Turişti în peştera Limanu

Vamaioţii şi doimaiştii cunoşteau destul de bine Peştera Limanu în 1989. Şi o vizitau din când în când, atraşi, pe de o parte, de forma ciudată a pereţilor rectangulari, iar pe de altă parte, de legendele născute în diverse perioade.

"În vara lui '89 am fost la Limanu cu iubita mea. Ne-a purtat noroc, pentru că acolo ne-am şi hotărât să ne căsătorim. Ea nu văzuse peştera şi a avut o reală surpriză când am intrat. Nu-şi imagina că într-o peşteră pereţii pot fi drepţi şi albi, fără stalactite sau stagmite, ca şi cum cineva ar fi vrut la un moment dat să locuiască acolo. Auzisem multe despre această peşteră şi întotdeauna mi s-a părut fascinantă. Dar niciodată nu ne-am aventurat prea departe, pentru că este labirintică şi foarte periculoasă pentru cei care nu o cunosc. De fiecare dată desfăceam o bandă de magnetofon şi-o legam din loc în loc, să fim siguri că mai găsim drumul spre ieşire", povesteşte Marius Petrache, un turist îndrăgostit de caverna albă, de calcar.

În 1989, Peştera Limanu nu era nici păzită, nici închisă, dar nici promovată. Cei care o cunoşteau aveau singuri grijă să nu se afunde în încrengătura de galerii, toate la fel, care păcălesc lesne ochiul. Dar se mai găseau din când în când şi "eroi" care nu mai ajungeau la "liman" decât după ce veneau ajutoare. Chiar în vara lui '89, doi dintre ei au fost salvaţi de... biciclete. Şi, bineînţeles, de speologul care a descoperit bicicletele la intrarea în peşteră şi s-a dus să-i scoată pe nefericiţi.

"Un prieten de-al meu i-a scos pe unii care s-au rătăcit într-o zi. Norocul lor a fost că-şi lăsaseră bicicletele la intrare şi aşa şi-a dat seama că e cineva înăuntru. Din punctul de vedere al localnicilor, peştera merge cel puţin până în Bulga­ria şi circulă foarte multe legende legate de ea. Şi mie mi-au spus oameni din sat, uitându-se fix în ochii mei, că în tinereţe mergeau cu calul prin peşteră, dar asta este o aberaţie. Nu e nimic credibil din tot ce se vorbeşte prin sat", relatează Cristian Lascu, redactor-şef al revistei Na­tio­nal Geographic România, unul dintre cei mai buni speologi ai noştri. Mulţi se ră­tă­ceau chiar din cauza legendelor, mul­te dintre fanteziile localnicilor fiind le­gate de comori ale piraţilor, ascunse în labirint. Iar dorinţa de aventură şi gândul că ar putea ieşi mai bogaţi la lumina zilei, după o vizită printre galerii, i-a îndemnat pe câţiva nefericiţi să caute "cai verzi pe pereţi".

"Peştera Limanu a fost de­clarată rezervaţie la sfârşitul anilor '50, dar nu exista nici un fel de protecţie. E adevărat că nici probleme nu prea erau. Mai veneau turişti vara, pentru că era mai cunoscută atunci. Fiecare îşi întindea firul lui, să nu se rătăcească în la­bi­rint. Unii întindeau bandă de magneofon şi o lăsau acolo la întoarcere. Dar lu­mea nu se ducea prea departe, cu unele excepţii", mai spune Cristian Lascu.

Unii intrau cu lanterne, alţii cu torţe, foarte dăunătoare pentru pereţii peşterii şi pentru cele patru specii de liliecii care trăiesc acolo, dintre care două sunt pe cale de dispariţie, iar celelalte două, unice în lume.

Pentru mulţi dintre localnici, peştera are legătură, într-un fel sau altul, cu viaţa de familie. Fie că părinţii s-au adăpostit acolo în tinereţe, când doreau să fie departe de lume, fie un membru al fa­miliei nu s-a mai întors acasă într-o zi, iar despre el s-a spus că ar fi plecat să caute comorile ascunse în labirint. "Nu ştiu ce-i acolo, pentru că mi-a fost frică să intru, chiar dacă sunt de-aici de loc. Bunicul a intrat acolo şi n-a mai ieşit. Poate l-o fi omorât cineva, că in peştera aia sunt comori şi mulţi le-au căutat. Poate o fi găsit ceva şi a rămas acolo", povesteşte Maria Drăghici, o bătrână din satul 2 Mai, care aparţine de comuna Limanu.

Comori ca-n poveştile cu piraţi incă nu s-au găsit în peşteră, după îndelungi căutări, însă peştera însăşi este o co­moa­ră, cel puţin din punctul de vedere al specialiştilor. "Galeriile de tip laminor, largi, dar scunde, insumează aproximativ 4.000 de metri şi constituie unul dintre cele mai lungi labirinturi subterane din ţară. Ca urmare a acestui fapt, riscul pierderii în peşteră este extrem de mare. S-a întâmplat să se piardă în peşteră până şi speologi cu mare experienţă, care, deşi nu erau pentru prima dată aici, au petrecut mai multe zile căutând ieşirea. În plus, accesul către anumite secţiuni este dificil şi periculos, existănd riscul prăbuşirii tavanului", explică Alexandra Hillebrand, reprezentantul Grupului de Explorări Subacvatice şi Speologice (GESS), care deţine custodia Peşterii Limanu în prezent.

Peştera Limanu, unică prin mai multe aspecte, a fost declarată rezervaţie speologică încă din 1959, statut întărit recent prin Legea Ariilor Protejate 462/2000 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2007. Peştera Limanu nu conţine speleoteme, adică stalactite şi stalagmite, iar pereţii par a fi modelaţi de oameni. "Morfologia este remarcabilă. S-a format în calcare sarmatiene cu stratificaţie perfect orizontală, care au fost fragmentate de fracturi verticale. Apele au săpat în acest tipar geologic, rezultănd galerii cu aspect rectangular. O asemenea geneză duce de obicei la reţele labirintice şi cu lungimi mari. Ea seamănă cu Peştera Mamut din SUA, cea mai lungă peşteră din lume, dar unele configuraţii morfologice din Limanu sunt tipice şi reprezentative. Limanu este şi cea mai labirintică peşteră din România", explică speologul Cristian Lascu.

Puţini dintre turiştii sau dintre localnicii ajunşi acolo au avut vreodată toate aceste informaţii. Mulţi nici nu au fost interesaţi vreodată de partea ştiinţifică sau istorică propriu-zisă, fiind atraşi mai mult de poveştile din sat. "Mi-aduc aminte că actuala mea soţie era înspăimântată de tot ce auzise prin 2 Mai despre această peşteră. Se aştepta să iasă de undeva un cadavru şi se speria la fiecare zgomot. Norocul nostru a fost că am găsit la cineva nişte căşti de protecţie, că din cauza sperieturii era să dea cu capul de tavan de câteva ori", îşi mai aminteşte Marius Petrache, unul dintre turiştii care nu a ratat nici o vară în Vama Veche în ultimii 25 de ani.

Cu sau fără legende, cu sau fără cu­noş­tinţe ştiinţifice, ceva i-a atras întotdeauna pe oameni în această peşteră. "Încă din epoca neolitică, Peştera Limanu a oferit adăpost oamenilor. În antichitatea grecească a vechii Cetăţi Callatys, a servit ca locaş de cult şi posibil refugiu. A mai fost locuită în perioada de început a creştinismului, fiind un posibil refugiu pentru creştinii persecutaţi, dar a fost identificată şi ceramica din secolul al X-lea. Din toate aceste perioade au rezultat felurite tipuri de intervenţii umane, cum ar fi ziduri, nişe şi încăperi cioplite cu dalta, altare, ziduri de sprijin din piatră. Cele mai multe, aflate în secţiuni îndepărtate ale peşterii, mai greu accesibile", mai spune Cristian Lascu.