Armatei a IV-a, dislocată la Cluj, colonelul Burtea Valeriu precum şi maiorii Laurenţiu Cocan şi Ilie Dicu.

După aproape 15 ani petrecuţi prin toate instanţele posibile, ei au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între opt şi zece ani de detenţie. Acum, eroii Clujului sunt doar nişte nume înscrise pe un monument şi o placă comemorativă. Dar, până şi în moarte, tânărul Jurja pare a fi urmărit de neşansă. Mama sa ne-a relatat că, pe placa comemorativă, numele fiului său este cioplit incomplet: doar Jurja Dorinel, şi nu Jurja Dorinel Sorinel, cum era el înscris în documentele de stare civilă.
Citeşte mai multe despre:   special,   eroii revolutiei

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de