x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Scrisori întârziate

Scrisori întârziate

12 Aug 2009   •   00:00



Într-o perioadă când se stabilesc aproape zilnic recorduri în rapiditatea transmiterii informaţiei, iată că pot apărea şi alte "recorduri", evident nedorite, în acelaşi domeniu. Dovadă acest plic pe care vi-l remit şi care atestă că, într-un interval de 10 zile, respectiva trimitere poştală (expediată din localitatea Giarmata, jud. Timiş, la 14.03.1989, de Vasile Donos) a "reuşit" să parcurgă aproximativ 600 de kilometri până la destinaţie, unde a ajuns la 24.03.1989, deci cu o viteză medie de 60 km/zi. Pe vremea lui Cuza, aproximativ aceeaşi distanţă era parcursă cu poştalionul în doar cinci zile!... Cum misiva n-a întârziat nici la oficiul de expediere Giarmata şi nici la oficiul de distribuire din Bucureşti, poate reuşesc tovarăşii de la Direcţia generală a poştei din MTTC să lămurească misterul acestui original record. Semnează: Dr geolog Iuri Donos, Bucureşti, Str. Dumitru Petrescu nr. 65, tel.: 82.71.70.

Reţinem din răspunsul trimis lui Gheorghe Dincă de Oficiul judeţean de turism Harghita că pentru lipsa de solicitudine a administratorului Ho­telului "Ciucaş", pentru tracasarea pe­tentului în timpul concediului său de odihnă, conducerea IBC Băile Tuşnad l-a sancţionat pe Eugen Zölde, admi­nistratorul hotelului, cu retragerea unei gradaţii pe o perioadă de trei luni. Totodată, cazul a fost prelucrat cu ceilalţi administratori din staţiune pentru a preîntâmpina în viitor repetarea unor astfel de abateri.
Mihai Merişanu - Flacăra, nr. 28/1989


Procuratura Generală a RSR, către Dumitru Bocan din Feteşti, Str. Depoului nr. 41, judeţul Ialomiţa: prin reexaminarea cauzei - trecerea fără temei legal în proprietatea statului a unui imobil, situat în oraşul Feteşti, din proprietatea semnatarului - s-a declarat recurs extraordinar. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Suprem.

Dumitru Gavrilă din Bucureşti ne-a solicitat sprijinul, în numele tatălui său, Marin Gavrilă, din comuna Chirnogi, satul Căscioarele, pentru ca acesta să fie pensionat. Iată răs­punsul Consiliului popular al ju­de­ţului Că­lă­raşi: "Dosarul de pensionare al tatălui petentului, aşa cum a rezultat din verificări, urmează, conform programării, să fie depus la Direcţia pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale Călăraşi între 1-15 august a.c., cu propunere de pensio­nare în­ce­pând cu 1 septembrie 1989".

"Nimic nu este «mai plăcut» di­mi­neaţa ca «ora exactă» să-ţi fie dată nu de un ceasornic, ci de personalul co­fe­tăriei «ABC». Toţi cei care locuim în blocurile din preajma acestei unităţi comerciale suntem deş­teptaţi de zelul cu care lucrătorii trân­tesc cele trei grătare plasate la intrarea co­fetăriei. Să nu vă imaginaţi că sunt lă­sate să cadă de la o înălţime ame­ţitoare, nu, ci de la una suficientă ca să-ţi struneşti bine nervii şi, eventual, să numeri până la trei. Sesizată, con­du­cerea ICSM Câmpina a "calmat" pentru o vreme zgomotul, ca după aceea să reintrăm în... program normal de deşteptare. (Ion Matei, Str. 23 Au­gust nr. 32, Câmpina, judeţul Prahova).

"Din 1985, de când am cumpărat cele două maşini de spălat Alba Lux 9 şi 10, au funcţionat fără reproş. Cu tim­pul însă, capacele şi rama de sus­ţi­nere au ruginit şi ar trebui înlocuite. Cu tot zelul meu de a le căuta în ma­gazinele de specialitate, nu le-am găsit, ar fi bine ca întreprinderea să livreze şi asemenea piese, pentru a nu fi nevoiţi să schimbăm maşina pentru un accesoriu." Propunerea vine din partea lui Marin Gheorghe din Craiova, Calea Bucureşti, bl. E4, sc. 2, ap. 19. Subscriem la ea.

Două rezolvări favorabile din par­tea Ministerului Sănătăţii - Di­recţia farmaceutică şi a aparaturii medicale. Maricicăi Vulpe din comuna Salcea, judeţul Suceava, Farmacia Salcea îi pune la dispoziţie două fiole Diprophos contra cost şi în baza prescripţiei medicale. Teodora Popa, din Iaşi, poate ridica de la Farmacia 43 contra cost produsul Ketotifen.

Întreprinderea judeţeană de gos­po­dărie comunală şi locativă Brăila con­fir­mă că cele sesizate de Asociaţia de lo­catari nr. 20, bloc B2, Viziru III, pri­vind nefuncţionarea ascensorului de la scara 2, din cauza arderii electro­mo­to­rului, sunt reale. Dificultăţile în­tâm­pinate de re­bo­bi­narea electromotorului vor fi eliminate, i se promite. Le comunicăm această veste bună.

Comisiile judeţene de expertiză şi de pensii v-au analizat situaţia şi, faţă de stadiul evolutiv al afecţiunilor de care suferiţi, v-au încadrat, prin Decizia medicală nr. 899, în categoria pensionarilor de invaliditate "nerevizuibili". Ministerul Muncii adre­sea­ză acest răspuns lui Wilhelm Swartz din comuna Criţ, judeţul Braşov.

"Verificând cele relatate de Di­mitrie Oncu din comuna Seitin, în scrisoarea adresată redacţiei, se confirmă faptul că unitatea unde aţi activat - CAP Sei­tin - nu v-a achitat toate certificatele medicale anterioare pen­si­o­nă­rii. CAP-ului Şeitin i s-a alocat plafonul ne­ce­sar plăţii acestor certificate pentru luna iulie a.c.". Răspunde DPMOS Arad.

Eugenia Drăgăescu din comuna Ostrov ne-a solicitat sprijinul pentru a i se acorda ajutorul de stat cuvenit ca mamă cu mulţi copii. Consiliul popular al judeţului Tulcea, cercetând ca­zul, ne confirmă că petenta are 56 de ani, este căsătorită şi mamă a şase copii. La data intrării în vigoare a De­cretului nr. 410/1985, sus-numita avea, într-adevăr, în îngrijirea sa trei copii minori. S-a adresat Consiliului popular al comunei Ostrov pentru primirea ajutorului abia în luna martie 1986, fără să depună toate documentele necesare. S-au luat măsuri pentru completarea dosarului, care s-a înaintat Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean, în ve­derea emiterii deciziei, conform căreia, în iulie, va primi drepturile ce i se cuvin.
Maria Bogdan-Radu - Flacăra, nr. 29/1989

×
Subiecte în articol: special