x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 20.000 de romani la mare si cu Elena calare

20.000 de romani la mare si cu Elena calare

de Elena Stan    |    04 Mai 2009   •   00:00
20.000 de romani la mare si cu Elena calare
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Peste 20.000 de turişti au petrecut la mare minivacanţa de 1 Mai, fiind ispitiţi cu concerte, o demonstraţie a pilotului de Formula 1 David Coulthard, dar şi cu o paradă a maşinilor de epocă – anulată însă din cauza vremii nefavorabile.



Cu această ocazie a fost lansat şi imnul turistic al României, compus de Marius Moga şi plătit de un donator a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

La Mamaia, în prima noapte a lui mai, la orele douăsprezece trecute fix, în pre­zen­ţa ministrului Turismului, Elena Udrea, dar şi a preşedintelui Traian Bă­sescu, a avut loc lansarea imnului turistic al României, "România, land of choice". În mulţimea strânsă pe plaja din zona Castel s-au "amestecat" şi ministrul Ti­ne­retului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu.

"Imnul este realizat pentru acest sezon şi nu a costat nimic Ministerul Turismului. Ne descurcăm numai cu donaţii. Una dintre donaţii a fost făcută pentru realizarea acestui imn. Nu ne interesează cât a costat dacă pe noi nu ne-a costat nimic, pe noi ne interesează ca el să fie fredonat de cât mai multă lume", ne-a declarat Elena Udrea. Udrea s-a declarat încântată de imn şi aşteaptă ca variantele mixate ale acestuia să răsune în discotecile de pe Litoral.

Turiştii prezenţi pe Litoral în week-end-ul ce tocmai s-a scurs au fost încântaţi de evenimentele organizate de Ministerul Turismului cot la cot cu autorităţile locale din Mangalia şi Constanţa. Iar hotelierii au fost şi ei mulţumiţi de gradul de ocupare a structurilor de cazare. "În acest sfârşit de săptămână am avut un grad de ocupare de 70%", a declarat Carmen Rădulescu, director general al Hotelului President din Mangalia.

Ş'-AM ÎNCĂLECAT PE-O ŞA ŞI V-AM SPUS POVESTEA...
Pentru a vedea care este atmosfera prin staţiuni, blonda de la turism a încălecat pe-o şa... de bicicletă... şi a plecat din Neptun, unde era cazată, către Vama Veche. "Am vrut să mă conving că totul este ok şi că hotelierii sunt pregătiţi să primească turiştii aşa cum se cuvine. Mai mult, am vrut să merg până la vama cu Bulgaria, pentru a mă convinge că nici o maşină din România nu mai merge la mare la vecini cu această ocazie", ne-a declarat Elena Udrea.

Ea nu s-a mulţumit să "călărească" doar bicicleta. Udrea şi-a învins teama şi s-a suit pe un cal alb în încercarea de a promova în rândul turiştilor Herghelia de la Mangalia. Herghelia de la Mangalia are 315 cai pur sânge, însă nu este destul de bine promovată, având nevoie şi de investiţii majore pentru refacerea hipodromului şi a grajdurilor. "În funcţie de studiul de fezabilitate pe care ni-l vor prezenta cei de la herghelie, vom decide dacă ne apucăm să investim în acest proiect", a declarat Elena Udrea.

×
Subiecte în articol: special elena