Sistematizarea României

Începând de astăzi, veţi citi în "Scînteia (Jurnalul României 1989 – acum douăzeci de ani)" un serial despre planul de sistematizare a teri­toriului României. Vă vom prezenta reportaje, mărturii şi documente din Arhiva Comitetului Central al PCR despre proiectul ce a schimbat aspectul oraşelor şi satelor României şi a adus valul de proteste internaţionale contra lui Ceauşescu.

Primele măsuri de sistematizare au fost luate la finele anilor ’60, în oraşele "Vechiului Regat", când s-au demolat clădirile vechi şi insalubre din centrele istorice ale localităţilor. Au fost construite noi "complexuri politico-administrative", după un tipar prestabilit – clădiri oficiale grupate în jurul unei pieţe publice, destinate organizării demonstraţiilor. În continuarea centrului administrativ se construiau, circular, cartiere cu blocuri de locuinţe tip.

În anii ’70, regimul a acordat o aten­ţie şi mai mare proiectului siste­ma­ti­zării. Astfel că, la 11 noiembrie 1974, Marea Adunare Naţională a votat "Legea nr. 59 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor ur­ba­ne şi rurale". Actul normativ preve­dea că "Sistematizarea are drept scop organizarea judicioasă a teritoriului ţării, judeţelor şi comunelor, a locali­tă­ţilor urbane şi rurale, zonarea func­ţio­­nală privind modul de folosinţă a terenului, stabilirea regimului de înălţime, a densităţii construcţiilor, precum şi a densităţii locuitorilor, a spaţiilor plantate şi de agrement, echiparea cu dotări social-culturale, cu lucrări teh­nico-edilitare şi căi de comuni­caţie şi transport, păstrarea şi îmbu­nă­tăţirea mediului înconjură­tor, punerea în valoare a monumen­telor istorice şi de artă şi a locurilor istorice, creşterea eficienţei econo­mice şi sociale a investi­ţiilor şi îmbună­t­ăţirea continuă a condiţiilor de muncă, de locuit şi odihnă pentru întreaga populaţie.

Prin sistematizare trebuie să se asigure restrângerea perimetrelor construibile ale localităţilor la strictul necesar şi folosirea optimă a pământului, care reprezintă o importantă avuţie naţională".

Oficial, legea venea în sprijinul centralizării şi planificării econo­miei, întrucât prevedea că "prin sistematizare se va asigura dezvoltarea într-o concepţie unitară a reţelei de căi de comunicaţie, transport şi energetice, asigurând legarea centrelor de producţie şi desfacere, bazele de materii prime, cu întreaga reţea de localităţi, protejarea împotriva inundaţiilor, a alunecărilor de teren, combaterea eroziunii solului, precum şi realizarea de dotări social-culturale şi tehnico-edilitare care să servească, în comun, mai multe localităţi".

În al treilea rând, actul normativ din 1974 prevedea restrângerea spaţiului locuibil pentru "transferul" său spre agricultură: "Prin sistematizare trebuie să se asigure apărarea şi buna gospodărire a fondului funciar, fiind interzisă micşorarea suprafeţei agricole, urmărindu-se restrângerea la minimum a suprafeţelor construibile, simplificarea şi raţionalizarea reţelei de drumuri comunale şi de câmp, gruparea şi amplasarea liniilor de telecomunicaţii şi a celor de transport şi distribuire a energiei electrice de-a lungul şi în imediata apropiere a căilor de comunicaţie, a digurilor şi canalelor de irigaţii şi desecări. Pentru localităţile urbane şi rurale se vor stabili perimetre construibile, care se aprobă prin lege. În cadrul perimetrelor construibile vor fi cuprinse suprafeţele de teren necesare pentru construcţii de locuinţe, clădiri social-culturale, obiective industriale, construcţii agrozootehnice, străzi, spaţii verzi şi de odihnă, precum şi alte construcţii şi amenajări tehnico-edilitare necesare asigurării funcţiunilor economice şi sociale ale localităţilor".

Proiectul sistematizării a început să fie aplicat "în viteză" după cutremurul din 4 martie 1977. Cataclismul a provocat serioase daune clădirilor vechi din oraşele sudice, prilej pentru responsabilii planifi­cării să elaboreze o strategie naţională de construcţii de locuinţe. "Linia" a fost trasată de Nicolae Ceauşescu, la câteva zile după cutremur.

La 10 martie 1977, acesta a susţinut, în şedinţa Comitetului Politic Executiv, că doreşte pentru Bucureşti "un centru mai bine sistematizat, mai mo­dern, unde să facem în viitor şi mitinguri, adică să devină un centru politico-administrativ". Ceauşescu a ales curând şi locul unde va fi construit centrul admi­nistrativ – Dealul Arsenalului, amplasament comunicat la 6 aprilie 1977 ambasadorului sovietic la Bucureşti, V.I. Drozdenko. După re­manieri multiple ale planului de construcţie, în 1984 au început demo­lările în cartierele aflate pe respectivul deal. În timp, o serie de intelectuali au protestat faţă de distrugerea centrului istoric, şi îndeosebi a bisericilor de patrimoniu. În unele cazuri, regimul a acceptat concesii, cum ar fi translarea Bisericii Mihai Vodă. Ima­ginile filmate în timpul "operaţiunii" au fost trimise la ambasadele României din ţările capitaliste, fiind făcute proiecţii pentru a arăta Vestului că regimul de la Bucureşti se îngrijeşte de conservarea patrimoniului eclezistic!

Majoritatea oraşelor României au fost "populate" în anii ’80 cu centre administrativ-politice "de tip nou", care deservesc şi astăzi instituţiilor statului. În mod cert, confortul era mult mai sporit decât în vechile clădiri interbelice, însă cele mai multe localităţi au fost private de monumente de arhitectură căutate în mod normal de orice turist străin.

Partea secundară a proiectului sistematizării viza mediul rural. Soarta satelor a fost decisă tot după cutremurul din 1977, de asemenea de Nicolae Ceauşescu. În şedinţa Comitetului Politic Executiv din 11 martie, secretarul general al partidului a dat următoarea "indicaţie": "Dacă satul este în cea mai mare parte distrus, să îl concentrăm în perimetrul siste­matizării şi să-l refacem complet. Cred că ar trebui să vedem în felul acesta ca în doi ani, după ce vom avea situaţia, să ne propunem cinci-şase sate din acestea să le refacem complet într-o formă ce să constituie şi un model de organizare pe proiect unic".

Documentele din Arhiva CC al PCR relevă faptul că în 1988 s-au trasat "caracteristicile" finale ale "satului model" sistematizat: din cele 13.000 de sate, trebuiau păstrate 7.000-8.000, iar locuitorii urmau să fie concentraţi în localităţile rămase. Acolo se construiau blocuri şi locuinţe colective, în vederea reducerii la minimum a suprafeţei locuite. Scopul era ob­ţinerea unei suprafeţe cât mai mari de teren agricol. Apariţia primelor "sate-model", în jurul Bucureştiului, a creat o adevărată spaimă – nu aveau apă curentă şi nici canalizare, gru­pu­rile sanitare erau în curte, iar bu­cătăriile erau la comun, pe fiecare etaj. Nu toate blocurile săteşti aveau această structură, însă zvonurile "ghetoizării" mediului rural s-au răspândit cu rapiditate şi au creat o nemulţumire profundă. Starea negativă era menţinută din plin şi de scrisorile la Europa Liberă privind "genocidul cultural" din satele României.

O imagine despre "stadiul siste­matizării" în ianua­rie 1989 ne este furnizată de un document din Arhiva Comitetului Central al PCR – Secţia Organizatorică, dosarul numărul 19/1989:
"În toate judeţele s-au construit mari platforme industriale, construcţii agrozootehnice, unităţi de cercetare ştiinţifică şi de proiectare, fondurile fixe productive create tota­lizând azi circa 2.700 miliarde de lei.

Procesul neîntrerupt al dezvoltării economi­co-so­ciale a fost însoţit permanent de adaptarea şi îmbunătă­ţirea cadrului organizatoric. Au fost luate o serie de măsuri pentru o mai bună organizare a comunelor, redu­cându-se numărul lor de la 4.246 la 2.705, s-au creat consiliile unice agro­industriale ca unităţi de conducere a agriculturii, dar şi ca centre ale dezvoltării economico-sociale ale patriei, au fost înfiinţate două judeţe noi şi Sectorul Agricol Ilfov. A crescut numă­rul localităţilor urbane de la 186 la 237, ponderea populaţiei acestora repre­zentând azi 52% din totalul populaţiei ţării, faţă de numai 30% în 1965.

Reţeaua de localităţi urbane, formată în prezent din 181 oraşe şi 56 de municipii, grupată după numărul locuitorilor, se prezintă astfel:
Total oraşe: 181 (până la 10.000 de locuitori – 59, între 10.000-20.000 de locuitori – 70, peste 20.000 de locuitori – 52).
Total municipii: 56 (până la 60.000 de locuitori – 13, între 60.000-100.000 de locuitori – 18, între 100.000-150.000 de locuitori – 9, între 150.000-200.000 de locuitori – 8, peste 250.000 de locuitori – 8).
În toate localităţile patriei, inclusiv în comune, s-au realizat dotările so­cial-culturale, comerciale şi edili­tar-gos­podăreşti de bază ca: şcoli, licee, dispensare, spitale, unităţi de cultură şi recreere, precum şi un important număr de locuinţe, urmând ca, în pe­rioada următoare, să fie făcute numai completările la unele dotări, corespunzător evoluţiei nivelului ge­neral de dezvoltare. Într-un număr de loca­lităţi sunt întrunite în prezent condiţii, atât în ceea ce priveşte profilul economic, cât şi al dotărilor, care justifică trecerea acestora în cadrul oraşelor. Sunt în această situaţie oraşele: Colibaşi – judeţul Argeş, Dărmeneşti – jude­ţul Bacău, Valea lui Mihai – judeţul Bihor, Ianca – judeţul Brăila, Nehoiu – judeţul Buzău, Scorniceşti – judeţul Olt, Avrig – judeţul Sibiu şi altele.

Potrivit principiilor de bază formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, în Tezele din aprilie (1988 – n.r.), trecerea României în rândul ţărilor mediu dezvoltate se va realiza odată cu ridicarea nivelului de viaţă în toate localităţile ţării, având ca strategie hotărârile Congresului al XIII-lea al partidului, pe baza dezvoltării intensive şi rea­lizării unei noi calităţi în toate domeniile vieţii economico-sociale, aplicarea programelor de organizare şi modernizare, a principiilor autoconducerii, autogestiunii şi autofinanţării în toate unităţile economice şi administrative.

Pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor stabilite în domeniul îmbunătăţirii organizării administrativ-teritoriale, sistematizării şi mo­dernizării reţelei de comune şi localităţi, a unităţilor economice din agricultură, reţelelor de căi de comunicaţii şi transport, precum şi reţelele de energie electrică şi telefonie, prin hotărârea Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 6 mai 1988, a fost constituită «Comisia Centrală pentru sistematizarea teritoriului şi localităţilor».

În urma analizei propunerilor ela­borate de consiliile populare jude­ţene, comisia centrală prezintă sinteza pe ţară a acţiunii de perfecţionare a activităţii de sistematizare a teritoriului şi de organizare a unităţilor economice şi administrativ-teritoriale.

Organizarea comunelor:
Din analizele efectuate în vederea îmbunătăţirii organizării administrativ-teritoriale şi formării unor comune cu o bază economică cores­punzătoare, pentru a putea asigura dezvoltarea tuturor activităţilor economico-sociale pe plan local în condiţiile autoconducerii, autogestionării şi autofinanţării, a rezultat necesitatea comasării unor comune mici şi fără perspectivă de dezvoltare.

Pe baza studiilor întreprinse se propune organizarea a 2.387 de comune, faţă de 2.705 existente, cu 318 comune mai puţin.

Prin propunerile făcute, suprafaţa teritoriului administrativ ce revine la o comună a crescut, în medie, de la 7.890 de hectare la 9.043 hectare, rezultând o echilibrare a comunelor în raport de teritoriul cuprins în li­mitele noi administrative, după cum urmează:
Număr total de comune – Situaţia actuală: 2.705; Situaţia propusă: 2.385.
Suprafaţa medie a unei comune (ha) – Situaţia actuală: 7.980; Situaţia propusă: 9.043.
Suprafaţă până la 5.000 ha – Si­tua­ţia actuală: 795; Situaţia propusă: 471.
Suprafaţă între 5.000-7.000 ha – Situaţia actuală: 661; Situaţia propusă: 678.
Suprafaţă între 10.000-15.000 ha – Situaţia actuală: 377; Situaţia propusă: 463.
Suprafaţă peste 15.000 ha – Situaţia actuală: 211; Situaţia propusă: 234.

A rezultat, totodată, creşterea po­pulaţiei ce revine în medie unei comune de la 4.120 de locuitori în prezent la 4.670 de locuitori, precum şi creşterea ponderii comunelor cu o suprafaţă de peste 3.000 de locuitori de la 70% la 78%, astfel:
Număr comune – Situaţia actuală: 2.705 (100%); Situaţia propusă: 2.387 (100%).
Populaţia medie a unei comune – Situaţia actuală: 4.120; Situaţia propusă: 4.670.
Populaţie până la 1.000 de locuitori – Situaţia actuală: 25 (0,9%); Situaţia propusă: 3 (0,1%).
Populaţie între 1.000-2.000 de locuitori – Situaţia actuală: 267 (9,9%); Situaţia propusă: 59 (2,6%).
Populaţie între 2.000-3.000 de locuitori – Situaţia actuală: 495 (18,3%); Situaţia propusă: 457 (19%).
Populaţie între 3.000-5.000 de locuitori – Situaţia actuală: 1.115 (41,2%); Situaţia propusă: 1.005 (42,1%).
Populaţie peste 5.000 de locuitori – Situaţia actuală: 803 (29,7%); Situaţia propusă: 863(36,2%).

Prin măsurile luate, comunele au fost organizate să cuprindă toate pro­blemele dezvoltării agriculturii şi să răspundă de realizarea planului în acest domeniu de activitate. S-a re­nun­ţat în totalitate la subordonarea unor comune unor municipii sau oraşe.

Cele 2.387 de comune stabilite au o bază econo­mică cu posibilităţi de dezvoltare în strânsă corelare cu po­tenţialul productiv al pământului, resursele materiale şi umane ale zonei, se pot constitui ca unităţi ad­ministrativ-teritoriale pe princi­piile socialiste ale autoconducerii, autogestiunii şi autofinanţării şi pot asigura ritmuri de dezvoltare ce se înscriu în prevederile de creştere ale întregii economii naţionale.

Pornind de la resursele fiecărei comune sunt în curs de elaborare programe speciale de dezvoltare, asi­gu­rându-se în această etapă creşterea producţiilor agricole la peste 35.000 lei la un hectar teren agricol, respectiv 50.000 lei la un hectar teren arabil, extinderea activităţilor de industrie mică, artizanat şi de prestări servicii care să se realizeze în anul 1990, în fiecare comună, o producţie marfă de cel puţin 1.000 lei la un locatar, completarea, până în anul 1995, a dotărilor social-culturale şi edilitar-gospodăreşti, la un nivel corespun­zător cerinţelor".