x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Microfoane sub patrafir şi persecuţii religioase

0
Autor: Gabriela Bădica 19 Iun 2009 - 00:00

În inima Transilvaniei, în anii ’80, românii "trăiau înfrăţiţi cu naţionalităţile conlocuitoare". Aceasta era expresia "corectă politic" ce ascundea realităţi neadmise de ideologia vremii. Cum ar fi credinţele religioase ale oamenilor. Diverse într-o comunitate alcătuită din diferite etnii. Preoţii şi credincioşii erau supravegheaţi îndeaproape de Securitate, mai ales atunci când cultul lor era unul puternic în "lumea liberă".



INTRAI ÎN BISERICĂ ŞI PIERDEAI FUNCŢIA
Credincioşii unitarieni din Cluj au fost persecutaţi de demult sub pretexul că simpatizaseră cu revoluţia maghiară din 1956.

În anii 1969, preotul unitarian Gellerd Imre a fost condamnat la şase ani de închisoare, pe care i-a executat la Dunăre, pe epava vaporului francez "Liberté". După cei şase ani de tortură fizică şi psihică, în ziua în care a ieşit din detenţie, şi-a pus capăt zilelor. În aceiaşi ani au fost deţinuţi şi preoţii Erdo Janos şi Szabo Dezso, care şi-au executat pedeapsa trudind la canalul Dunăre - Marea Neagră.

La începutul anilor '80, lucrurile au început însă să se aşeze. Credincioşii unitarieni nu mai erau aruncaţi după gratii din cauza religiei, dar nu au scăpat de ochiul vigilent al Securităţii. "Între preoţii noştri erau informatori, dar de obicei îi ştiam care sunt, povesteşte Borbely Istvan, administrator al Bisericii Unitariene. Fiecare se uita ce să spună şi cum să spună, pentru că le era frică. În parohii erau microfoane, ştiam că ne ascultă predicile şi slujbele. Nici pe tinerii noştri, sub diferite pretexte, nu îi lăsau să meargă în străinătate la studii. Noi şi atunci eram în fraternitate cu bisericile unitariene din Anglia, SUA şi Olanda, unde se putea merge la studii, dar nu îi lăsau."

În Clujul anilor '80, membrii de partid cu funcţii nu aveau voie să meargă la biserică. Nici măcar la evenimente importante. Pericolul era pierderea funcţiei.

"Vecinul meu făcuse Academia Militară şi ţin minte că o dată a fost naş", îşi aminteşte Borbely. "A venit până la biserică, dar i-a fost frică să intre, ca nu cumva să îl vadă cineva. A aşteptat afară până s-a terminat slujba. Se temea că, dacă intra şi îl vedeau, şi-ar fi pierdut serviciul", mai spune Borbely.

Se temeau şi să îşi lase copiii să depună Confirmarea, un ritual care se îndeplineşte la 14 ani şi care înseamnă trecerea copilului în rândul credincioşilor cu drept deplin. "Nu am mers la Confirmarea fiului meu, pentru că aveam o funcţie în administraţia locală şi, dacă m-ar fi prins, mi-aş fi pierdut serviciul. Un prieten nici măcar nu şi-a lăsat copilul să confirme, pentru că s-a temut ca băiatul să nu îi spună cine ştie ce preotului,  care se ştia că e informator", povesteşte un alt cre­dincios.
BOTEZ CU FRICA-N SÂN
Lucrurile nu stăteau deosebit nici în cazul credincioşilor catolici. Margareta Lakos îşi aminteşte că în parohia catolică informatorii erau la ordinea zilei. "Oho, informatorii erau mereu. Uite acolo, vedeţi etajul de sus, cu geamuri, al clădirii de peste drum? Acolo stăteau, se uitau la noi când intram şi noi la ei când ieşeam, dar cum nu eram membrii de partid, nu aveau ce să ne facă mai mult", îşi aminteşte interlocutoarea.

Şi soţii Mircea şi Maria Bulubaşa povestesc cum şi-au botezat cei doi copii acasă. "Preotul a venit în civil, pentru că îi era frică să nu fie recunoscut. Acasă şi-a pus patrafi­rul şi a făcut slujba pe fugă, ne era frică nu cumva să vadă cineva", spune Maria Bulubaşa.

Mircea Bulubaşa, fost profesor la Politehnică, povesteşte cum în anii '50, preoţii clujeni care continuau pe ascuns să meargă în şcoli să predice erau arestaţi. "La şcoala unde am învăţat eu erau doi preoţi care predau, unul catolic şi altul ortodox. După ce s-a interzis religia în şcoli, cel catolic a continuat să vină multă vreme după aceea să mai vorbească cu noi. L-au prins şi l-au arestat. Cel ortodox, săracul, a şi murit în închisoare. Ştiţi cum era atunci? Te culcai noaptea, dar dimineaţa nu ştiai cum te mai trezeşti, puteau să te umfle pentru orice, nu puteai crâcni. Şi noi, dar şi alţii din alte culte eram vânaţi ca nişte animale".


"SÂMBĂTARII", ÎN "ILEGALITATE"

"Sâmbătarii" erau forţaţi să muncească în zilele de sâmbătă, zi lucrătoare în anii '80. "Reuşeam să ne mai schimbăm între noi turele, ca să fim liberi măcar o sâmbătă", spune Ştefan Diosi. "Cam toţi încercam să ne angajăm undeva unde să nu ne oblige să lucrăm sâmbăta."

Diosi îşi mai aduce aminte şi că o da­tă a fost dat afară din cauza religiei: "Când au aflat că sunt baptist, i-au zis la director «Pe ăsta ţipă-l afară!»". Par­ti­dul nu se limita însă la persecuţia cre­dincioşilor doar la locul de muncă. "Noi nu existam atunci, eram în «ile­ga­­litate», dar ţineam slujbe pe ascuns. O dată au aflat şi au venit aici se­cu­riştii şi l-au ameninţat pe predicator ca să închidem tot, urlau în biserică că suntem nişte mincinoşi şi că religia noastră e o minciună, a fost tămbălău mare atunci", rememorează Ana-Eli­sabeta Kocsis şi Iuliana Doboş.

Credincioşii îşi aduc aminte de ca­zul predicatorului Wilmer Mol­do­van, strivit între două tiruri, sub orchestrarea securiştilor, în februarie 1989. "El era predicatorul nostru în anii '80. Voia mult să publice o carte pe care ei o considerau antisistem. L-au chemat de multe ori la Bucureşti, pe mai multe probleme legate de religie, dar nu l-au putut lămuri să abandoneze. Ultima oară l-au chemat în februa­rie. Imediat după, a fost măcelărit între două tiruri. Ni s-a spus că adormise la volan, dar cum să fie simplu accident când două tiruri prind o maşină la mijloc şi o strivesc?", se întreabă Eli­sabeta Kocsis.
BISERICĂ ÎN GROTA DIN CACICA
Iosif Popa era în anii '80 preot în religia greco-catolică. A studiat Teologia pe ascuns, timp de patru ani, dar nu oricum, ci în casa unui fost preot. "Am studiat acasă la părintele Langa. Mergeam pe ascuns în fiecare zi, ca la şcolă, şi trebuia să avem 5 lecţii învăţate. Am primit şi treptele preoţeşti tot pe ascuns. În casă la el vorbeam tot timpul prin semne, pentru că ştia că îl ascultau", povesteşte preotul Iosif Popa.


În anii '50, toate bisericile din Transilvania deţinute de gre­co-catolici au fost confiscate şi date ortodocşilor. Preoţii greco-catolici au avut astfel doar două variante: fie să treacă la religia ortodoxă, fie să înfunde închisoarea. "Mulţi au trecut la religia ortodoxă şi chiar şi după revoluţie au rămas acolo. Dar alţii nu au vrut, aşa că au fost închişi, la Gherla sau la Sighet. Povesteau că acolo era o groapă comună şi care cum murea îl puneau în căruţă şi îl aruncau ca pe animal la groapa comună, fără lumânare sau cruce, fără nimic. Îi băteau şi îi persecutau.

Unui episcop bătrân şi bolnav îi pu­seseră în celulă, pe jos, cioburi de sticlă. O dată a căzut pe ele. Apoi, cei vii au văzut cum l-au apucat de picioare şi l-au târât pe scări, cu capul care îi lovea fiecare treaptă. Pe un altul, care fusese deţinut şi în vremea Imperiului Austro-Ungar, l-au întrebat o dată preoţii din celulă de ce îl mai închiseseră şi comuniştii. A zis: «Deoarece pentru austro-ungari am fost român şi preot, iar acum pentru că sunt preot şi român»", rememorează Iosif Popa.

Greco-catolicii ţineau sărbătorile mari fie în secret, fie mergând la sluj­bele din parohia ortodoxă. "În 1983 s-a dat voie la Biserica Piariştilor să se ţină slujba şi în română. A fost ticsită biserica atunci", spune Popa. Însă cel mai adesea slujbele se desfăşurau în secret, la Cacica, într-o grotă din spatele bisericii confiscate de comunişti. "Făceam slujbă acolo, într-o grotă, în spatele bisericii. Oamenii nu încăpeau nici în trei grădini. Au crezut ei că aşa or să omoare religia, dar oamenii nu şi-au lăsat niciodată credinţa să moară", mai spune Iosif Popa.
Citeşte mai multe despre:   special

Serviciul de email marketing furnizat de