x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Tovarăşe, mai scrii la Europa Liberă?"

0
Autor: Luminita Ciobanu 15 Oct 2009 - 00:00
Bine ascuns între dealuri, la confluenţa râurilor Târnava Mare şi Visa, oraşul Copşa Mică deţine azi recorduri deloc de invidiat în privinţa şomajului şi a poluării.

Înainte de 1989, localitatea se afla la polul opus, cel puţin în privinţa locurilor de muncă. Platforma Industrială Copşa Mică absorbea forţa de muncă din nordul judeţului Sibiu. Lucrând în ture, muncitorii de la Întreprinderea de negru de fum "Carbosin" trudeau din greu în condiţii greu de imaginat.


CRIMĂ ŞI PEDEAPSĂ
Virgil Cornea, actualmente consilier local în comuna Târnava, şi-a amintit cu nostalgie de anii în care s-a angajat la Întreprinderea de negru de fum fără să-şi pună pro­ble­ma că mediul era deosebit de toxic. Nici n-avea cum. Fusese învăţat de mama sa acasă că în viaţă trebuie să ţină piept cu demnitate oricăror greutăţi. A rămas de mic fără tată, care a pie­rit pe front în cel de-al doilea război mondial. Virgil Cornea, fratele şi sora sa au crescut printre români.

"Am crescut în Valea Viilor. Dominau saşii în zona noastră, iar mama mergea la aceştia şi spăla grinzile, podina. Venea udă leoarcă acasă, pentru că spăla cu maiul. Săsoaica îi dădea un blid cu zeamă şi o felie de pâine. Dar mama venea cu el acasă. Nu mânca niciodată, deşi era porţia ei. Venea acasă cu o plasă cu câţiva cartofi, cu zeama şi o litră de mălai. Împărţea felia de pită la toţi. Aveam o soră, iar noi îi lăsam pita mai mult ei. Fiind copii fără tată, mama ne-a spus întotdeauna: «Să nu deie Dumnezeu să vie vreun român sau vreun un sas, c-aţi furat, că n-aţi dat bună ziua» şi ne bătea cu mestecătorul de mămăligă", îşi aminteşte Virgil Cornea.

Desculţ, păşind prin bruma toamnei, Virgil Cornea a absolvit la Valea Viilor şapte clase, apoi a plecat la Sighişoara. A dat examen la Şcoala Profesională "Nicovala", unde a obţinut calificarea de lăcătuş mecanic. La Copşa Mică - la Întreprinderea de negru de fum, i-a fost repartizat un loc de muncă. "Mi-aduc aminte... erau crimă şi pedeapsă acolo, la negru de fum. Numai dinţii şi ochii îţi erau albi. Cerul gurii, dacă puneam mâna, mă înnegream! Nu te mai recunoştea nimeni. Nevastă-mea, când m-a văzut la un moment dat, s-o speriat. M-am dus să-i dau salariul, ca să aibă bani la copii. Iar ea, când m-o văzut intrând în curte, a zis: «Ce e, mă, cu tine? Cine eşti tu?». «Eu îs bărbatu-tău». Ea nu mă mai recunoştea... În timpul serviciului am făcut liceul, la seral. Mi-am spus: ca să poţi promova, trebuie să ai o şcoală", povesteşte domnul Cornea.
RAPORT LA NICU CEAUŞESCU
În anul revoluţiei, Virgil Cornea a trăit clipe cumplite. Totul a debutat la o întâlnire prezidată la "Carbosin" de nimeni altul decât Nicu Ceauşescu:
"Eu eram lider de sindicat la Întreprinderea de negru de fum şi membru în biroul de conducere. Am fost şi secretar de partid. Mi-aduc aminte, povesteşte bărbatul zâmbind, că oamenii muncii aveau fotografii la panoul de onoare. Am avut şi eu aproape 10 ani.

Pe atunci erau şedinţele cu reprezentanţii oamenilor muncii, însă m-au trimis pe secţie, ştiind că eu spuneam întotdeauna ce aveam de spus. La ora 13:00 era şedinţa. Iar eu aveam atâta de muncă, de nu puteam să plec! Dar parcă mi-a uşurat Dumnezeu munca, iar la 12:30 am dat drumul la secţie. Pe atunci aveai în primul rând obligaţii, nu numai drepturi. M-am dus plin de negru de fum, curgea de pe mine. Am luat un sac, să-l pun pe scaun, să nu murdăresc. Când m-or văzut ei? Tovarăşu' Cornea?!!! Cum?!!! Popa, şeful cadrelor de la partid, omul mână forte al lui Nicu Ceauşescu, a spus: «Lăsaţi-l să intre».

Se ştia că totdeauna eu mă ridicam în şedinţă şi ridicam drepturile muncitorilor. Şi... prezintă secretarul de partid ordinea de zi, se dă cuvântul. Încep: maistrul, inginerul, laudă Partidul Comunist, Ceauşescu şi poporul, şi la final aveau ei un lucru foarte bun, pe care voiau, nu voiau trebuia să-l spună: «Mai doreşte cineva să se înscrie?». «Eu!», am spus. «Haideţi în faţă». M-am ridicat. Lăsam paşi peste tot.

Şi am spus: «Tovarăşe secretar ge­neral, făcând abstracţie că tatăl dumneavoastră este secretarul general al Partidului Comunist Român. Am şi eu carnetul pe care îl ai dumneata în buzunar. Cum pot să am conştiinţă de comunist, când eu ies la ora 15:00, până fac baie se face ora 16:00! Regret, dar trebuie să vă spun. La ora 14:00 nu mai există pâine. Mă duc acasă, am cinci oameni în fa­milie. A doua zi ce conştiinţă am eu, de comunist, să muncesc flămând?! Sunt pus în situaţia să fug de la serviciu, să merg la alimentara să iau pită la copii». În buzunar aveam o jumătate de pită, mică, aşa cum era pe atunci. «Cum pot, uitaţi, jumate am mâncat, că-i caldă. Asta-i cealaltă jumătate. No, cum mă duc  eu la copii cu asta? Tovarăşu' director merge în oraş şi cumpără pită. Tovarăşa secretară, la fel. Noi pe cine să tri­mitem?»

Nicu Ceauşescu m-o ascultat, apoi o spus: «Tovarăşu' Cornea, apreciez gestul dumneavoastră, de adevărat comunist!». Dar eu, în gândul meu, mi-am spus: «Amu, să vezi ce-o păţeşti tu, Cornea!». O zis către secretarul de partid: «Notează: Mâine, îmi raportezi că la poartă ai făcut chioşc!». Şi au făcut. Aduceau «fraţii ăia Petreuş» - puii de găină, şi «adidaşi» - copitele de porc, dar şi pită. Primeam şi o masă caldă pe care ne-o dădeau la ora 10:00. Toată lumea era mulţumită. Peste tot se vorbea: Cornea, Cornea, Cornea.
CORNEA DE LA... DOINA CORNEA
După trei zile vine la mine secretarul de partid pe întreprindere: «Ioi, n-ai putut să taci, măi? Uite ce-ai făcut ! Eşti chemat la Consiliul Judeţean, la tovarăşu' Nicu Ceauşescu». «De ce?» Sigur că mi-am făcut un examen pe tren de când m-am născut şi până atunci, ce-am făcut, ce-am grăit. «De nu m-or bate ăştia acuma...», îmi tot spuneam.

Unde e acum Tribunalul din Sibiu era Consi­liul Judeţean. La poartă erau un miliţian şi o persoană din armată, din Securitate. «Ce-ai făcut, măi, omule?» Mă duc la uşă: «Bună ziua». Mi se răspunde: «Aaaa... Tovarăşu Cornea...!!! Tovarăşu' se­cretar, a venit tovarăşu' Cornea de la Copşa». «Să intre».

De la poartă am mers prin vreo şapte birouri pân' am ajuns. Se­cretara îmi spune: «Poftiţi, tovarăşu' Cor­nea!». Eu eram la curent cu toate. As­cultam Europa liberă, ştiam de Doina Cor­nea. Ştiam de Paul Goma, ştiam ce se în­tâmplă. Nu eram pe dinafară. Şi, cum stă­team acolo, n-am văzut nici un scaun. Erau două maşini de scris. De emoţie m-am aşezat pe una dintre ele. Iar cel care era acolo mi-a zis: «Hei, tovarăşu', aia nu e să v-aşezaţi! Aia e să scrieţi dum­neavoastră nemulţumi­rile faţă de par­tid». Iar eu l-am întrebat: «Nu vă su­pă­raţi, tovarăşu', dumneavoastră aţi cerut aprobarea secretarului pe uzină să fiu astăzi aici?». «Auzi, dom'le!»

Când am luat cuvântul atunci, la întreprin­dere, s-a uitat Nicu prin ochelarii ăia fumurii la mine şi mi-a spus: «Tovarăşu' Cornea, apreciez acti­vitatea dum­nea­voas­tră! Ne bucurăm să avem în uzină comunişti de talia dumitale!» Dar de atunci... n-am mai luat primă. Nici promovat n-am mai fost. Pe măsură ce aşteptam, mă gândeam de unde mi se trage tot necazul. Aveam fratele plecat în America în perioada aia legal. Era pocăit, plecat prin biserică în Marea Britanie şi-o ajuns apoi în Ame­rica. La un moment dat m-am pomenit cu-n galonat la poartă. «Bună ziua, familia Cornea?» «Da.» «Aveţi rude în străinătate?» «Da, am un frate, plecat legal. Cine sunteţi dvs.?» «Dom'le, sunt şi eu în trecere...», mi-a răspuns.

După două zile mi s-a spus că trebuie să merg pe alee, la Securitate. Nevastă-mea m-a luat: «Măi, omule, tu ai grăit în fabrică? De ce nu mai taci, măi, omule? Mai taci, lasă-i, măi, în pace, c-o să te ducă la canal». «Dar cu ce-am greşit, c-am zis că nu-i pită, măi, femeie!»

Mi-aduc aminte ce tehnică avea Securitatea! Unul era legat de calorifer de picior, unul de mână, ca să mă intimideze complet. Am aşteptat, am tot aşteptat. După o juma' de oră: «Poftiţi...». «Bună ziua.» «Bună ziua.» «Ei... mai scrieţi la Europa Liberă?» Imediat m-am gândit: Doina Cornea. Eu mă numesc Cornea. Aştia mă confundă. M-am gândit: Să vezi ce-o să păţesc. Mă bat ăştia de mă omoară! «Unde v-aţi întâlnit ultima oară cu mătuşa dumneavoastră?» «Mătuşa mea e în Valea Viilor. Lucră la CAP», am spus. «Ăsta-şi bate joc de noi!»

Dar aşa era: mătuşa Aida lucra la Sectorul Zootehnic la CAP Valea Viilor. «Dom'le, dumneata ai venit să-ţi baţi joc de noi?» «Tovarăşu' maior, dom'le, am o rugăminte, am spus. Eu am venit aici invitat şi consi­der că trebuie să aveţi acordul secretarului de partid ca să mă anchetaţi. Văd că sunt în anchetă!» «Ha! Auzi, tovarăşe, ce spune!» Pe la 12 fără zece, zice unu' nervos: «Duceţi-l la masă, că scrie la Europa Liberă!».

M-au dus la masă. O masă plină cu de toate, ciorbă, fructe, ce mai, de toate... Am luat o pară şi muşcam din ea că nu mai puteam de frică. Acolo, un plutonier de Securitate, să-i dea Dumnezeu sănătate, mi-a spus: «Mănâncă, copile, că ce e partea ta e pusă!». Mai frică mi-o băgat. Salvarea care o fost? În momentul în care m-or întrebat de Doina Cornea, au venit cu dosarul ei, un dosar maro, care avea aşa, pe colţ, scris numele. Eu am fost la curent şi am spus: «Tovarăşe maior, eu consider că e o greşeală! Pe mine nu mă cheamă Cornea Florin, pe mine mă cheamă Cornea Virgil. Ion e tata, mama - Dafina, lucrez la Carbosin, am o singură mătuşă, Muscă Aida - lucrează în Sectorul Zootehnic de la CAP Valea Viilor». Ăştia se uită unul la altul... În cele din urmă mi-au dat drumul. Dar dacă eu nu ştiam! Mă băteau de nu mai ştiam de mine! Apoi, noroc cu Revoluţia, c-am scăpat!", încheie Virgil Cornea. 
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de