Organizarea meselor în colectivităţi

Cărţile de bucate editate în timpul Epocii de aur a comunismului, trebuiau să fie la fel de atot­cu­prin­zătoare, pe măsura omului multi­lateral dezvoltat, ale cărui trup şi suflet erau dedicate în exclusivitate "marelui conducător".

Aşa se face că, pe lângă sumarul clasic de reţete împărţit pe specialităţi culinare, aceste cărţi ofereau adevărate lecţii de conduită. Tovarăşii erau astfel învăţaţi ce să servească la mesele principale şi care să fie ordinea aducerii preparatelor, cum trebuie aşezată masa, explicându-se rostul fiecărui tacâm în parte şi felul în care se foloseşte încât, privind astăzi retrospectiv, ai senzaţia că se adresează unor copii, şi nu unor oameni în toată firea care realizau, conform propagandei, minuni inginereşti.

Dar, dacă în interiorul căminului micile stângăcii puteau fi trecute cu vederea, la diversele întâlniri, tovarăşii trebuiau să fie un model de comportament. Nu este de mirare că aşa-numitelor "mese tovărăşeşti" le sunt dedicate capitole ample. Pornind de la regulile ce trebuie urmate atunci când se organizează o masă în colectivitate şi conti­nuând cu modele de meniuri sau reguli de conduită. Evident, primul lucru de care trebuia să se ţină seama era lista de invitaţi.

Cu cât persoanele invitate erau situate pe o poziţie mai înaltă în ierarhia de partid, cu atât strădaniile şi emoţiile se amplificau. Obligatoriu, sala care urma să găzduiască evenimentul se afla sub atenta supraveghere a chipurilor celor doi conducători care surâdeau din ramele lor aurite. În cinstea lor se închinau pahare şi se rosteau discursuri înălţătoare. La recepţii şi la cocteiluri, invitaţii stăteau în picioare. Scopul este uşor de ghicit: aşa pot să comunice mai uşor, împărtăşindu-şi unii altora recunoştinţa pentru traiul minunat de care se bucură. Bineînţeles, ochii urmăreau platourile cu aperitive şi gustări aduse de ospătari.

Conform protocolului, "recepţiile şi cocteilu­rile se desfăşoară în general într-un timp relativ scurt, de 40-50 de mi­nu­te, fiind urmate de masa principală, «masa tovărăşească», organizată în timpul dejunului sau al cinei ofe­ri­te de gazde sau de oaspeţi". (Stere Stavrositu - "Meniul de la pre­pa­rare la servire").

Mese tovărăşeşti se organizau însă şi la serviciu, participând, de voie-de nevoie, toţi salariaţii. Fie că se sărbătorea depăşirea planului de muncă sau obţinerea vreunui loc fruntaş în întrecerea socialistă, mesele se umpleau de bucate.

Ce se putea servi la "masa tovă­ră­şească"? Mai întâi antreurile şi niciodată în cantitate mare. Rostul lor era de a incita şi de a stârni pofta de mâncare atât prin aspect (contau foarte mult decorurile, culorile, texturile), cât şi prin gust. Se aşezau ingenios pe platouri şi se serveau cu scobitori sau cu tacâmuri speciale. Gustările reci se puteau pregăti cu ceva vreme înainte, fiind preferate salatele, sandvişurile sau diverse legume umplute. Gustările calde sunt ceva mai pretenţioase, urmând a fi pregătite cu foarte puţin timp înainte.

De cele mai multe ori se făceau chifteluţe din carne tocată sau peşte, bulete de caşcaval, sufleuri, budinci de cartofi, de co­no­pidă, de varză sau cu macaroane. Cum, de cele mai multe ori, românii nu puteau să conceapă nici o masă fără ciorbă sau supă, exista obiceiul ca şi acest fel de mâncare să fie inclus în meniu. Ciorbele puteau fi acrite cu borş sau zeamă de varză. Erau preferate ciorbele de carne (nu trebuie uitat că acest ingredient ajungea mai rar şi în cantităţi mici în frigiderele din bucătăriile de la bloc), drese cu smântână şi însoţite de ardei iute. Astfel de ciorbe puteau fi pregătite din carne de vită, de porc, miel sau pui, cu măruntaie, perişoare, legume.

Fripturile puteau fi gătite la cuptor, pe grătar sau în tigaie. Se serveau cu garnituri de legume şi salate acrişoare, în funcţie de sezon. Cele mai sofisticate erau considerate în acea perioadă, ca de altfel şi astăzi, preparatele din vânat. Fiind mai dificil de procurat şi doar în cerc restrâns, reprezentau o delicatesă demnă doar de papilele gustative ale celor mai norocoşi ai sorţii, membri de partid, desigur. Puteau fi friptură de iepure, escalop sau medalion de căprioară, pulpă de porc mistreţ, prepeliţă la cuptor sau raţă sălbatică cu diferite garnituri (incluzând varza, gutuile sau măslinele).

În ceea ce priveşte dulciurile, "rolul acestor produse în organism este de a stimula sucurile digestive, de a asigura cantitatea de energie pe care organismul o pierde prin eforturile fizice sau intelectuale precum şi de a uşura procesul de digestie şi de asimilaţie". (Stere Stavrositu - "Meniul de la preparare la servire"). În meniuri puteau fi incluse ruladele cu diferite umpluturi sau pateurile.