Şniţele cu fantezie şi curaj

Într-o zi, când a venit de la şcoală, fiul meu cel mic mi-a zis că un coleg de-al lui are la pacheţel, mai tot timpul, şniţel. Normal că mi s-a strâns inima de durere. Trebuia să fac ceva! Aşa că m-am dus cu tupeu, a doua zi, la şcoală şi am întrebat-o pe mama copilului cu şniţel cum să fac să obţin şi eu carne.

Femeia, care venea zilnic să-şi ia copilul de la şcoală, pentru că locuiau mai departe, m-a privit puţin intrigată, dar apoi a pufnit în râs. Mi-a spus că nici ea nu are de unde procura carne aşa uşor, dar a învăţat de la o femeie, care povestea la coadă la lapte, cum se fac şniţele şi tot felul de alte preparate din parizer.

S-a străduit să-şi amintească toate reţetele spuse de femeie şi apoi le-a notat. Ea consi­dera că erau foarte bune şi ne puteau scoate din multe încurcături. Hm! Mă cam dezumflasem. Ştiam şi eu că dacă dădeai o felie de parizer, mai grosuţă, prin ou şi făină cu pesmet, obţineai un şniţel rumenior. Mi se părea că mă ia peste picior. În ultimul timp auzisem tot felul de minuni, dar tot am rugat-o să-mi spună ce şi cum. M-a invitat pe la ea, a doua zi, ca să mai discutăm.

Toată noaptea şi ziua până seara când ne-am întâlnit la şcoală, m-am gândit numai la reţete grozave cu parizer, ba chiar şi la faptul că cine ştie ce aiureli avea să-mi spună şi o să mă pună să-mi pierd timpul. Cu inima îndoită, m-am dus la ea acasă.

Am stat de vorbă în bucătărie şi într-o oră am aflat mai multe teh­nici de a face preparate delicioase din parizer. Spre exemplu, mi-a zis că, dacă toci parizerul şi-l amesteci cu brânză sărată şi ceapă tocată fin, obţii o pastă numai bună de umplut roşii, ardei gras, castraveţi verzi, sau chiar de pus pe felii de pâine. Sau poţi să faci un aluat din cartofi, făină, ou, drojdie de bere, puţină apă sau lapte, dacă ai, şi un praf de sare. Frămânţi, laşi la crescut 30 minute, apoi întinzi aluatul.

Din parizer tăiat fâşii, subţiri şi lungi, fâşii de castraveţi muraţi, bine scurşi, ciupercuţe tăiate, din cele chinezeşti de la conservă, morcovi fierţi tăiaţi pe lung, faci o umplutură. Toate acestea le montezi una lângă alta, din fiecare câte o bucată, de-a lungul foii de aluat, de la un capăt până aproa­pe de celălalt. Presari puţin piper şi începi să rulezi cu grijă. Pui rulada într-o formă de cozonac, unsă cu grăsime şi tapetată cu făină, apoi o ungi cu ou şi o dai la cuptor, la foc potrivit, cam o oră. O tai felii doar atunci când pui la masă, caldă sau rece. Pentru ca să mă convingă, a scos din frigider o bucată şi m-a servit. Era bună, dar se cam desfă­ceau bu­că­ţelele de umplutură şi părea cam palidă. Copiilor mei nu le-ar fi stârnit apetitul. Mi-am copiat toate reţetele pe care a lăsat-o ini­ma să mi le dea şi, după ce i-am mulţu­mit din tot sufletul, am plecat acasă.

A doua zi, când am ieşit de la serviciu, am achiziţionat o rotiţă de caşcaval! Caşcaval! Era ceva, nu? Doamne ce victorie meschină! Da, dar era o victorie! L-am pus la păs­trare. Ceva mă îndemna să nu mă grăbesc. În ziua următoare, după programul de lucru, am plecat la vânătoare de parizer. Am luat un kilogram! Achiziţionat tocmai de la "Unic"! Din el am preparat cele două reţete.

Am făcut mai multe şniţele! Dar nu oricum! Le-am făcut cu fantezie şi curaj! Am tăiat felii de pari­zer, le-am găurit ici-colo, le-am pus în găuri bucăţele de caşcaval, le-am tăvălit prin făină cu pesmet, prin ou, e drept lungit cu puţină apă, iar prin făină, şi am făcut nişte şniţele mai bengoase decât cele din reţeta ori­ginală, spre bucuria copiilor! Nu mai vorbesc de rulada pe care am înve­se­lit-o cu frunze de spanac de la congelator şi am legat-o cu pate de ficat care a cuprins foarte bine toate in­gre­dientele umpluturii, a făcut-o mai compactă şi deosebit de gustoasă. Am pus feliile în farfurii, pe un strat subţire de... o bestială zacuscă de gogoşari! Aşa, de garnitură!