Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum 20 de ani, nu puteai să te duci în URSS fără un motiv foarte serios. Ionică, un vecin de-al meu basarabean, avea părinţii şi toate neamurile în RSS Moldova. Pentru a putea să obţină viză, să-şi viziteze familia, trebuia să primească, de la unul dintre fraţi, o scrisoare care-l înştiinţa că mama (sau tatăl lor) e grav bolnavă, dacă nu chiar pe moarte.
Ionică făcea copii xerox la scrisoare, se ducea la ambasadă şi apoi la paşapoarte. Când i se aproba viza, Ionică făcea urgent un împrumut la CAR şi din banii luaţi cumpăra pantaloni din velur, de mai multe mărimi, batiste mari şi mici, aşternuturi, toate din bumbac, baticuri cu imprimeu pe fond negru, capoate din diftină şi barchet, de mărimi diferite, pantofi de damă, tenişi, costume şi pantofi bărbăteşti, cămăşi bărbăteşti şi bluze de damă, pachete cu vegeta obţinute la negru, ciorapi de damă din bumbac, din cei care se poartă cu jartea sau portjartier, prosoape, feţe de masă, ciocolată, esenţă de rom. Bagajul lui se compunea din patru geamantane imense.
Ionică era cel de-al 11-lea copil al familiei. Avea şase fraţi şi patru surori. Toţi căsătoriţi şi cu mulţi copii. El era singurul care avea doar două fete. Părinţii şi fraţii lui locuiau în Chişinău, dar mulţi nepoţi locuiau la sate. Ăştia de la sate asigurau majoritatea aprovizionării familiei. Nu era unul care să ducă lipsă de mâncare. Le lipseau doar obiectele de îmbrăcăminte, care se găseau la magazinele lor numai că erau toate din materiale plastice, nailon şi alte sintetice. Privind lucrurile prin prisma unei familii imense, lucrurile pe care le ducea el erau un fel de frecţie la un picior de scaun. Dar dacă ţineai cont că mama lui Ionică era pe moarte din patru în patru luni, iar tatăl lui de două ori pe an, se făcea de un magazin mixt. Ce câştig avea? Oho!
Ionică nu venea cu mâna goală de acolo, pentru că la vederea lui, de bucurie, atât mama, cât şi tatăl aflat pe patul de moarte se refăceau ca după atingerea moaştelor unui sfânt şi toate neamurile se străduiau să-i ofere puzderie de produse care nu se prea găseau pe la noi. Ce nu se găsea? Păi, Ionică primea doi purcei afumaţi, de vreo 20 de kilograme fiecare, conserve de carne de vită în suc propriu, kilograme de ghebe uscate sau murate, borcănele cu icre negre şi conserve cu icre de Manciuria, peşte afumat, precum şi conserve din cele mari, de un kilogram, cu hering marinat, căciuli din blană de diferite tipuri, gulere din blană, coniac, haine din piele, cafea boabe verde, maşini de măcinat cafea, aspiratoare Veterok, din cele mici pentru maşină, truse de scule şi multe alte "cadouri".
Dragul de Ionică, după ce dădea atenţia cuvenită vameşului, care era fratele nurorii nepotului celui de-al doilea frate al lui, venea acasă plin de bucuria reînvierii mamei (după caz, a tatălui) şi cu bagajele parcă mai mari. După două zile de odihnă şi după ce-şi făcea o rânduială a lucrurilor "primite", Ionică dădea sfoară în ţară, cum că primea musafiri.
Pe mine mă interesau doar produsele alimentare. Ionică mă cunoştea bine, aşa că nu pierdea vremea şi-mi făcea parte. Luam o jumătate de purcel, conserve din carne de vită, care erau nişte cutii cu o etichetă ce nu-ţi inspira nimic, dar conţinutul era bestial. În fiecare conservă, de 400 g, se afla o bucată întreagă de carne, o foaie de dafin şi un aspic deosebit de bun. Din două conserve făceam o mâncare de cartofi excepţională, pentru că-i puneam şi puţin usturoi.
Dar şi ghebele uscate nu erau mai prejos. Pe astea le cumpăram numai eu! Doar cu o mână de ghebe uscate, puse în apă călduţă până a doua zi, obţineam o minunată tocăniţă sau ciulama. Dacă hidratam mai multe, făceam o "minizacuscă", adică întotdeauna era prea puţină! Minizacusca o făceam din ghebe hidratate, trei pachete cu ardei graşi congelaţi, din cei pentru umplut, două kilograme de ceapă şi o cutie de pastă de roşii. Tocam ceapa şi o puneam la înăbuşit cu ghebele tăiate bucăţi mai mici şi, când erau bine pătrunse, adăugam ardeii tăiaţi mărunt, după ce le scoteam sarea şi-i spălam bine, bulionul, piper şi foaie de dafin, dam la foc mic, să fiarbă şi ardeii, care-şi lăsau sarea, apoi dregeam, dacă mai era nevoie.
După ce se ridica uleiul la suprafaţă, opream focul şi, aşa fierbinte, o puneam în borcane, fierbinţi şi ele. Le legam bine cu celofan, le acopeream cu o pătură şi le lăsam până se răceau singure. Când mâncam zacusca, adăugam, după plac, unu-doi căţei de usturoi pisat. Nu le mai puneam la baie de abur, pentru că nu aveau viaţă lungă.
Ei bine, pentru zacusca asta intrasem eu în graţiile lui Ionică şi aveam întotdeauna cu ce să-mi omenesc un musafir!
